fbpx
-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăVREMEAVal de aer polar în România | Vremea se răcește accentuat începând...

Val de aer polar în România | Vremea se răcește accentuat începând de duminică

Publicat în

spot_img
spot_img

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, anunţă că săptămâna viitoare se vor înregistra temperaturi de minus 10, până la minus 15 şi chiar minus 20 de grade Celsius, în condiţiile pătrunderii unei mase de aer polar. Cele mai scăzute temperaturi ale acestei perioade geroase sunt aşteptate pentru dimineţile zilelor de marţi şi miercuri.

Conform lui Mateescu, un val de aer polar va intra în România începând de duminică, iar nivelul temperaturilor va scădea întâi în Moldova, unde temperaturile nu vor mai depăşi 1…6 grade Celsius şi apoi în restul ţării. 

”Va fi ger, pentru că vom vorbi de temperaturi, luni, care vor caracteriza o vreme geroasă, în special noaptea şi dimineaţa, dar şi pe parcursul zilelor. Luni, cel puţin, maximele vor fi predominant negative în aproape toată ţara, cu  cele mai coborâte valori maxime, -10 (grade Celsius – n.r.) în nordul Moldovei, în depresiunile din estul Transilvaniei, până la cel mult zero, un grad, local în sud-vestul Olteniei. Iar marţi dimineaţă şi miercuri dimineaţă este posibil să consemnăm vârful acestui episod din perspectiva celor mai geroase nopţi şi dimineaţă, pentru că minimele vor coborî până la -15, posibil -20 de grade în condiţiile în care vom avea şi strat de zăpadă”, a anunţat, vineri seară, la TVR Info, directorul ANM, Elena Mateescu.

Ea a precizat că sâmbătă dimineaţă sunt preconizate precipitaţii sub formă de ploaie în vestul, centrul şi nordul ţării, iar de duminică noaptea acestea vor începe să se transforme în ninsori, din zonele nordice şi cea a Moldovei. Ulterior aria ninsorilor se va extinde şi în sud, în condiţiile extinderii masei de aer polar.

Foto: Szőcs-Dénes

Ioana Pop

Articole recente

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

Expoziţia „Samurai. Legendele Japoniei”, vernisată miercuri, în premieră naţională, la Muzeul Naţional Brukenthal

Cu prilejul vernisajului a fost lansat primul catalog despre samurai, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.

Mai multe articole de același fel