-5.3 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘLansare de carte | „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”

Lansare de carte | „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”

Publicat în

spot_img
spot_img

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea volumului intitulat Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, semnat de prof. univ. emerit dr. Sabin Ionel.

Evenimentul va avea loc în data de 7 decembrie 2023, ora 17.00, în Amfiteatrul „Pius Brînzeu” (Sala Senatului), et. 1, la sediul Medicină 1 din Piaţa Eftimie Murgu nr. 2.

Amfitrion al evenimentului va fi Prof. Dan V. Poenaru, director general al Editurii „Victor Babeș”, iar alături de autor vor lua cuvântul Prof. univ. dr. Octavian Marius Crețu, rectorul UMFVBT, Prof. univ. dr. Marius Raica și Prof. univ. dr. Alexandru Ruja.

Scriitor, cercetător, istoric, publicist, fost director al Editurii Politehnica, dar și profesor emerit la Facultatea de Electronică și Telecomunicații a Universității Politehnica din Timișoara, Sabin Ionel este semnatar al mai multor volume, precum „Profesorii” (2002), „Seniorii”, „Interviuri” (2004), „Polifonie”, „Poeme” (2006), „Generația”, „Interviuri” (2010), „România în Quonotations” (2010),  „Așteptarea” (2011), „Depărtările” (2012), „Paradigma elenă” (2015) și multe altele, cea mai recentă fiind „Satul ca obârșie”, volum apărut în acest an la Editura Politehnica, despre istoria familiei Babeș.

Cea mai recentă apariție editorială a profesorului Sabin Ionel – „Vincențiu și Victor Babeș, figuri strălucite ale Banatului”, o ediție îngrijită de profesorul Dan V. Poenaru, este o contribuție la promovarea culturii în Banat, reprezentând, totodată, un volum de referință pentru universitatea noastră, care poartă cu mândrie numele savantului Victor Babeș, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea.

Un pionier în medicină şi biologie, Victor Babeş a fost creatorul şcolii române de morfopatologie şi microbiologie, a introdus principiul serovaccinării și a inventat diverse săruri şi vaccinuri pentru prevenirea şi combaterea în masă a unor boli transmisibile, devenind unul dintre promotorii activi ai medicinei sociale din România și nu numai.

Victor Babeş s-a născut la 28 iulie 1854, la Viena, însă studiile gimnaziale le-a făcut la Lugoj, tatăl său, Vincenţiu Babeş, fiind o personalitate a vieţii politice şi culturale din Banat, cunoscut avocat, profesor, ziarist, om politic și membru fondator al Academiei Române, care s-a născut în satul bănăţean Hodoni, în 1821, la circa 20 km de Timişoara.

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.