fbpx
13.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘȘoareci morţi, praf, mucegai și gândaci de bucătărie, găsiți de comisarii de...

Șoareci morţi, praf, mucegai și gândaci de bucătărie, găsiți de comisarii de la Protecţia Consumatorului în cantina unui colegiu din Timişoara

Publicat în

spot_img
spot_img

Cantina Colegiului Tehnic ”Henri Coandă” din Timişoara a fost închisă de inspectorii de la Protecţia Consumatorului, după ce aceştia au găsit capcane pentru rozătoare şi chiar şoareci morţi, gândaci, mucegai, praf, alimente păstrare necorespunzător. În plus, a fost dată o amendă de 3.000 de lei.

”Abateri constatate: agregate frig neigenizate, cu depuneri masive de praf şi cu urme de mucegai; nu se monitorizează temperatura complet la spaţiile frig din dotare; peretele exterior vitrat prezenta în partea de jos  exfoliere de zugrăveală, iar tocăria din fier cornier nu a mai fost igienizată, prezentând pe porţiuni extinse rugină, iar unele geamuri erau sparte, ciobite şi neînlocuite; în interiorul sălii de mese şi al spaţiului de depozitare a materiei prime de origine animală au fost identificate amplasate 3 capcane de rozătoare, în una fiind 2 rozătoare moarte şi în alta fiind identificate insecte şi gândaci de bucătărie; preparatele calde au fost identificate păstrate la temperaturi între 20,8 şi 40, 3 nefiind astfel păstrate la temperatura prescrisă legislativ de 60 grade; într-un spaţiu frig era depozitată brânză Metro chef la temperatura de -2,2 grade deoarece congelatorului îi lipsea uşiţa; în lista meniu nu era efectuat calculul declaraţiei nutritionale”, a transmis Mihai Alin Gubandru, comisar şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Vest.

Potrivit lui Gubandru, spălătoria utilizată la spălarea feţelor de masă şi protecţiilor de scaun era amenajată într-o clădire total improprie, cu grad avansat de degradare, pereţii fiind cu tencuiala căzută şi crăpături.

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au dat o amendă de 3.000 de lei, în acest caz, şi au dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor constatate în cazul cantinei şi oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme.

Ioana Pop

Articole recente

Un microbuz a luat foc pe A1, în județul Arad

Nu au fost victime.

CJ Bihor a semnat contract cu HiSky pentru zboruri de la Oradea către Bucureşti şi Londra

Din toamnă zburăm la București și Londra, de la Oradea

Zeci de companii, sute de oferte și mii de studenți și absolvenți la Zilele Carierei UPT

Aproape 60 de firme naționale și internaționale, dar și instituții de stat au expus la standuri sute de oferte de carieră pentru studenți și absolvenți

Două eleve de liceu din Timișoara au ajuns la spital, după ce un coleg a pulverizat spray lacrimogen la baie

Poliţiştii au deschis, joi, o anchetă, după ce două eleve de la Liceul Tehnologic Electrotimiş au ajuns la spital după un incident care a avut loc în baie.

Mai multe articole de același fel