fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI CARAȘ-SEVERINGravidă salvată de polițiști, în Caraș-Severin, după ce a fost aruncată din...

Gravidă salvată de polițiști, în Caraș-Severin, după ce a fost aruncată din mașină de soțul ei

Publicat în

spot_img
spot_img

O gravidă a fost salvată de polițiștii de frontieră în Caraș-Severin după ce a fost aruncată dintr-o mașină în mers chiar de către soțul ei.

O femeie însărcinată a fost salvată în Caraș-Severin de către polițiștii de frontieră care se întorceau dintr-o misiune, după ce a fost aruncată din mașină chiar de soțul ei, scriu cei de la Sindicatul Europol.

Empatia, curajul și spiritul civic sunt doar câteva dintre calitățile pe care trebuie să le aibă un polițist, iar de asta au dat dovadă ieri trei dintre colegii noștri din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Drobeta Turnu Severin în timp ce se întorceau dintr-o misiune de la Timișoara.

Aceștia au observat pe carosabilul DN 70, în dreptul localității Armeniș din județul Caraș Severin o femeie căzută, aflată în imposibilitatea de a se deplasa. Polițiștii nu au stat deloc pe gănduri, au oprit de îndată autospeciala de poliție și i-au acordat primul ajutor femeii.

Aceasta era conștientă și le-a precizat acestora că este însărcinată, iar după un conflict spontan cu soțul acesteia, posibil ca aceasta să fi fost aruncată din autovehiculul pe care acesta îl conducea”, se arată într-o postare a Sindicatului Europol.

Potrivit sursei citate, femeia a fost transportată de la spital, iar Poliția Băile Herculane a preluat cazul.

La scurt timp a sosit și un echipaj al Poliției din Armeniș care au condus femeia la o unitate spitalicească din localitate. Verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Băile Herculane.

Îi felicităm pe colegii noștri pentru modul în care au acționat și pentru gestul de umanitate de care au dat dovadă”.

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel