UDMR a încheiat acorduri electorale cu cele două partide maghiare mai mici din Transilvania

Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR) a încheiat, miercuri, la Cluj-Napoca, acorduri electorale cu cele două partide maghiare mai mici din Transilvania, Alianţa Maghiară din Transilvania (AMT) şi Forţa Civică Maghiară (FCM).

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Pentru cele patru alegeri din România care vor avea loc în 2024, UDMR a încheiat acorduri separate cu cele două partide maghiare mai mici din Transilvania, nefiind încheiat un acord tripartit. Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen, a semnat acordurile cu preşedintele AMT, Zoltán Zakariás, respectiv cu József Kulcsár-Terza, preşedintele interimar al FCM.

În declaraţia sa de presă, preşedintele UDMR a spus: comunitatea maghiară din Transilvania trebuie să dea dovadă de unitate la alegerile pentru Parlamentul European (PE) şi la alegerile pentru Parlamentul României, în timp ce la alegerile locale competiţia se păstrează. Odată cu această cooperare au fost făcute demersurile necesare pentru ca membrii comunităţii maghiare din Transilvania să fie câştigători ai alegerilor din 2024. Acest lucru este necesar, dar nu şi suficient, a adăugat Hunor Kelemen. Este nevoie de o mobilizare bună, întrucât este de aşteptat ca participarea să fie mare, iar proporţia participării maghiare trebuie să fie aceeaşi cu cea a majorităţii, a explicat politicianul. „Pentru noi este important să ajungem la fiecare maghiar”, a spus acesta.

Potrivit acordurilor, AMT îşi va putea plasa candidatul pentru alegerile pentru Parlamentul European pe locul 4 de pe lista UDMR, iar FCM, pe locul 5, putând propune şi nume suplimentare. AMT l-a propus pe Zsolt Szilágyi pentru ocuparea locului 4 de pe această listă.

La alegerile pentru Parlamentul României, candidaţilor celor două partide maghiare mai mici li se asigură pe lista UDMR locuri eligibile. Cu privire la cooperarea de la alegerile prezidenţiale se va decide după 9 iunie.

La alegerile locale din 9 iunie, în oraşul Satu Mare, respectiv în judeţul Satu Mare şi Mureş, cele două partide maghiare mai mici sprijină candidatul UDMR, în timp ce la Târgu Mureş îl susţin pe candidatul independent Zoltán Soós. În funcţie de nevoile locale, în cele ce urmează pot fi luate decizii şi cu privire la coaliţii locale şi alte forme de cooperare.

Potrivit acordului cu AMT, coaliţiile locale vor fi decise de o comisie mixtă bipartită, în timp ce candidaţii FCM pot ajunge pe locurile eligibile de pe listele de consilieri locali ai UDMR.

„Solicităm tuturor să nu permită ca în 2024 să se formeze o situaţie care să împingă comunitatea maghiară într-o stare de vulnerabilitate. Noi venim cu un program, cu nişte soluţii care să ofere comunităţii maghiare din Transilvania securitate, oportunităţi de dezvoltare, întărirea identităţii, prosperitate în patria sa”, a rezumat preşedintele UDMR.

Zoltán Zakariás, preşedintele AMT, a subliniat că partidul său s-a străduit să maximizeze voturile comunităţii maghiare din Transilvania şi ca după alegeri să există cea mai puternică reprezentare maghiară posibilă.

„Preambulul stabileşte principiile, inclusiv faptul că partidele consideră pluralismul politic ca fiind o valoare democratică, respectiv recunosc şi respectă reciproc identitatea organizaţională independentă a comunităţilor politice”, a subliniat acesta.

Preşedintele AMT a adăugat că acordul s-a născut în spiritul sloganului „competiţie la nivel local, unitate la nivel naţional”. În text au fost incluse „locurile de conotaţie naţională” – cele în care fără cooperare ar fi dificilă păstrarea reprezentării maghiare -, cu privire la celelalte locaţii urmând să decidă o comisie mixtă, a relatat Zoltán Zakariás.

Întrebat de un jurnalist de ce nu s-a ajuns la un acord tripartit, Hunor Kelemen a spus că întrucât negocierile au avut loc separat, şi acordurile au fost semnate separat, însă scopul este acelaşi în ambele cazuri: unitate la nivel naţional, competiţie la nivel local.

Zoltán Zakariás a adăugat că, deoarece este vorba de chestiuni naţionale, pentru partidul său a fost esenţial să ajungă la un acord cu UDMR. Politicianul a specificat, de asemenea, că încurajează şi coaliţiile locale, pentru care există cadru legal.

Întrebat de presă, József Kulcsár-Terza, preşedintele interimar al FCM, a confirmat că din cauza opoziţiei AMT nu s-a ajuns la un acord tripartit, şi au fost încheiate acorduri bipartite.

„Dacă vorbim de o chestiuni naţionale, ar trebui să putem lăsa la o parte divergenţele de opinie, dar se pare că nu există suficientă maturitate pentru asta. Nici noi nu suntem îndrăgostiţi de UDMR, dar ştim că maghiarii trebuie să se unească”, a spus acesta.

Sursa: MTI

Ioana Pop