fbpx
4.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BRAȘOVPrimarul din Brașov a pierdut definitiv procesul cu viceprimarul Rusu în privinţa...

Primarul din Brașov a pierdut definitiv procesul cu viceprimarul Rusu în privinţa sigilării biroului

Publicat în

spot_img
spot_img

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, a pierdut procesul pe care i l-a intentat viceprimarul PNL Sebastian Rusu în urma sigilării biroului acestuia din urmă, o instanţă a Curţii de Apel Braşov stabilind, printr-o sentinţă definitivă, că demersul a fost ilegal.

„Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenţii – pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Braşov şi Coliban Allen, în calitate de primar al municipiului Braşov, împotriva sentinţei civile (…) pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii de şedinţă din data de 21.12.2023, hotărâri judecătoreşti pe care le menţine”, se arată în soluţia postată pe portalul instanţelor.

În luna noiembrie, viceprimarul Sebastian Rusu a reclamat faptul că i-a fost sigilată uşa biroului din Primărie, fiind schimbată şi yala, fără să existe o dispoziţie legală în acest sens. La acel moment, viceprimarul a sunat la 112 şi, ulterior, s-a adresat instanţei pentru anularea deciziei.

Tribunalul Braşov a decis, în 21 decembrie, că primarul trebuie să înlăture sigiliul de pe uşa biroului viceprimarului, hotărâre contestată de acesta la Curtea de Apel Braşov. 

Ioana Pop

Articole recente

Federația Coaliția pentru Educație: Rezultatele slabe ale simulării Evaluării Naționale, cât și în testările PISA, reflectă nevoia imperativă de a revizui și îmbunătăți procesul...

În urma analizei rezultatelor simulării Evaluării Naționale și a feedback-ului din comunitatea educațională, Federația Coaliția pentru Educație subliniază urgența reformei sistemului de evaluare din România.

Antal Árpád: Ţinutul Secuiesc a avut şi va avea autonomie

Antal Árpád consideră că premierul Marcel Ciolacu a comis "o greşeală" declarând, cu prilejul vizitei făcute la finele săptămânii trecute în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, că "Ţinutul Secuiesc nu există" şi că "nu va avea niciodată autonomie".

Râul Crasna, poluat cu dejecţii de la o fermă de bovine

Angajaţii de la Sistemele de Gospodărire a Apelor Sălaj şi Satu Mare au început verificări după ce s-a sesizat că, în zona localităţii Giorocuţa, apa râului Crasna prezenta modificări vizuale şi olfactive

Inspectorii antifraudă vor avea dreptul să poarte arme

Inspectorii antifraudă se confruntă cu situaţii în care cei care deţin ilegal mărfuri nu reacţionează calm în momentul în care sunt anunţaţi că unele mărfuri vor fi ridicate, iar înarmarea inspectorilor este pentru siguranţa activităţii pe care o desfăşoară.

Mai multe articole de același fel

Patronatului European al Femeilor de Afaceri are în conducere o brașoveancă

Patronatului European al Femeilor de Afaceri promovează și sprijină afirmarea femeilor în mediul de afaceri național și internațional. De asemenea, organizația reprezintă interesele membrilor săi, atât la nivel național, prin intermediul CNIPMMR, cât și la nivel European.