fbpx
15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALMigranţii care au ajuns în România şi au viză naţională de scurtă...

Migranţii care au ajuns în România şi au viză naţională de scurtă şedere ar putea să beneficieze, după 31 martie, de aplicarea acquis-ului Schengen

Publicat în

spot_img
spot_img

Migranţii care au ajuns în România şi au viză naţională de scurtă şedere ar putea să beneficieze, după 31 martie, de aplicarea acquis-ului Schengen, dacă Uniunea Europeană nu va decide anumite măsuri compensatorii, a declarat miercuri şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, chestorul de poliţie Marin Bondar.

„Decizia UE 210 din 30 decembrie 2023 spune că Bulgaria şi Ungaria vor aplica în totalitate acquis-ul Schengen, din 31 martie, ca şi cum am fi deja membre Schengen. La articolul 2 este stipulat că vizele naţionale de scurtă şedere eliberate de Bulgaria şi România înainte de 31 martie 2024 rămân valabile în cursul perioadei de valabilitate a acestora, în scopul tranzitului pe teritoriul altor state membre sau al şederii preconizate pe teritoriul lor pentru o perioadă care nu depăşeşte 90 de zile în cele 180 de zile. Desigur, la frontiera terestră se vor păstra în continuare controalele, dar dispar controalele la frontiera aeroportuară. Astfel, în momentul în care se aplică integral acquis-ul Schengen, automat şi cei care au drept de muncă în România pot să plece în Spaţiul Schengen cu avionul,” a declarat, în conferinţă de presă, Marin Bondar.

Deocamdată nu s-a luat nicio hotărâre, dar ar fi nevoie de anumite măsuri pentru combaterea migraţiei ilegale, a precizat el.

„Aşteptăm şi noi cu nerăbdare să vedem cum se va pune în aplicare, din 31 martie, atunci când va intra în vigoare decizia Uniunii Europene, privind aplicarea în integralitate a acquis-ului Schengen de către Bulgaria şi România. Să vedem dacă vor fi măsuri compensatorii. Părerea mea e că, pentru combaterea migraţiei ilegale, se vor identifica măsuri compensatorii care vor fi puse în aplicare. Uniunea Europeană va fi cea care va hotărî, împreună cu România. Nu toţi cei care au viză naţională românească vor putea să ajungă în Spaţiul Schengen dacă nu vor poseda mijloace de subzistenţă necesare. Această condiţie ar fi una din măsuri”, a afirmat chestorul Marin Bondar.

Potrivit acestuia, numărul celor care trec ilegal frontiera este foarte scăzut, migranţii aşteptând şi ei, probabil, ziua de 31 martie pentru a lua decizii privind deplasarea în ţările din Spaţiul Schengen.

Întrebat care este opinia sa privind integrarea ţării noastre în Spaţiul Schengen, şeful ITPF Oradea a răspuns: „România este pregătită 100% pentru aderarea în Spaţiul Schengen. Decizia, ştiţi foarte bine, este la nivel politic, nu tehnic”.

Ioana Pop

Articole recente

Festival Madrigal la Baia Mare

În perioada 15 - 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.

Grupare infracţională specializată în înşelăciuni prin Metoda Accidentul, destructurată în Maramureș

Într-o singură zi, gruparea a convins doi vârstinici să le dea peste 36.000 de lei.

Tânăr de 26 de ani, prins cu 235 de km/h pe autostrada A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu

Poliţiştii au dat 25 de amenzi, în doar câteva ore, şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie pe tronsonul A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu

Au început înscrierile pentru cea de-a 13 ediţie a ”Galopiadei secuieşti”

Galopiada va cuprinde atât cursele tradiţionale, cât şi demonstraţii de călărie, lupte pe cai, spectacole de cascadorie, programe pentru copii şi un târg meşteşugăresc şi de produse tradiţionale.

Mai multe articole de același fel