Centrul „Sf. Iacob” al Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare oferă de 25 de ani sprijin şi asistenţă pentru seniorii sătmăreni care suferă de boli cronice, necesită supraveghere, dar şi-au păstrat încă mobilitatea.
„Va avea oare cineva grijă de mine?” – nu există poate persoană care nu şi-ar fi pus această întrebare de-a lungul vieţii. Atâta vreme cât suntem activi, acest subiect ne preocupă doar la nivel teoretic. Pentru vârstnicul care îşi pierde autonomia treptat şi necesită tot mai mult sprijin din partea altora, această întrebare provoacă stres şi nelinişte. La Centrul „Sf. Iacob” din Satu Mare, în cadrul activităţilor de grup derulate de coordonatoarea unităţii, Angela Kincses, participanţiilor nu le este frică să-şi pună această întrebare din când în când, căutând răspunsuri împreună, încurajaţi de optimismul colegilor. Şi să admitem, că oricine are fi influenţat pozitiv de concluzia formulată cu ocazia celei mai recente discuţii: dacă suntem oameni buni şi avem grijă de alţii, atunci întotdeauna vor exista oameni buni care să aibă grijă de noi, indiferent dacă trăim singuri sau împreună cu familia.
Pe lângă sprijinul sufletesc, specialiştii unităţii de asistenţă socială oferă asistenţă pentru seniori şi în menţinerea condiţiei fizice şi mintale. Centrul asigură beneficiarilor săi transportul până la şi de la unitate; ei pot participa la programe variate menite să promoveze conceptul de îmbătrânire activă; starea lor de sănătate este permanent monitorizată; şi nu în ultimul rând, micul dejun, prânzul şi gustarea sunt delicioase. Datorită anturajului plăcut, a îngrijirii adecvate şi experienţelor trăite împreună, vârstnicii frecventează cu drag centrul.
Ziua de azi este specială pentru angajaţii şi beneficiarii Centrului „Sf. Iacob”, căci se împlinesc 25 de ani de când, în data de 29 aprilie 1999 unitatea şi-a deschis porţile, în Satu Mare, pe bulevardul Unirii nr. 38.
Un sfert de secol nu este puţin, multe s-au mai schimbat între timp. În perioada de după inaugurare, centrul a avut 4-5 beneficiari, iar acum 16 vârstnici participă regulat la programele oferite. Odată cu creşterea speranţei de viaţă a crescut şi vârsta beneficiarilor – pe când iniţial unitatea a fost frecventată şi de persoane de 52 de ani cu scleroză multiplă, azi vârsta medie a beneficiarilor este de 75 de ani. Imediat după deschiderea centrului, unitatea a oferit sprijin în recuperarea vârstnicilor cu pareză după AVC, iar de vreo 10 ani tot mai mulţi seniori care suferă de demenţă apelează la serviciile centrului. Angela Kincses susţine că încearcă întotdeauna să formuleze în aşa fel întrebările în cadrul activităţilor de grup, încât fiecare participant să se poată implica activ, având astfel un sentiment de satisfacţie. Pe lângă specialişti, vârstnicii se ajută şi între ei, ceea ce le dă o putere extraordinară, căci cine este capabil să ajute, nu este un om neajutorat. De la începutul acestui an, unitatea funcţionează cu o nouă licenţă, sub denumirea de Centru de zi de asistenţă şi recuperare Sfântul Iacob, ceea ce a făcut posibilă lărgirea paletei de servicii.
Cu toate că în cursul celor 25 de ani de existenţă a centrului s-au schimbat multe, dar nu toate: angajaţii unităţii îşi îndeplinesc misiunea asumată cu conştiinciozitate şi devotament, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii vârstnicilor beneficiari şi preluând o parte din sarcinile aferente supravegherii de pe umerii membrilor de familie. Iar pentru asta, ei caută în mod continuu noi posibilităţi, ajustând planurile de viitor în funcţie de nevoile beneficiarilor. Mai multe excursii şi picnicuri; instalarea unor paturi de grădină ridicate pentru ca şi acei vârstnici care se apleacă cu greu să se poată implica în activităţi de grădinărit, cultivarea unor legume pe care să le consume acasă – toate acestea fac parte din planuri. În cadrul unui proiect, dacă acesta va fi câştigat, capacitatea centrului va fi extinsă, deoarece serviciile oferite sunt tot mai solicitate. De asemenea, fac parte din planurile de viitor colaborări cu noi specialişti (maseur, fizioterapeut) datorită cărora, unitatea poate contribui şi mai mult la menţinerea autonomiei personale a vârstnicilor. Pe scurt: prin toate aceste planuri, Centrul „Sf. Iacob” al Caritas are un singur scop – să facă mai frumoasă, mai demnă, mai plină de bucurii viaţa a cât mai multe persoane de vârsta a treia.