fbpx
-1.3 C
Cluj-Napoca
AcasăECOLOGIEUnsprezece situri de importanţă comunitară, desemnate arii speciale de conservare

Unsprezece situri de importanţă comunitară, desemnate arii speciale de conservare

Publicat în

spot_img
spot_img

Unsprezece situri de importanţă comunitară, între care Cheile Lăpuşului, Comana, Munţii Ciucului şi Castanii comestibili de la Buia, judeţul Sibiu, au fost desemnate arii speciale de conservare, anunţă Ministerul Mediului.

Ministerul Mediului arată, marţi, într-un comunicat de presă, Hotărârea nr. 47/2024 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 685/2022 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România a fost publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ are ca principal scop continuarea procesului de desemnare a ariilor speciale de conservare, prin adăugarea a 11 arii speciale de conservare, ca obligaţie a României în ceea ce priveşte implementarea prevederilor art. 4 alin. (4) din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (Directiva Habitate).

Cele 11 noi arii speciale de conservare sunt: ROSAC0030 Cheile Lăpuşului, ROSAC0043 Comana, ROSAC0044 Corabia – Turnu Măgurele, ROSAC0131 Olteniţa – Mostiştea – Chiciu, ROSAC0312 Castanii comestibili de la Buia, ROSAC0323 Munţii Ciucului, ROSAC0381 Râul Târgului-Argeşel-Râuşor, ROSAC0382 Râul Târnava Mare între Copşa Mică şi Mihalţ, ROSAC0383 Târnava Mare între Odorheiu Secuiesc şi Vânători, ROSAC0405 Dealurile Strehaia – Bâtlanele, ROSAC0431 Pajiştile dintre Şeica Mare şi Veşeud.

”România deţine una dintre cele mai bogate biodiversităţi din Europa şi este de datoria noastră să o protejăm şi să răspundem cerinţelor Strategiei pentru Biodiversitate a Uniunii Europene. Această bogăţie, este, de asemenea, un motiv de mândrie. Astfel, lista ariilor speciale de conservare s-a îmbogăţit cu încă 11 situri şi conţine acum 222 de situri”, a afirmat ministrul Mediului, Mircea Fechet.

În plus, faţă de obligaţiile care derivă din prevederile art. 4 alin. (4) din Directiva Habitate din 2 iulie 2020, Comisia Europeană a declanşat împotriva României o procedură de infringement referitoare la punerea necorespunzătoare în aplicare a Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (cauza 2020/2238). Procedura se află în prima etapă a fazei precontencioase (scrisoare de punere în întârziere), proiectul de act normativ reprezentând unul dintre instrumentele legale care are ca scop rezolvarea neconformităţilor sesizate de către Comisia Europeană.

Potrivit Ministerului Mediului, ariile speciale de conservare propuse spre desemnare corespund siturilor de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate. Măsurile de conservare sunt mecanismele şi acţiunile efective care trebuie instituite pentru un sit Natura 2000, cu scopul de a atinge obiectivele de conservare ale sitului. Siturile de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare au fost notificate Comisiei Europene şi desemnate la nivel comunitar, conform procedurilor specifice, ele fiind desemnate şi la nivel naţional.

Documentaţia ştiinţifică aferentă celor 11 arii speciale de conservare, respectiv formularele standard ale ariilor speciale de conservare şi limitele aferente acestora, întrunesc cerinţele stabilite de către Comisia Europeană şi au fost avizate favorabil de Academia Română – Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii, forul ştiinţific responsabil în acest domeniu.

Totodată, ele vor fi publicate pe site-ul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi vor fi notificate Comisiei Europene conform procedurilor de raportare specifice.

De asemenea, după intrarea în vigoare a proiectului de hotărâre, actele normative de adoptare a siturilor de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare vor fi modificate şi completate în vederea corelării cu prevederile proiectului de act normativ. Actele normative respective sunt: Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Foto: Cheile Lăpușului, surprinse de Viorel Coroian 

Ioana Pop

Articole recente

Memoria profesorului Barbu Ştefănescu, onorată la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Volumul omagial "Studia Interdisciplinaria - In Memoriam Magistri Barbu Ştefănescu" a fost dedicat amintirii celui care a fost directorul Muzeului Ţării Crişurilor, decan al Facultăţii de Istorie - Geografie, prorector şi director al Centrului de Studii Doctorale al Universităţii din Oradea.

Expoziţia „Samurai. Legendele Japoniei”, vernisată miercuri, în premieră naţională, la Muzeul Naţional Brukenthal

Cu prilejul vernisajului a fost lansat primul catalog despre samurai, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.

Mai multe articole de același fel

Peste 1000 tineri din Regiunea Centru au alergat la ediția a IX-a a Crosului Europei

Peste 1000 de elevi și cadre didactice din 12 școli, alături de alți cetățeni din Regiunea Centru, au alergat la ediția a IX-a a Crosului Europei, preluând mesajul transmis din partea Uniunii Europene, de a se implica în acțiuni de protejare a mediului înconjurător.

La Cluj a fost lansat Hub-ul naţional M100, dedicat neutralităţii climatice

Hub-ul naţional M100 (Mirror Mission Cities Hub România M100) are rolul de a sprijini implementarea obiectivului Misiunii "100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030" de a facilita accesul la surse de finanţare din fonduri europene, destinate acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice şi de accelerare a eforturilor de limitare a încălzirii globale