fbpx
23.7 C
Cluj-Napoca
AcasăINTERVIUINTERVIU | Iuliu Winkler: Vrem politici europene puse în slujba oamenilor și...

INTERVIU | Iuliu Winkler: Vrem politici europene puse în slujba oamenilor și nu în solda ideologiilor (PE)

Publicat în

spot_img
spot_img

Reporter: Domnule Winkler ce obiective are UDMR în aceste alegeri europene? Ce Uniune Europeană își dorește comunitatea maghiară din România?

Iuliu Winkler: Noi dorim o schimbare la nivelul UE și nu suntem singurii. Ne dorim întoarcerea la valorile părinților fondatori, vrem ca în UE politicile să fie făcute pentru oameni și nu vrem să fie puse în slujba ideologiilor. Ne dorim o Uniune Europeană puternică din nou, pentru că într-o Uniune puternică și România devine mai puternică și noi maghiarii din România suntem în mai multă siguranță și avem o șansă mai mare la bunăstare.

Rep: Acestea sunt obiective generale, dar concret, ce ați dori să obțineți în configurația de după 9 iunie a Parlamentului European?

IW: În primul rând, vrem să avem o voce puternică a comunității maghiare în legislativul european. Aceasta înseamnă matematic că, din cei 33 de parlamentari aleși în România, cel puțin doi trebuie să fie din partea UDMR. Astfel, se asigură reprezentarea proporțională. Așa cum avem experiență în construirea de coaliții la București, tot așa avem experiență în construirea de coaliții la Bruxelles chiar dacă suntem doar doi europarlamentari. Doi deputați de la UDMR cu ceilalți deputați din centrul și estul Europei, cu polonezi, cu cehi, cu bulgari, cu unguri, cu cei cu care avem interese comune putem să schimbăm lucrurile și aceasta este dorința noastră.

Un alt obiectiv esențial al UDMR îl reprezintă obținerea cadrului de reglementare a drepturilor minorităților naționale la nivelul UE. Am muncit foarte mult în ultimii 10 ani pentru acest cadru de reglementare care este necesar pentru noi maghiarii din România, dar și pentru germanii din Italia, de exemplu, sau pentru toate celelalte comunități autohtone istorice din UE. Vrem să avem drepturile noastre consfințite nu doar în reglementări naționale ale statelor membre, ci și la nivel european. Din acest punct de vedere, UDMR este de o determinare și o hotărâre absolută. În cele din urmă vom găsi ascultare, vom găsi o soluție, pentru că solicitarea noastră este perfect normală. E clar că este nevoie de multă muncă, de multă insistență, dar noi suntem motivați de a fi prezenți în Parlamentul European, să-i reprezentăm pe maghiarii din România, să ne reprezentăm comunitatea și să luptăm pentru acest obiectiv.

Nu e niciun secret faptul că vrem să obținem mai multe finanțări pentru Transilvania, pentru România, și vom lupta pentru diminuarea birocrației în procesul de accesare a acestora. Țara noastră are niște obiective pe care alte state membre le-au îndeplinit poate acum 30-40 de ani, cum ar fi cele legate de infrastructura rutieră, feroviară sau cea urbană. Considerăm că nu ne aflăm în situația în care să acceptăm o schimbare a priorităților cel puțin pentru Europa Centrală și de Est. La rândul nostru, avem nevoie de cel puțin 40 de ani ca să punem lucrurile la punct.

Rep: Revin la ideea Dvs. referitoare la nevoia de schimbare a UE, de revenire la valorile sale fondatoare. Ce anume vă nemulțumește?

IW: Am observat, cel puțin în ultimii 3-4 ani, faptul că se cască o falie tot mai largă între ceea ce așteaptă cetățenii de la UE și prioritățile UE. Conform ultimului Eurobarometru, 63% din cetățenii UE nu susțin direcția pe care se află actuala Comisie Europeană.

S-au luat prea multe măsuri, într-un ritm extrem de rapid, care au un impact major în viața fiecăruia dintre noi. Din păcate, aceste măsuri, combinate cu efectele produse de pandemie, cu cele ale războiului din Ucraina și cele provocate de criza energetică, au afectat în mod negativ nivelul de trai al europenilor, gradul lor de suportabilitate s-a redus considerabil, și au dus și la pierderea competitivității economiei europene în plan global.

Propunerile cu care UDMR a intrat în campania electorală provin din situația socială în care ne aflăm, provin din contextul general și din starea în care se află opinia publică în România, dar și în Europa. Noi am întocmit obiectivele UDMR pe baza barometrului opiniei publice maghiare din România. Noi am întrebat oamenii, am vorbit cu ei și am înțeles nemulțumirea lor. Există nemulțumire legată de direcția către care se îndreaptă UE. Suntem convinși că politicile publice din Europa nu trebuie să fie în solda ideologiilor, ele trebuie să fie puse în slujba oamenilor. Azi, nici maghiarilor din România, nici românilor, nici maghiarilor din Ungaria sau polonezilor nu li se prea pare că se află în centrul preocupărilor UE.

Rep: Doriți creșterea finanțărilor europene.  Credeți că ne-am îmbunătățit suficient capacitatea de absorbție?

IW: Eficiența absorbției fondurilor în România s-a îmbunătățit, perioada 2014-2020 am încheiat-o cu 93% grad de absorbție. Am ajuns în situația în care constatăm că numărul de proiecte eligibile depășește cu mult finanțarea europeană, iar acest fenomen ne arată clar faptul că avem nevoie de mai mulți bani. Ca atare, cred că dorința UDMR în privința creșterii finanțărilor este perfect logică. UDMR a spus încă de acum 2-3 ani că ne aflăm într-un deceniu al convergenței, că această perioadă este marea noastră șansă de a depăși decalajul de dezvoltare. Convergența înseamnă să ajungem la media UE sau să o depășim în anumite locuri, pe anumite segmente. Pentru prima dată, după zeci de ani, avem șansa ca până la sfârșitul acestui deceniu să depășim cel puțin 7-9 state membre, să ajungem în plutonul de mijloc, deci să ne numărăm între acele state care au o economie funcțională, care au servicii potrivite pentru cetățeni, în care sistemele distributive funcționează, cum sunt sănătatea, învățământul, sistemul de pensii ș.a.m.d. Avem Planul de Redresare și Reziliență care vine cu finanțări de aproape 30 de miliarde de euro, avem finanțările din fondurile europene. Avem peste 90 de miliarde de euro în următorii 6-7 ani, care este o sumă egală cu ceea ce am absorbit noi din 2007 până azi. Niciodată România nu a beneficiat de așa multe finanțări europene.

Rep: O piedică în accesarea finanțărilor europene o constituie birocrația…

IW:  Într-adevăr, birocrația este o mare problemă, dacă vorbim atât de cea generată de Bruxelles, cât și de cea de la București. Pe de altă parte, UDMR consideră că programele și regulile europene ar trebui adaptate specificului fiecărui sta membru, să fie flexibile. Adică, filosofia UDMR este foarte simplă. Dacă discutăm despre direcții, atunci direcțiile le dezbatem și le hotărâm la Bruxelles. Însă, calea pe care ajung la acel deziderat este calea noastră care poate fi diferită de cea belgiană sau suedeză.

Rep: UE vine cu noi priorități, cum vom reuși noi să ținem pasul cu ele?

IW: La nivelul UE este clar că apar priorități noi, este clar că avem nevoie de politică de apărare comună, că trebuie să luptăm împotriva schimbărilor climatice, că trebuie să ne modernizăm. Dar, problema este că în momentul în care apar noi provocări trebuie să găsim noi resurse și nu trebuie să luăm din fondurile Politicii de coeziune și de dezvoltare regională și din cele ale Politicii Agricole Comune. În următorul mandat al Parlamentului European, vor începe din nou luptele pentru diminuarea finanțărilor din cadrul acestor două mari politici ale UE. Cred că încă din toamna acestui an, va apărea lupta pentru resurse pentru că va veni dezbaterea noului Cadru Financiar Multianual european după 2028 și vom avea din nou o presiune grozavă pe statele din centrul și estul Europei pentru a reduce finanțările din Politica de coeziune și Politica Agricolă Comună, iar noi nu putem accepta acest lucru.

Europarlamentarul Iuliu Winkler conduce lista UDMR la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc în 9 iunie.

Foto: Bethlendi Tamás

CMF: 43440001

Ioana Pop

Articole recente

Gabriel Zetea: „Sărbătorim astăzi victoria oamenilor de bun simț din Partidul Social Democrat”

Gabriel Zetea a precizat că această victorie este una istorică pentru PSD

La Târgu Mureş s-a inaugurat o Clinică de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România

Cardiologie sportivă şi cardiooncologie, printre serviciile unicat de recuperare cardiovasculară

Iuliu Winkler, despre votul de încredere acordat UDMR în alegerile din 9 iunie: Este un rezultat pe care noi nu l-am mai avut în...

Președintele Organizației Județene Hunedoara a UDMR, europarlamentarul Iuliu Winkler, a mulțumit pentru votul de încredere pe care Uniunea l-a primit din partea cetățenilor

Şase filme de succes internaţional, incluse în competiţia Festivalului Ceau, Cinema! de la Timișoara

Juriul va fi format din actriţele Ilinca Manolache şi Olga Torok şi regizorul Adrian Sitaru.

Mai multe articole de același fel