fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăJUSTIȚIECinci pakistanezi, arestați la Timișoara pentru că l-au omorât pe un cetăţean...

Cinci pakistanezi, arestați la Timișoara pentru că l-au omorât pe un cetăţean afgan

Publicat în

spot_img
spot_img

Judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Timiş a dispus, vineri noaptea, măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, pentru omor, pe numele a cinci cetăţeni pakistanezi, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat, într-un comunicat transmis în noaptea de vineri spre sâmbătă, că din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, pe o stradă din municipiul Timişoara.

În data de 31 ianuarie, în jurul orei 22,18, un martor a apelat serviciul de urgenţă 112, sesizând faptul că pe strada Căprioarei se află o persoană căzută pe marginea drumului şi pare că în apropierea sa se observă urme de sânge. Organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate de martor se confirmă. Acestea au găsit pe partea carosabilă un bărbat decedat, care prezenta pe suprafaţa corpului mai multe plăgi înjunghiate.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment a rezultat că cinci cetăţeni pakistanezi au săvârşit în coautorat infracţiunea de omor asupra unui cetăţean afgan, constând în aceea că în data de 31 ianuarie, în jurul orei 22,08, în timp ce se aflau pe strada Căprioarei din Timişoara, în urma unui conflict spontan, au agresat fizic victima bărbat, aplicându-i lovituri cu cuţite, cu picioarele, precum şi cu un obiect contondent (o ţeavă metalică), provocându-i victimei mai multe leziuni traumatice, care au condus la decesul acesteia în aceeaşi dată şi în acelaşi loc, spun procurorii.

Efectuându-se verificări în vederea identificării autorilor faptei, organele de poliţie au depistat în cursul serii de 1 februarie, pe raza municipiului Bucureşti, un grup de şase cetăţeni pakistanezi, existând suspiciuni rezonabile că printre aceştia se regăsesc autorii faptei cercetate. Totodată, a rezultat bănuiala rezonabilă că aceştia intenţionau să părăsească în mod fraudulos teritoriul României, încercând să se sustragă urmăririi penale.

Astfel, s-a procedat la ridicarea lor, fiind conduşi în cursul nopţii de joi spre vineri la sediul organelor judiciare din Timişoara.

În urma audierilor efectuate de procurorul de caz, sprijinit de organele de cercetare penală, în cursul zilei de vineri, s-a dispus luarea măsurii preventive a reţinerii pentru 24 de ore faţă de cinci cetăţeni pakistanezi, pentru omor.

În aceeaşi dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi a formulat propunere de arestare preventivă faţă de cei cinci inculpaţi, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş.

În urma soluţionării propunerii, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de toţi inculpaţii pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările în acest dosar au fost efectuate cu sprijinul organelor de poliţie din cadrul Poliţiei Timiş – Serviciul de Investigaţii Criminale, Poliţia Timiş – Serviciul Criminalistic, IGPR – Direcţia de Operaţiuni Speciale – Biroul de Operaţiuni Speciale Bucureşti, Poliţia Sectorului 3 Bucureşti – Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul de Acţiuni Speciale Timiş.

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive nu pot, în niciun caz, să înfrângă prezumţia de nevinovăţie, inculpaţii fiind prezumaţi nevinovaţi până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză.

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel

Liberalii din Timiș afirmă că liderul judeţean al PSD a încălcat grav protocolul dintre cele două formaţiuni

Liberalii timişeni îşi afirmă susţinerea faţă de liderul judeţean al formaţiunii, Alin Nica, preşedinte al Consiliului Judeţean, şi adaugă că vor câştiga şi de această dată alegerile locale din judeţ.

ADR Vest a lansat un nou apel de proiecte | Peste 40 de milioane de euro pentru firmele din Regiunea Vest

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a lansat un nou apel de proiecte în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, destinat microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiune, care au la dispoziție 41,25 milioane euro pentru investiții.

Scandalul de la PSD Dumbrăvița continuă | Organizația de partid ar susține candidatul PNL la primărie, în detrimentul omului impus de Alfred Simonis

Conducătorii demiși ai filialei PSD Dumbrăvița, fostul primar Victor Malac și consilierul local Daniel Cioncă, spun că lista celor care nu o vor pe Alina Sperlea - impusă de Alfred Simonis candidat la alegerile locale din acest an - e mult mai mare. În sprijinul lor, cei doi transmit public și o listă a celor care nu susțin această candidatură.