fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘ400 de ani de existenţă a colegiilor reformate din Transilvania | Expoziția...

400 de ani de existenţă a colegiilor reformate din Transilvania | Expoziția ”ORATIO, STUDIO ET COLLECTIO”, vernisată la muzeul din Cetatea Târgu Mureş

Publicat în

spot_img
spot_img

Muzeul Judeţean Mureş – Secţia de Istorie, Muzeul Haaz Rezso şi Muzeul Reformat din Ardeal prezintă o nouă expoziţie temporară în clădirea muzeului din Cetatea Târgu Mureş. Vernisajul expoziţiei „ORATIO, STUDIO ET COLLECTIO. 400 de ani de existenţă a colegiilor reformate din Transilvania” va avea loc luni, 29 ianuarie 2024, începând cu ora 17.00, la sediul Secţiei de Istorie din Cetatea Târgu Mureş.

Cel mai înalt nivel al educaţiei reformate din Transilvania a fost reprezentat de colegiile întemeiate succesiv în cursul secolelor XVII-XIX. Primii paşi spre înfiinţarea învăţământului superior au fost făcuţi de principele Gabriel Bethlen, care a adus în faţa Dietei din 1622 problema înfiinţării unui colegiu. Acest demers a fost urmat de deschiderea primului colegiu reformat în Transilvania, la Alba Iulia. Expoziţia temporară „ORATIO, STUDIO ET COLLECTIO. 400 de ani de existenţă a colegiilor reformate din Transilvania” îşi propune să sintetizeze 4 secole de schimbări şi procese derulate în istoria colegiilor, cu un accent special pe cultura transilvăneană de colecţionare.

Colegiile reformate au devenit centre nu doar ale educaţiei, ci şi ale vieţii ştiinţifice. Gama largă de obiecte care deserveau activităţilor desfăşurate în cadrul şcolilor fac ca aceste colecţii din secolul al XIX-lea să fie cele mai variate fonduri muzeale din Transilvania. Deşi pot fi considerate primele colecţii publice, fondul lor a fost dispersat după naţionalizarea din anul 1948. Ele au reprezentat pe de o parte baza muzeelor şi bibliotecilor regionale nou înfiinţate, în timp ce unele obiecte continuă să îmbogăţească colecţiile scoase din uz ale diferitelor şcoli succesoare, iar altele rămân neidentificate.

Mijlocul secolului al XIX-lea marchează un punct de turnură în colecţionismul transilvănean. Această sarcină fusese îndeplinită exclusiv de şcoli, dar muzeele înfiinţate după căderea regimului comunist au preluat obligaţia de a colecta şi conserva obiecte cu valoare istorică. De atunci, colecţiile şcolare s-au concentrat exclusiv pe achiziţia de materiale didactice auxiliare. Acesta este motivul pentru care am stabilit mijlocul secolului al XIX-lea ca fiind limita cronologică superioară a expoziţiei.

Expoziţia prezintă structura, viaţa şi colecţiile colegiilor reformate din Alba Iulia, Aiud, Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Odorheiu Secuiesc, Orăştie.

Expoziţia temporară ORATIO, STUDIO ET COLLECTIO poate fi vizitată până pe 31 august 2024, în clădirea Muzeului din Cetate, de marţi până vineri, între orele 09.00 şi 17.00, sâmbătă şi duminică, între 10.00 şi 14.00. Lunea este închis. Preţul biletului de intrare: 15 lei – adulţi, 7 lei – pensionari şi 3 lei – elevi şi studenţi.

***

ORATIO, STUDIO ET COLLECTIO

400 de ani de existenţă a colegiilor reformate din Transilvania

Expoziţie temporară

Vernisaj: 29 ianuarie 2024, ora 17:00

Locaţie: Muzeul Judeţean Mureş, Secţia de Istorie (Cetatea Târgu Mureş)

Perioada de desfăşurare: 29 ianuarie 2024 – 31 august 2024

Curatori: Maria-Marta KOVACS, Hunor SZASZ şi Iringo TAMAS

Organizatori: Muzeul Judeţean Mureş, Muzeul Haaz Rezso şi Muzeul Reformat din Ardeal

Finanţator: Consiliul Judeţean Mureş

Design şi concept vizual: Hunor BAROTI (Manierart)

Parteneri locali: Asociaţia Atrium Musei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Crama Villa Vinea, Primăria Municipiului Târgu Mureş

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel

Psihologia, cel mai nou program de studii de licenţă la UMFST G.E. Palade Târgu Mureş

Admiterea la Psihologie se va realiza pe bază de concurs de dosare, iar criteriile de selecţie sunt stabilite pe baza mediei ponderate dintre media generală a anilor de studii pentru clasele IX-XI (60%) şi media aritmetică la disciplina relevantă (limba şi literatura română) pentru clasele IX-XI (40%).

Încep lucrările de construcție a centrului de mari arși din Târgu Mureș

Noua clădire din Târgu Mureș va avea 7 nivele și va cuprinde 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operații distribuite pe două etaje.