fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI MUREȘAnchetă AIAS, după desprinderea unei componente de fuselaj în timpul zborului unei...

Anchetă AIAS, după desprinderea unei componente de fuselaj în timpul zborului unei aeronave

Publicat în

spot_img
spot_img

Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) a anunţat, miercuri, că investighează evenimentul produs în urmă cu o zi pe raza localităţii Nazna, în apropierea Aerodromului Târgu Mureş, după ce o componentă de fuselaj s-a desprins în timpul zborului unei aeronave.

„În data de 06.02.2024, în jurul orei locale 16:18, AIAS a fost notificată despre producerea unui eveniment de aviaţie civilă în apropierea Aerodromului Târgu Mureş, din judeţul Mureş, în care a fost implicată o aeronavă tip SOCATA MS892 A150, înmatriculată F-BSKH, din care s-a desprins o componentă, în timp ce se afla în zbor. Nu există victime. Evenimentul face obiectul unei investigaţii privind siguranţa efectuată de către Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile. În acest sens a fost desemnată o comisie de investigaţie din cadrul AIAS, care s-a deplasat la locul producerii evenimentului, pentru a desfăşura activităţile specifice investigaţiei preliminare”, a precizat AIAS pe site-ul propriu.

Tot miercuri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a anunţat că a fost deschis un dosar penal în baza articolului 112 din Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian după evenimentul aviatic petrecut la Nazna.

„În data de 6 februarie 2024, având în vedere evenimentul aviatic semnalat prin 112, la ora 15,23, în localitatea Nazna, judeţul Mureş, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş împreună cu organele de cercetare penală din cadrul IPJ Mureş s-au deplasat la faţa locului. În curtea imobilului în care funcţionează o societate comercială a fost identificată capota motorului unei aeronave de agrement tip Socata 892 MS 150A. În aeronavă s-au aflat două persoane, pilotul a reuşit să controleze aeronava şi să aterizeze în siguranţă la Aeroclubul Târgu Mureş. Nu au existat victime. Ca urmare, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a fost înregistrat un dosar penal. În cauză se fac cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art 112 din Legea nr. 21/2020 privind Codul Aerian”, a precizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş într-un comunicat de presă.

Articolul 112 din Legea nr. 20/2020 prevede că încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu prevăzute de actele normative cu putere de lege sau neîndeplinirea acestora, dacă fapta a pus în pericol siguranţa unei aeronave în zbor şi prin aceasta s-a cauzat o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. 

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel

Psihologia, cel mai nou program de studii de licenţă la UMFST G.E. Palade Târgu Mureş

Admiterea la Psihologie se va realiza pe bază de concurs de dosare, iar criteriile de selecţie sunt stabilite pe baza mediei ponderate dintre media generală a anilor de studii pentru clasele IX-XI (60%) şi media aritmetică la disciplina relevantă (limba şi literatura română) pentru clasele IX-XI (40%).

Încep lucrările de construcție a centrului de mari arși din Târgu Mureș

Noua clădire din Târgu Mureș va avea 7 nivele și va cuprinde 5 paturi pentru pacienți critici, 10 paturi pentru terapie intermediară și pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi, 25 de săli de operații distribuite pe două etaje.