fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘPatru comunități din Timiș vor primi finanțare prin fondul FACEM – O...

Patru comunități din Timiș vor primi finanțare prin fondul FACEM – O comunitate pentru educație

Publicat în

spot_img
spot_img

Patru proiecte vor primi finanțare prin fondul FACEM – o comunitate pentru educație, a cărui valoare este de 400,000 lei. Programul FACEM, derulat de Fundația Comunitară Timișoara, cu sprijin financiar de la Hamilton Central Europe, se află la prima ediție și are ca scop prevenirea și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea performanțelor școlare, reducerea analfabetismului, inclusiv funcțional, transformarea spațiilor de învățare în spații primitoare și prietenoase, în unitățile de învățământ din județ. Activitățile se adresează atât elevilor, cât și părinților și cadrelor didactice.

Juriul format din cinci specialiști din diferite domenii, a desemnat câștigătorii primei ediții : Asociația CRIES, Asociația Colț de Banat, Fundația United Way România și Asociația Seeds of Kenosis. Comunitățile în care vor avea loc intervențiile pe educație sunt: Sintești (comuna Margina), Comloșu Mare, Gătaia și Cerneteaz (comuna Giarmata).

Proiectul Susținem școala de azi, pentru viitorul de mâine al Asociației CRIES pregătește un centru educațional la Sintești, comuna Margina. În primă fază se vor investi fonduri în dotarea și recondiționarea sălii de clasă, care va deveni astfel un spațiu prietenos pentru organizarea de activități extra-curriculare pentru elevii din întreaga comună, cu scopul de a preveni abandonul școlar, de a reduce analfabetismul funcțional și de a creștere motivația elevilor pentru învățare și continuarea studiilor.

Asociația Colț de Banat, prin proiectul LiterACT, va continua activitățile derulate în anii precedenți în comuna Comloșu Mare, prin organizarea de activități educaționale săptămânale cu 70 de copii din clasele a I-a, dar și prin pregătirea profesională a cadrelor didactice și suport oferit familiilor în relația cu școala și cu copiii.

Proiectul Facem pași pentru viitor al Fundației United Way România își propune să prevină abandonul școlar în rândul copiilor din familii dezavantajate socio-economic, cu vârste cuprinse între 6-15 ani, elevi ai Liceului Teoretic Gătaia, prin servicii integrate, oferite de o echipă pluridisciplinară. Activitățile proiectului se adresează atât copiilor, cât și părinților acestora și cadrelor didactice din școală.

Asociația Seeds of Kenosis, prin proiectul Educație de calitate pentru toți copiii din Cernăteaz, se va asigura că 58 de copii din ciclul primar și gimnazial, care provin din medii vulnerabile, vor avea condițiile necesare pentru a avea rezultate școlare bune, și pentru a nu abandona școala. Specialiștii din proiect vor oferi servicii integrate, adaptate după nevoile fiecărui copil în parte, lucrând în parteneriat cu școala și părinții.

Finanțările oferite sunt cuprinse între 62.000 și 118.000 lei și se oferă sub formă de granturi nerambursabile. Valoarea fondului pentru această primă ediție este de 400.000 lei, oferiți de Hamilton Central Europe.

Despre finanțatorii programului FACEM. O comunitate pentru educație

HAMILTON Central Europe este finanțator strategic local în cadrul programelor dezvoltate de Fundația Comunitară Timișoara pe 3 domenii de activitate: Educație, Sănătate, Incluziune Socială. Compania a format o echipă de experți, care colaborează la nivel mondial pentru a redefini și a promova cercetarea, dezvoltarea și producția în industria științei vieții. Instrumentele de precizie ridicată și accesoriile de aparatură medicală, dezvoltate și fabricate de HAMILTON Central Europe în Timiș, au ca destinație laboratoare analitice și de cercetare și secții de terapie intensivă din întreaga lume. Dezvoltare prin dedicare, colaborare prin implicare și cercetare prin pasiune sunt principiile după care HAMILTON Central Europe se ghidează în calea ei spre excelență și pe care dorește să le transmită, prin alăturarea la povestea FACEM – O comunitate pentru Educație. Motivația lor este aceea că proiectele de educație în care se investește azi vor avea un impact favorabil asupra societății de mâine.

Fundația Comunitară Timișoara face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016, fiind cea de-a 16-a fundație comunitară. Misiunea Fundației Comunitare Timișoara este de a construi încredere în comunitate, de a sprijini inițiative locale și de a realiza conexiuni, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a unor comunități prospere.

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel

Liberalii din Timiș afirmă că liderul judeţean al PSD a încălcat grav protocolul dintre cele două formaţiuni

Liberalii timişeni îşi afirmă susţinerea faţă de liderul judeţean al formaţiunii, Alin Nica, preşedinte al Consiliului Judeţean, şi adaugă că vor câştiga şi de această dată alegerile locale din judeţ.

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.