Un turist a intrat cu autoturismul pe pârtie, la Muntele Mic, în judeţul Caraş Severin, el traversând două pârtii până a rămas blocat în zăpadă. Oprit de jandarmii montani, el a explicat că a vrut să ajungă cât mai aproape de locul unde avea cazare. Este al doilea astfel de incident petrecut în ultimele zile la Muntele Mic. În urmă cu două zile, un taximetrist a intrat cu maşina pe pârtie, printre schiori, el explicând: „Cu cât îl duc mai departe pe client, cu atât este mai profitabil pentru mine”.
”Un turist a traversat cu maşina două pârtii, punând în pericol viaţa şi integritatea schiorilor, deoarece a ignorat semnele clare de interzicere a accesului. Acesta a rămas împotmolit cu vehiculul său chiar la baza ultimei pârtii. Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic, aflaţi în misiune de patrulare, au observat maşina pe pârtia de schi şi au intervenit prompt la faţa locului. După identificarea conducătorului auto, acesta a declarat că intenţiona să-şi ducă bagajul la hotel, fără să folosească mijloacele de transport asigurate de proprietarii locurilor de cazare”, informează, duminică oficialii Inspectoratului de Jandarmi Caraş Severin.
Jandarmii l-au amendat pe turist cu 1000 de lei pentru încălcarea regulilor de acces şi punerea în pericol a siguranţei pe pârtiile de schi.
Este al doilea astfel de incident produs săptămâna aceasta la Muntele Mic. În urmă cu două zile, un taximetrist a intrat cu maşina pe pârtie, printre schiori, pentru a-şi duce clienţii cât mai aproape de locul de cazare.
Oprit de către jandarmii montani, şoferul a susţinut că statutul său de taximetrist îi dă dreptul de a-şi lăsa clienţii oriunde. ”Cu cât îl duc mai departe pe client, cu atât este mai profitabil pentru mine”, a mai motivat bărbatul.
El a fost de asemenea amendat cu o mie de lei.