fbpx
-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăPOLITICĂVictor Negrescu a fost desemnat negociatorul-şef al bugetului Uniunii Europene pentru anul...

Victor Negrescu a fost desemnat negociatorul-şef al bugetului Uniunii Europene pentru anul 2025

Publicat în

spot_img
spot_img

Negociatorul-şef al Parlamentului European pentru bugetul de anul viitor al Uniunii Europene, eurodeputatul PSD Victor Negrescu, a prezentat în Comisia pentru Bugete direcţiile de acţiune ale legislativului european ca autoritate competentă în domeniul bugetar. Priorităţile Parlamentului European prezentate de către social-democrat sunt focalizate pe fonduri suplimentare pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi dezvoltarea agriculturii

„În contextul dificil actual, Uniunea Europeană are nevoie de un buget care se focalizează pe oameni, care este echitabil şi incluziv. Este nevoie, mai mult ca niciodată, ca Parlamentul European să fie unit şi să acordăm prioritate la ce contează cu adevărat pentru cetăţeni. Resursele sunt limitate, dar trebuie să fim pragmatici şi creativi în acelaşi timp pentru a concepe un buget anual robust, flexibil şi rezistent, care este vizibil şi tangibil pentru cetăţenii UE”, a afirmat Victor Negrescu, potrivit unui comunicat de presă al PSD.

El a mai spus că prioritatea sa „este ca fondurile alocate statelor membre să nu scadă, mai exact să protejăm resursele alocate deja României, în contextul în care se renegociază bugetul european pe termen lung”.

„Totodată, am solicitat suplimentarea fondurilor pentru agricultură şi mediul rural, acţiuni suplimentare pentru educaţie şi sănătate, dezvoltarea programelor pentru seniori, lucrătorii din diaspora şi pentru tineri precum şi pentru susţinerea antreprenorilor şi IMM-urilor europene. Am subliniat în mod particular nevoia de a implementa măsuri active pentru scăderea preţurilor şi facilitarea accesului la medicamente şi aparatură medicală de ultimă generaţie, dar şi suplimentarea fondurilor alocate pentru lupta împotriva bolilor cardiovascular”, a mai precizat Negrescu.

Europarlamentarul PSD a adăugat că a solicitat colegilor săi din Parlamentul European să facă tot ce este posibil pentru ca fermierii europeni să nu mai fie nevoiţi să protesteze în stradă pentru un trai decent.

„În ultimii ani, ca urmare a amendamentelor depuse şi aprobate, am obţinut deja zeci de milioane de euro în plus pentru agricultură şi zonele rurale, însă în bugetul UE de anul viitor am solicitat completarea substanţială a acestor sume în mod special pentru tinerii fermieri şi pentru a-i ajuta pe agricultori să facă faţă inflaţiei, noilor standarde de producţie, lipsei irigaţiilor în contextul schimbărilor climatice şi deficitului forţei de muncă”, a mai afirmat eurodeputatul PSD.

„În acelaşi timp, vreau să mă asigur că bugetul UE pentru anul 2025 va include resursele necesare pentru a susţine aderarea completă a României la spaţiul Schengen şi că cele aproape 40 de miliarde de euro neutilizate din perioada de finanţare 2014-2020 să fie redistribuite statelor membre, inclusiv României, care au o rată de absorbţie ridicată”, a susţinut la Bruxelles, în Comisia pentru Bugete”, a mai spus Negrescu, conform sursei citate.

Reprezentantul României în Parlamentul European are mandat să coordoneze negocierile legislativului european privind bugetul european cu celelalte instituţii europene, Consiliul UE şi Comisia Europeană. Bugetul anual al UE stabileşte toate cheltuielile şi veniturile Uniunii Europene pentru un an, şi prevede finanţarea politicilor şi programelor UE în conformitate cu priorităţile politice. Mai mult, negocierile privind exerciţiul bugetar 2025 se desfăşoară într-un context complex, dat fiind anul electoral, nemulţumirile exprimate de anumite categorii profesionale la nivel european, precum şi incertitudinile în ceea ce priveşte revizuirea Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021 – 2027, care ar putea reduce fondurile europene.

Europarlamentarul Victor Negrescu a fost în ultimii trei ani responsabilul grupului social-democrat pentru bugetul european. Priorităţile Parlamentului European privind bugetul anual al UE pentru anul 2025 vor fi votate în luna martie în Comisia pentru Bugete şi în plenul Parlamentului European de la Strasbourg.

Ioana Pop

Articole recente

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

Expoziţia „Samurai. Legendele Japoniei”, vernisată miercuri, în premieră naţională, la Muzeul Naţional Brukenthal

Cu prilejul vernisajului a fost lansat primul catalog despre samurai, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.

Mai multe articole de același fel