11.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSPORTTimișoreanca Mădălina Stanca, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la...

Timișoreanca Mădălina Stanca, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la categoria ei de vârstă

Publicat în

spot_img
spot_img

O timișoreancă a devenit, în acest weekend, dublă Campioana Balcanică la Culturism, și Campioana Absolută, la categoria ei de vârstă.

Mădălina Stanca, o sportivă de 20 de ani din Timișoara a participat în acest weekend la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness, unde a obținut de două ori locul I la categoria Bikini fitness (locul I Junioare, respectiv locul I Senioare – conform regulamentului, vârsta îi permite participarea la ambele categorii). Încununarea acestui succes a fost câștigarea celui de-al treilea titlu, cel de Campioană Absolută Junioare la categoria Bikini fitness, în cadrul aceleiași competiții.

Mădălina Stanca este studentă la Universitatea Politehnica  din Timișoara. Ea studiază Automatică și Calculatoare și a descoperit acest sport datorită mamei sale. De cinci ani a început antrenamentele la Smartfit Timișoara, acolo unde a cunoscut-o pe Narcisa Martin, Campioana Europeană Bikini fitness, care i-a devenit antrenoare, alături de Cristi Martin. „Sunt entuziasmată și abia aștept să văd ce urmează la Campionatul European, unde sper să merg cu același vibe pozitiv. Sunt recunoscătoare echipei Smartit, echipei mele de antrenori, tuturor celor care m-au susținut. Și nu în ultimul rând sunt recunoscătoare Federației Române de Culturism și Fitness pentru tot suportul acordat! Acum cinci ani, am început să vin la sală datorită mamei mele. Pe mine Narcisa m-a convins prin pasiunea ei față de sport”, declară proaspăta campioana balcanică.

Narcisa Martin, de opt ori Campioană Naţională la Bikini fitness (de patru ori Campioană Absolută), Campioană Balcanică Absolută şi medaliată cu aur şi cu argint în ultimii doi ani la Campionatul European la aceeaşi categorie, are rezultate excelente ca antrenoare. „Pe Mădălina am selectat-o încă de la vârsta de 15 ani, datorită talentului ei și tot de 5 ani o antrenez constant. Mădălina face antrenamente zilnice, urmează asumat o dietă strictă și corespunzătoare sportului pe care îl practică. Ea a mai participat la ediții ale Campionatului Național de Culturism și Fitness, iar seriozitatea și performanțele obținute i-au atras selecția în lotul național. Participarea ei la Campionatul Balcanic de Culturism și Fitness este a doua prezență a sportivei la o competiție internațională, ca reprezentantă a României”, a declarat Narcisa Martin, Campioana Europeana Bikini fitness, antrenoarea Mădălinei și trainer în cadrul Smartfit.

Sursa foto: Cristi Martin

Ioana Pop

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.