De la vecini care îl reclamă pentru că deține prea multe cărți, la modul cum a ajuns să fie unul dintre cercetătorii științifici ai muzeului din Deva cei mai vizibili, Daniel I. Iancu este o persoană care a devenit foarte cunoscută în ultima vreme. Cine este Daniel I. Iancu, aflăm din interviul pe care a avut amabilitatea să ni-l ofere.
IOAN VASIU: – Când și unde ai debutat ca jurnalist?
DANIEL IANCU: – Nu este vorba doar despre debut ci și despre o activitate jurnalistică care se întinde pe o perioadă de aproximativ 34 de ani. Nu știu dacă se poate numi debut, dar mi-am văzut numele în paginile unei publicații, imediat după Revoluția din 1989, când a apărut la Deva revista Rîsu’ lumii, prin 1990 sau 1991. În 1994 am urmat un curs de jurnalism în cadrul Casei Studenților de pe lângă Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Am lucrat la săptămânalul Informația studențească, unde am câștigat primii mei bani din scris, apoi la Radio SICA, tot în Alba Iulia. După terminarea facultății, profesor fiind, am mai colaborat la câteva publicații, printre care revista Terra magazin (București).
Dar momentul esențial a constat în stabilirea unei colaborări de lungă durată cu publicația Palia Expres din Orăștie. Din anul 2002 mi-a fost acordată, de către redacție, o foarte mare încredere, astfel încât am publicat mai bine de două decenii în paginile ei. De aceea, din punct de vedere sentimental, consider că acesta este momentul meu de debut. În 2003, după ce am renunțat la învățământ, am reușit, prin concurs, să devin reporter și apoi redactor la cotidianul Cuvântul liber, din Deva, unde am fost și promovat la un moment dat ca șef al Departamentului Politic-Administrativ. După demisia de la Cuvântul liber, am lucrat câteva luni la Mesagerul hunedorean, din Deva.
De-a lungul anilor am colaborat la reviste precum Dilema veche (București), Astra blăjeană (Blaj), Familia (Oradea), Glasul Hunedoarei (Deva), Servus Hunedoara (Deva), am fost redactor șef la Expresul de Orăștie sau redactor la revista științifică Sargeția, Acta Musei Devensis, publicația Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Dar nu doresc să mai înșir altele, căci totul pare să aducă a auto laudă.
I.V.: – De câți ani ești angajat al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva?
D.I.: – De peste 17 ani. Mai precis, în urma unui concurs organizat în luna ianuarie 2007, de la 1 februarie același an mi-am luat în primire postul de muzeograf debutant, în cadrul Secției de Etnografie și Artă Populară de la Orăștie. Am urmat toate etapele și am ajuns muzeograf IA, activând mai mulți ani în cadrul Secției de Relații cu Publicul, la Deva. În 2017, tot în urma unui concurs, am ocupat postul de cercetător științific III, în cadrul Secției de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, iar din 2013 până în prezent sunt purtătorul de cuvânt al instituției.
I.V.: – Când ți-ai luat doctoratul și care a fost titlul lucrării tale?
D.I.: – Pe data de 1 martie 2013. A fost un proces laborios, care a început cu un masterat, tot în 2007. A fost dificil, pentru că, în perioada cât am fost profesor și apoi am lucrat exclusiv în presă, m-am cam detașat de fenomenul de cercetare propriu-zisă, deși mă documentam, cum o fac și astăzi, zilnic. Dar rigorile științifice implică mult mai multă muncă, care depășește norma de opt ore pe zi. După elaborarea disertației, am fost admis la studii doctorale, tot la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cu o bursă asigurată printr-un program european. Așa am ajuns și să am parte de o mobilitate externă, mai precis am studiat în bibliotecile Universității din Viena, timp de trei luni, între mai și iulie 2011. Am reușit să elaborez teza intitulată Discurs istoric la Nicolae Densușianu, sub coordonarea regretatului Prof. Univ. Dr. Iacob Mârza și să o susțin, așa cum am precizat, pe data de 1 martie 2013. Ar fi mai multe de precizat, dar toată această muncă științifică mi-a adus și satisfacții enorme, mai ales că, așa cum spuneam, continui să colaborez și cu diferite publicații pentru a putea populariza evenimente, a evoca personalități, a descrie cititorilor aspecte istorice, culturale, etnografice mai puțin cunoscute.
I.V.: – De ce ai îmbrățișat profesia de cercetător științific și nu altă profesie?
D.I.: – Răspunsul ar trebui să fie simplu, dar nu este. Am ajuns cercetător științific datorită pasiunii pentru istorie, dar nu m-am gândit niciodată cât timp am fost copil sau adolescent la așa ceva. Nu am auzit pe nici unul dintre copiii din jurul meu să spună, atunci când erau întrebați, ce doresc să devină când vor fi mari, că țelul este să fie cercetători științifici. Eu mi-am dorit însă, tot timpul, să petrec cât mai mult timp în natură, prin urmare am încercat să găsesc o profesie care să nu includă doar muncă de birou. Astfel, în cadrul facultății, am urmat specializarea Istorie – Arheologie, dar am ajuns, după angajarea la muzeu, să îmi aleg multe teme de cercetare din domeniul etnografiei, domeniu pe care îl îndrăgesc nespus, alături de istoriografie, de istoria artei, de istoria religiilor, de aspectele care țin de istoria modernă sau de cea contemporană. Nu-mi petrec tot timpul în natură, căci este nevoie de o muncă intensă prin arhive și biblioteci pentru a elabora texte credibile atât din punct de vedere științific, cât și atractive pentru publicul larg. Că am ajuns cercetător științific se datorează atât cercetării de teren cât și muncii de birou.
I.V.: – În prezent se lucrează la noul muzeu din Orăștie și cred că niciunde în țară nu se mai construiește acum un muzeu nou. Te rog să detaliezi puțin.
D.I.: – Posibil să fie așa. Este un demers extrem de important pentru punerea în valoare a Ținutului Orăștiei, cu cetățile dacice despre care, sunt convins, toată lumea a auzit, chiar dacă încă nu a ajuns să le viziteze. În plus sediul acestui viitor muzeu pune în valoare una dintre clădirile simbol din municipiului Orăștie, vechiul Colegiu Kun, unde a învățat, printre alții Aurel Vlaicu, recent declarat Erou al Națiunii Române. După inaugurarea acestei instituții, care a fost gândit a fi parte a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, impactul va fi unul major atât asupra comunității locale, cât și la nivelul percepției pe care o vor avea turiștii români și străini despre importanța zonei.
I.V.: – Anul acesta se împlinesc 800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Orăștie. Ce însemnătate are această importantă aniversare pentru orașul în care s-a tipărit PALIA, prima traducere în limba română a Vechiului Testament?
D.I.: – Este un moment care trebuie ținut minte. Puține localități din România se pot mândri cu o asemenea atestare documentară. Personal, mă bucur să trăiesc acest moment. Este un motiv de mândrie, de patriotism local, eu fiind născut și crescut în Orăștie, chiar dacă nu acum 800 de ani. Sunt convins că acest moment o să fie unul de referință în istoria României, iar faptul că localitatea și zona are atât de multe de oferit trebuie să ne facă să fim mai responsabili. În opinia mea, nu contează atât numărul de vizitatori, ci calitatea acestora, astfel încât să ne putem bucura de un oraș atât de frumos.
I.V.: – Pe lângă jurnalist și cercetător științific, numele tău este cunoscut și ca scriitor și publicist. Ce spui despre această latură a activității tale?
D.I.: – Ce să spun? Toate se leagă între ele. Scrisul este ceea ce le unește. Unele volume s-au născut din articole scrise periodic, apoi adunate între coperți. Mă bucur că lumea mai citește, că sunt contactat pentru a le da detalii cum să intre în posesia cărților mele. Mă bucur că lumea se bucură și râde la ceea ce scriu. Sau că le stârnesc nostalgii despre satul de altădată, despre monumente și zone prin care au fost. Mă bucur și mai mult când, cu un volum proaspăt apărut, merg pe la oamenii despre care am amintit în paginile respective. Le citesc bucuria în ochi și parcă îmi vine să plâng. Și atât.
I.V.: – Nu putem încheia dialogul nostru fără să ne amintim de faptul că în urmă cu aproximativ două luni, unii dintre vecinii tăi, de la blocul în care locuiești, te-au reclamat, susținând că ai prea multe cărți și se tem să nu se crape pereții despărțitori. Presa și rețelele de socializare au luat „foc” atunci. Te rog să detaliezi puțin acest subiect.
D.I.: – Nu este vorba că se pot crăpa pereții despărțitori sau să se prăbușească blocul, ori să se ajungă la incendiu. Sunt ingineri constructori care au certificat acest fapt. Incendiul poate fi provocat doar prin încălcarea legislației actuale: fie un focar pus intenționat, fie că se fumează pe casa scării. Și, da! Presa scrisă, audio-vizuală și rețelele de sociale „au explodat” la semnalarea unei asemenea reclamații. Am ajuns, să zic așa, un fel de vedetă internațională, apărând pe site-uri precum „USA New Today”, „CNN”, publicații din Rusia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Serbia, Bulgaria… Nu le mai țin minte pe toate, pentru că a fost o nebunie totală. Televiziuni care au năvălit în casa mea în timp ce eu dormeam. Zeci de telefoane de la redacții ale unor publicații care doreau informații sau confirmări. Intrări în direct pe zoom la site-uri diverse, precum „Euronews”. Toate acestea în timp ce familia mea era acasă și se ascundea prin alte camere. Trebuie să înțeleagă și presa că există un minimum de decență. Este casa mea, la care o să mai plătesc rate mulți ani de zile. Sunt dispus să ofer explicații presei, dar într-o anumită limită de timp. Nu noaptea, că oricum nu am liniște. Nu sunt și nu îmi doresc să fiu persoană publică. Vă rog așadar, la presă mă refer, să îmi respectați intimitatea.
I.V.: – Atât de mult iubești cărțile, încât ai umplut cu ele locuința, până la refuz, inclusiv balconul?
D.I.: – Nu am cărți pe balcon. Am cărți în toate camerele, inclusiv în bucătărie. Am cărți pe casa scării, am cărți pe terasă, care este spațiu comun unde se pot depozita diverse obiecte. Inclusiv cărți. Și da, iubesc cărțile. Unii spun că am trecut de la bibliofilie la bibliomanie. Îmi place să fiu înconjurat de cărți. Simt că, astfel, familia mea este în siguranță!
I.V.: – În cât timp crezi că vei lectura toate cărțile din biblioteca ta personală?
Poate într-o viață viitoare! Dar, oricum, se cuvine să precizez că nu toate cărțile trebuie citite de la cap la coadă. Nu poți citi dicționare și enciclopedii non-stop. Aceste volume le utilizezi atunci când ai nevoie. Dar și ele sunt un zid de apărare împotriva ignoranței. Părerea mea este că scrisul și cititul ne va salva.
Interviu consemnat de Ioan Vasiu/ UZPR
Credit foto: Grigore Roibu
