fbpx
15.8 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI BRAȘOVGarda de Mediu a amendat Primăria Braşov cu 200.000 de lei

Garda de Mediu a amendat Primăria Braşov cu 200.000 de lei

Publicat în

spot_img
spot_img

Primăria Braşov a fost amendată cu suma de 200.000 de lei pentru modul în care gestionează cele două depozite neconforme din zona Timiş-Triaj, unde se mai depun doar ilegal deşeuri, însă reprezentanţii acesteia susţin că intenţionează să conteste amenda, deoarece, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, firma de salubrizare nu a putut să intervină să îndepărteze gunoaiele de acolo.

Amenda a fost aplicată de comisarii Gărzii de Mediu Braşov pentru neîndeplinirea de către Primărie a măsurilor dispuse în legătură cu cele două depozite, care, deocamdată, nu au fost închise în mod oficial.

„Primăria Braşov ia în calcul contestarea acestei amenzi. Municipalitatea a fost amendată pentru faptul că nu asigură paza permanentă a depozitului şi pentru că reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au constatat câteva depozitări accidentale de deşeuri în perimetrul rampei. Poliţia locală a desfăşurat activităţi de monitorizare, patrulare, supraveghere şi pândă cu caracter continuu atât pe timpul zilei cât şi pe timp de noapte, ocazie cu care au întocmit 53 de note de constatare. Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile, operatorul de salubrizare nu a putut interveni să îndepărteze acele depozitări”, a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, la solicitarea mass-media.

Cele două depozite neconforme de deşeuri din zona Timiş-Triaj – unul de deşeuri industriale nepericuloase şi unul de deşeuri menajere, au o suprafaţă de aproximativ 130.000 de metri pătraţi şi, conform solicitării Comisiei Europene, ar fi trebuit să fie închise de Primăria Braşov, până în 31 decembrie 2023. Demersurile de închidere a acestora au întârziat deoarece Primăria Braşov a considerat că acestea ar fi trebuit realizate pe cheltuiala societăţii private care a gestionat anterior umplerii activitatea deponeului. Abia la începutul lunii ianuarie, Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov a emis acordul de mediu pentru închiderea depozitului de deşeuri menajere, mărul discordiei dintre firma privată şi conducerea Primăriei Braşov.

Ioana Pop

Articole recente

Festival Madrigal la Baia Mare

În perioada 15 - 28 aprilie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din județul Maramureș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.

Grupare infracţională specializată în înşelăciuni prin Metoda Accidentul, destructurată în Maramureș

Într-o singură zi, gruparea a convins doi vârstinici să le dea peste 36.000 de lei.

Tânăr de 26 de ani, prins cu 235 de km/h pe autostrada A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu

Poliţiştii au dat 25 de amenzi, în doar câteva ore, şoferilor care au încălcat regulile de circulaţie pe tronsonul A3 Câmpia Turzii – Nădăşelu

Au început înscrierile pentru cea de-a 13 ediţie a ”Galopiadei secuieşti”

Galopiada va cuprinde atât cursele tradiţionale, cât şi demonstraţii de călărie, lupte pe cai, spectacole de cascadorie, programe pentru copii şi un târg meşteşugăresc şi de produse tradiţionale.

Mai multe articole de același fel