Administratorul firmei care a săpat șantul lângă internatul prăbușit din Ordoheiu Secuiesc a fost reținut

Laszlo Sandor, adminstratorul firmei care a săpat șanțul de lângă internatul prăbușit luni în Ordoheiu Secuiesc, a fost reținut marți seara. El va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind acuzat că „a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute în proiect.”

Sandor a dispus angajaților să sape până în partea de jos a fundației (peste 2 m), deși adâncimea maximă prevăzută în proiecte era de maxim 1,10 metri, față de cota terenului actual înaintea începerii lucrărilor, mai arată sursele.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș conduce cercetările în acest caz. A fost deschis un dosar penal pentru uciderea din culpă și vătămarea corporală a elevilor prinși sub dărâmături. 11 martori au fost audiați.

Sandor va trebui să răspundă la câteva întrebări pentru care e foarte greu de găsit acum un răspuns: de ce lucrările se făceau cu adolescenții în interiorul clădirii? Cine trebuia să verifice că firma care executa lucrarea, administrată de Laszlo Sandor, respectă ce este scris în autorizația primită de la primărie?

Neclar este și de firma lui Sandor nu a făcut lucrarea în etape, pe tronsoane, având grijă ca zidul exterior al imobilului să fie consolidat sau sprijinit cum spun specialiștii că se procedează în cazul clădirilor cu fundație din piatră naturală, cum era aceasta.

Paul Racoviță, Inspectoratul de Stat în Construcții: „Orice accident de natura asta putea fi evitat. Cu puțină atenție, cu putină grija și cu respectarea elementelor tehnice pe care le avem în vigoare în acest moment. Cred că există, din ce mi-am dat seama pana acum, o necoraelare între ce este fizic în teren, cu partea de proiect.”

Firma lui Laszlo Sandro a fost contractată să facă lucrarea de Arhiepiscopia Romano Catolica din Alba Iulia, care detine clădirea internatului. După ce a dobândit imobilul, în urma unei retrocedări, Biserica l-a închiriat municipalității. Primăria administra clădirea și a și autorizat lucrările.

David, băiatul mort în clădirea prăbușită a internatului, ar fi împlinit 18 ani în ajunul Crăciunului. În fața internatului unde a avut loc tragedia, colegii lui David au impovizat un mic altar și au aprins toată ziua lumânări. Toți se roagă și ca Orsolya, cu leziuni grave la coloana vertebrală – acum, internată în spital în Târgu Mureș – să supraviețuiască.

Polițiști criminaliști și inspectori în construcții au venit marți acolo și au încercat să găsească indicii clare despre ce a provocat prăbușirea. Internatul liceului Tamasi Aron urma să fie reabilit, în perioada următoare, cu sprijin din partea Guvernului Ungariei. Cum, de altfel, au fost reparate și construite mai multe clădiri din această parte a țării.

Arhiepiscopia Romano-Catolică a cerut de la Primărie, în luna mai, un certificat de urbanism în acest scop. În documentul eliberat, edilii au impus și expertizarea tehnică a clădirii, despre a carei stare nimeni nu mai știa nimic.

Imobilul nu a fost evaluat în ceea ce privește riscul la cutremur, desi există fonduri disponibile pentru asta – după cum spune ministrul Educației Ligia Deca.

Clădirea se află în apropierea unui deal, iar când ploua, apa se scurgea, distrugea zidurile exterioare și chiar inunda cantina. Tocmai de aceea, era nevoie de drenajul apelor pluviale către sistemul de canalizare al orașului.

Din păcate, aceste lucrări, care erau necesare, s-au soldat cu tragedia de luni seară.