5.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HARGHITABilanţ final după prăbușirea unui perete al internatului de la Odorheiu Secuiesc:...

Bilanţ final după prăbușirea unui perete al internatului de la Odorheiu Secuiesc: o victimă decedată, o alta intubată cu traumatisme severe şi alte două conştiente

Publicat în

spot_img
spot_img

Un perete al internatului Liceului ”Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, s-a prăbuşit, luni. Trei persoane, cu vârste între 15 şi 17 ani, au fost scoase de sub dărâmături, pentru una dintre acestea fiind făcute manevre de resuscitare. Victima a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind transportată la spital. Acţiunile de căutare au continuat, iar autorităţile au putut comunica verbal cu a patra victimă. Aceasta a fost scoasă inconştientă şi predată echipajelor medicale, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarată decedată. Bilanţul final indică faptul că o altă victimă are traumatisme severe, fiind intubată, iar celelate două sunt conştiente. Clădirea aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie.

Misiunea de salvare de la internatul Liceului „Tamasi Aron” din municipiul Miercurea Ciuc, al cărui perete s-a surpat luni, surprinzând patru elevi sub dărâmături, s-a încheiat, iar forţele de intervenţie se retrag, a anunţat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

Potrivit sursei citate, echipajele de salvare au reuşit să scoată de sub dărâmături patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, respectiv trei fete şi un băiat, dar, din păcate, ultimul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

„Acţiunile de căutare-salvare au încetat, forţele de intervenţie se retrag. Bilanţ final: o victimă decedată, o victimă cu traumatisme severe, intubată, două victime conştiente, cu diverse traumatisme”, au precizat reprezentanţii ISU Harghita.

Forţele ISU Harghita implicate în misiune au fost sprijinite şi de Salvamont, cu câini de căutare, precum şi cu o dronă cu cameră de termoviziune.

Imobilul găzduieşte aproape 100 de copii, cei mai mulți reușin să fugă

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a declarat că internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, al cărui perete s-a surpat luni, surprinzând patru copii sub dărâmături, funcţionează într-o clădire închiriată de la Biserica Romano-Catolică şi găzduieşte aproape 100 de elevi.

Inspectorul şcolar general adjunct, Cristinel Glodeanu, a precizat că imobilul nu era încadrat în categoria clădirilor cu risc seismic.

„La începutul anului şcolar au fost verificate mai multe unităţi de învăţământ, în echipe mixte, împreună cu Instituţia Prefectului, cu colegii de la ISU, de la DSP, bineînţeles, şi de la Inspectoratul Şcolar. Această clădire este a Bisericii Romano-Catolice şi momentul în care astăzi (n.r – luni) s-a întâmplat, a fost prima dată când am aflat că există o problemă acolo, la acest internat. Din datele pe care le-au completat unităţile de învăţământ privind clădirile pe care le au, sunt trei clădiri (ale Liceului „Tamasi Aron” – n.r), două au fost încadrate în risc seismic 3, aceasta era neîncadrată în risc seismic. Celelalte două clădiri au fost reabilitate, o reabilitare a fost făcută la o clădire în intervalul 2018 – 2020, cealaltă a fost reabilitată în intervalul 2020 – 2022, iar aceasta (a internatului – n.r) nu a fost reabilitată şi nici nu era în curs de consolidare. Menţionez, încă o dată, că nu sunt clădirile şcolii, ci sunt închiriate (…), se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice”, a declarat Cristinel Glodeanu.

La rândul său, şeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, a menţionat că în internat sunt găzduiţi 97 de copii de la mai multe unităţi şcolare din localitate, iar o parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să se autoevacueze.

„Clădirea, din punct de vedere seismic, era neîncadrată. Are trei corpuri de clădire această şcoală, proprietatea Bisericii Catolice, Arhiepiscopiei Alba-Iulia, este închiriată de Primărie, chiria se termină anul viitor. Erau mai mulţi copii în internat, dar în această parte erau mai mulţi, dar unii au reuşit să fugă din camere. Dar erau puţini, oricum, pentru că era în timpul lor liber, de la ora 17,00 începeau activităţile în internat. Dacă se întâmpla la 17,00 era mai grav sau dacă se întâmpla în timpul nopţii, când toţi copiii erau, teoretic, în internat. 97 de copii sunt cazaţi în internat, este un internat destul de mare şi cazează şi copii de la mai multe şcoli, nu numai din şcoala lor”, a precizat Demeter Levente.

Acesta nu exclude posibilitatea ca incidentul să fi fost provocat de lucrările pentru racordarea clădirii la reţeaua de canalizare a oraşului.

„Ceea ce ştiu este că toată lucrările erau cu autorizaţie, acest lucru a fost verificat, deci şanţul nu era pentru consolidare, era pentru canalizare, (…) probabil că aceste lucrări au cauzat, dar aveau autorizaţie, aveau de toate”, a mai spus inspectorul şcolar general.

Sursa: Agerpres

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel