14.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI HARGHITAZeci de elevi de la liceele cu predare în limba maghiară, prezenți...

Zeci de elevi de la liceele cu predare în limba maghiară, prezenți la un concurs de competenţe în limba română

Publicat în

spot_img
spot_img

Aproximativ 60 de elevi de la liceele cu predare în limba maghiară din Harghita au participat, marţi, la un concurs de competenţe lingvistice în limba română, intitulat „Non recuso laborem”, care a avut loc la Colegiul Naţional „Marton Aron” din Miercurea-Ciuc.

Concursul este o continuare a unei competiţii similare, intitulată „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris”, care s-a desfăşurat timp de 18 ani în judeţ şi care nu s-a mai organizat din anul 2019, scrie Agerpres.

Iniţiatoarea atât a vechiului concurs cât şi a celui nou, aflat la prima ediţie, prof. dr. Maria Sturzu, de la Colegiul Naţional „Marton Aron”, a declarat, la deschiderea evenimentului, că în acest an au participat doar elevi din Harghita, din clasele IX-XI, care învaţă după programa elaborată special pentru copiii maghiari, iar de anul viitor se doreşte ca la concurs să fie invitaţi şi elevi din Covasna, Mureş, Bacău sau Braşov, aşa cum se întâmpla în trecut.

„Le-am spus că este o probă, un exerciţiu care te învaţă cum să te comporţi în cadrul unui examen, cum te stăpâneşti, cum te relaxezi, cum nu intri în panică, cum relaxarea te ajută să înţelegi lucrurile care ţi se cer să fie făcute. Nu trebuie să acţionezi mecanic, trebuie să înţelegi, să treci prin tot procesul gândirii şi răzgândirii, dacă este nevoie, pentru a ajunge la un răspuns care să sune ok în limba română, chiar dacă tu nu eşti vorbitor de limba română”, a precizat Maria Sturzu.

Referitor la numele concursului, „Non recuso laborem”, ea le-a spus elevilor că acest dicton a fost motto-ul episcopului Marton Aron, patronul spiritual al colegiului unde s-a organizat competiţia şi care îi poartă numele.

„Non recuso laborem este dictonul care l-a marcat şi condus pe episcopul Marton Aron, care înseamnă că nu refuzăm munca, nu dăm înapoi de la a învăţa, a lucra, a studia şi, în general, de la nimic. Mergem înainte!”, a spus prof. dr. Maria Sturzu.

La festivitatea de deschidere a participat şi prefectul judeţului Harghita, Petres Sandor, care şi-a manifestat bucuria că participă la „renaşterea” acestui concurs şi i-a îndemnat pe copii să se împrietenească cu limba română.

„Este o bucurie să particip astăzi la renaşterea acestui concurs-eveniment, pe care îl consider foarte important, din două motive: unul dintre motive este că vă oferă un prilej în plus de a concura, de a vă familiariza cu mediul, cu atmosfera unei probe în limba română. Ceea ce este destul de important pentru aspiraţiile dumneavoastră de a susţine cu succes, în anul în curs sau peste doi sau trei ani, Bacalaureatul. În al doilea rând, o limbă se învaţă utilizând-o. Şi dumneavoastră, având curajul de a participa la acest concurs, o să faceţi un pas important în utilizarea limbii române. Vă încurajez să vă împrieteniţi şi pe mai departe cu limba română, cu orice altă limbă, pentru că o să ajungeţi, prin asta, persoane şi mai valoroase şi mai împlinite şi o să vă ajute şi în viaţa de zi cu zi, în cariera pe care urmează să v-o construiţi”, le-a transmis elevilor prefectul Petres Sandor.

La rândul său, inspectorul şcolar general adjunct Costin Hîrlav a afirmat că acest concurs este un exemplu de bună practică.

„Este o onoare pentru mine să fiu astăzi în faţa dumneavoastră. Eu consider că acest concurs este un exemplu de bună practică şi, împreună, atât şcolile cu predare în limba maghiară, cât şi şcolile cu predare în limba română, trebuie să găsim soluţii de creştere a gradului de promovabilitate la examenele finale şi aici mă refer la examenul naţional de Bacalaureat”, a spus inspectorul şcolar genera adjunct.

Elevii premianţi la concursul „Non recuso laborem” au fost răsplătiţi cu diplome şi cărţi. 

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel