fbpx
15.7 C
Cluj-Napoca
AcasăPOLITICĂWinkler: În Parlamentul European, am reușit simplificarea Politicii Agricole Comune (PE)

Winkler: În Parlamentul European, am reușit simplificarea Politicii Agricole Comune (PE)

Publicat în

spot_img
spot_img
  • Debirocratizarea este un obiectiv important al UDMR
  • Viteza de implementare a măsurilor climatice să țină cont de gradul de suportabilitate al societății

În ultima sa sesiune din luna aprilie, Parlamentul European (PE) a votat pentru simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC), pentru flexibilizarea condiționalităților ecologice, acestea putând fi adaptate specificului agricol din fiecare stat membru, a afirmat europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler în cadrul emisiunii ”Studio electoral” găzduită de platforma www.stiriletransilvaniei.ro.

Deputatul european a explicat că această inițiativă a Comisiei Europene de simplificare a venit ca urmare a presiunilor făcute, în mod special, de europarlamentarii din Grupul PPE, dar și ca urmare a protestelor fermierilor care au avut loc în prima parte a acestui an.

”A fost vorba despre presiunea noastră politică internă din PE, în primul rând din partea Grupului PPE, la care am participat și eu personal alături de câțiva colegi de-ai mei. (…) Am formulat amendamente, am dat voce fermierilor, cu privire la reducerea birocrației, a complexității care a intrat în viața fermierilor odată cu Pactul verde, cu noile cerințe extrem de birocratice legate de condiționalitățile climatice. A doua presiune a provenit din protestele agricultorilor. În primul rând s-a cerut simplificarea PAC, au fost și alte cerințe specifice în funcție de problemele fiecărui stat membru. (…) Comisia a dat înapoi în ultima clipă în fața acestei duble presiuni și a venit cu un document de simplificare a PAC. Condiționalitățile ecologice devin mai flexibile, ele pot fi adaptate în fiecare țară la specificul țării respective. (…) De asemenea, vreau să spun că la mijlocul lunii mai, mai precis în 13 mai, și Consiliul UE, adică miniștrii agriculturii, a fost de acord ad literam cu ceea ce am decis noi în PE. Așa că, din 2024, se aplică aceste noi reguli”, a spus europarlamentarul UDMR.

Conform acestuia, pentru agricultorii din România, una din cele mai importante măsuri se referă la faptul că fermierii care au terenuri sub dimensiunea de 10 hectare nu mai trebuie să aplice reguli legate de protecția climatică. ”Deci, sub 10 hectare nu va mai fi nicio regulă, nicio raportare, niciun control.  Apoi, 6 din cele 9 condiționalități din PAC sunt flexibilizate, cum ar fi, de exemplu, rotația culturilor.  Este vorba despre condiționalitățile cele mai împovărătoare pentru fermierii din România. Așteptăm notificarea de la Ministerul Agriculturii, de la agențiile de specialitate APIA și AFIR. Agricultorii, fermierii trebuie să se ocupe de securitatea alimentară, și nu de tabele Excel, de situații săptămânale și raportări”, a declarat Winkler.

Debirocratizarea este un obiectiv important al UDMR

Deputatul european a arătat că birocrația care îi afectează pe fermierii din țara noastră este parțial o problemă europeană, iar parțial una românească. ”Toți fermierii din Europa se plâng de birocrație, de faptul că dacă UE dorește cu adevărat să ajute fermierii, atunci să o facă într-un mod simplu și transparent, nu cu foarte multe raportări, cu foarte multe condiții. În România, noi facem o mare greșeală, iar aceasta este și în agricultură și în programele pentru tineri sau pentru întreprinzători. Ne vine un pachet de finanțări cu oarecare birocrație de la Bruxelles, iar noi în loc să diminuăm acea birocrație, pentru că este în competența autorităților din statului român, să mai simplificăm  să mai scurtăm lista de condiții și raportări, noi mai punem, dacă se poate dublăm, dacă se poate triplăm”, a mai spus Winkler care a adăugat că debirocratizarea este un obiectiv important al UDMR atât în alegerile europene, cât și în cele pentru Parlamentul României, care vor avea loc la sfârșitul acestui an.

Viteza de implementare a măsurilor climatice să țină cont de gradul de suportabilitate al societății

Europarlamentarul a mai afirmat că UDMR nu este împotriva acțiunilor menite să stopeze schimbarea climatică, însă își dorește ca viteza de implementare a acestora să țină cont de gradul de suportabilitate al societății și al economiei din fiecare stat membru. ”UDMR nu este împotriva acțiunilor menite să stopeze schimbarea climatică, nu suntem împotriva Pactului verde, nu suntem împotriva protejării naturii, ci dimpotrivă suntem pentru toate acest lucruri, dar problema noastră este viteza cu care se face schimbarea. Viteza trebuie să țină cont mereu de gradul de suportabilitate al societății și al economiei,  care este diferit în România față de vestul sau nordul UE. A doua problemă pe care o punem mereu este că pentru sarcini suplimentare, trebuie alocate fonduri pentru îndeplinirea acestora. Nu este admisibil să formulăm liste kilometrice de sarcini climatice sau de protejarea naturii sau de orice alt fel de la Bruxelles și apoi să spunem că statele membre trebuie să le rezolve”, a explicat Winkler.

În context, el a amintit faptul că în România există programe simple care au menirea să protejeze natura referindu-se la programele ”Casa Verde”, ”Rabla”, la noul sistem de retur pentru ambalajele din plastic sau la proiectul ”Vinerea verde”. ”Unele dintre aceste programe au fost inițiate și sunt susținute de foști miniștri ai UDMR. Deci lucrurile se pot face și simplu și bine și nu trebuie să distrugă fermierii.  (…) Noi suntem pentru măsurile de protecție a naturii, dar acestea trebuie să țină cont de principiile competitivității și de specificul fiecărui state membru, pentru că nu suntem toți la fel. Suntem în UE, dar suntem diferiți”, a subliniat europarlamentarul UDMR.

Europarlamentarul Iuliu Winkler conduce lista UDMR la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 9 iunie.

CMF: 43240001

Ioana Pop

Articole recente

Primul primar rom din judeţul Covasna spune că a scris istorie, după ce l-a învins pe candidatul UDMR

Preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” Covasna, Alexandru Racolţa, care a fost ales în funcţia de primar al comunei Belin, a declarat că îşi propune să lucreze cu o echipă de specialişti alături de care să dezvolte localitatea în următorii patru ani

Percheziţii în judeţele Timiş şi Arad, la persoane suspectate de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste un milion de lei

Sunt vizate firme din domeniul exploatării agregatelor minerale, fabricarea betoanelor şi mortarelor, dar şi de contabilitate

Gabriel Zetea: „Sărbătorim astăzi victoria oamenilor de bun simț din Partidul Social Democrat”

Gabriel Zetea a precizat că această victorie este una istorică pentru PSD

La Târgu Mureş s-a inaugurat o Clinică de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România

Cardiologie sportivă şi cardiooncologie, printre serviciile unicat de recuperare cardiovasculară

Mai multe articole de același fel

Primul primar rom din judeţul Covasna spune că a scris istorie, după ce l-a învins pe candidatul UDMR

Preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa” Covasna, Alexandru Racolţa, care a fost ales în funcţia de primar al comunei Belin, a declarat că îşi propune să lucreze cu o echipă de specialişti alături de care să dezvolte localitatea în următorii patru ani