Trei decenii de supraviețuire a puterii liberale în fruntea reședinței județului Hunedoara. Simbolul rezistenței de dreapta în județul pesedist „roșu de Transilvania”, Deva a capitulat în fața PSD. Lucian Rus (PSD) l-a învins categoric pe Florin Oancea (PNL), la peste 3200 de voturi diferență (date de la momentul analizei).
Artizanii eșecului liberal de la Deva, personajele din spatele acestei capitulări sunt… liberalii hunedoreni. Nu PSD a învins în aceste alegeri, ci aceste alegeri au fost pierdute, într-un scenariu incredibil, de PNL și Florin Oancea.
O situație unică, de manual, care merită o analiză specială.
La trecutu-ți mare… Atât
Județul Hunedoara a devenit, în doar câțiva ani (vreo trei), județul transilvănean unde PSD taie pita pe masă cu cuțitul PNL. Până prin 2018-2019, (organizația) PSD Hunedoara era nevoită să folosească propriile tacâmuri. Inclusiv „regele” Laurențiu Nistor, cel care a militarizat pesedismul local, și-a emasculat adversarii din partid și așa a ținut Hunedoara ca „roșu de Transilvania”. Chiar și el era nevoit să pună PSD Hunedoara să bată palma peste masă cu organizația liberală de forță (la fel de militarizată!) creată și condusă multă vreme de echipa fostului șef de partid și județ Mircea Moloț. Hunedoara era „roșu de Transilvania” muncit din greu de pesediști, cărat cu traista și lămpașul mineresc de la o rundă de alegeri, la alta.
Au fost trei decenii în care reședința județului Hunedoara, Deva, a rezistat eroic, cu luptă la baionetă, dar și cu alchimii politice de extremă finețe: rundă după rundă, culorile liberale țineau onoarea singurului județ transilvănean colorat politic tot în roșu. Deva a fost simbolul liberalismului în județul minerilor și siderurgiștilor cu nostalgii comuniste. A fost.
Un delict de onoare
Primarul Florin Oancea, cel care a oferit Deva PSD-ului la alegerile din 9 iunie 2024 – din proprie aroganță, lipsă de strategie, echipă slabă de campanie, dar mai ales împins la eșec de proprii colegi din PNL Hunedoara -, Florin Oancea așadar a ajuns în fruntea Devei împins din spate de foști strategi din vechile echipe câștigătoare ale PNL Hunedoara. Conjunctural. Și a tratat prost acest dar nesperat – tot din aroganță și cele înșirate mai sus.
Pe acest conflict de onoare între Oancea și cei care l-au făcut primar s-a așezat, gâtuind orice speranță politică, o echipă de conducere a PNL Hunedoara complet în afara politicii, inabilă, viscerală până la prostie, slabă dar arțăgoasă și incapabilă de dialog. O echipă în care tandemul mortal care a dus la situația de acum, din vara lui 2024, este format de Vetuța Stănescu și Călin Petru Marian.
Autoflagelare politică
Vetuța Stănescu a reușit „performanța” să țină aproape de vârful PNL Hunedoara cei mai slabi oameni din organizație și să-i alunge pe aproape toți cei care au asigurat, decenii, victoriile dificile ale PNL cu armata dură a lui Laurențiu Nistor.
„De mare ajutor”, Călin Petru Marian – la fel de incapabil de a înțelege politica, un personaj care își exprimă ideile (puține, dar fixe) cu mare greutate, până aproape de enunțuri care creează confuzie în trista noastră limbă maternă – a creat o atmosferă perfectă pentru… distrugere. Se pare că este și artizanul unor mari conflicte interne, după ce ar fi încercat să-și sape proprii colegi, atunci când interesele îi dictau altceva.
Maximum de performanță pentru acest cuplu „așa nu” a fost atins chiar înainte de alegerile locale, când, în jumătate de an, PNL Hunedoara și-a pierdut doi parlamentari și șase primari. Pierdere pe care Vetuța Stănescu a tratat-o ca lipsită de importanță (sic!).
„Roșu de Transilvania” cu picățele devene
Acesta este tabloul pe care mâna abilă a PSD va picta, artistic, victoria istorică din alegerile locale din 9 iunie 2024: câștigarea Devei.
E nevoie de câteva note scurte aici, pentru a se înțelege de ce pierderea Devei de către PNL este mortală.
Supraviețuirea victorioasă a Devei ca fief liberal în județul „roșu de Transilvania” a avut două dimensiuni ale puterii: una dată de capacitatea unei echipe liberale devene foarte bine antrenată de a ține campanii electorale dure și eficiente, cealaltă dată de abilitatea acestei echipe de a maximiza victoria prin înțelegeri de culise cu PSD care au durat mult și au fost reciproc avantajoase.
Pentru prima dimensiune, înainte de campania pentru alegerile locale din 9 iunie, PNL Hunedoara nu a mai avut nici măcar un membru de forță din vechea echipă de combatanți. Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian, dar și primarul uituc Florin Oancea (vae victis!) au reușit, cumva, rând pe rând, să-i îndepărteze.
Pentru cea de-a doua dimensiune, este valabilă explicația de la prima! Cine să mai negocieze finețuri precum combinația PNL-PSD care a ținut, de fapt, în ultima vreme, stindardul liberal pe Primăria Deva, iar interesele PSD servite bine în umbra acestui stindard?
Blatul PNL-PSD de la Deva, la final
În perioada de grație care a durat până puțin după 2020, la Deva, PNL a condus Primăria cu cooperarea totală a PSD, iar în județul Hunedoara, deja controlat de mâna forte a PSD, domnea un soi de „pace echitabilă”. Doar că, desprinsă de realitatea politicii și populată cu „yesmeni” inutili strategic, conducerea liberală hunedoreană Vetuța-Marian a făcut ce face orice neștiutor ajuns în vârf fără competență: a devenit arogantă și violentă la adresa PSD-ului partener la guvernare. O atitudine fără suport, în condițiile în care alegerile din 2020 demonstraseră deja că PNL Hunedoara străbate spre naufragiu o mare furioasă, fără busolă și fără navigatori.
Și așa, pactul pentru Deva s-a dus pe apa sâmbetei și a obligat PSD Hunedoara să recalibreze strategia pentru Deva, de la cooperarea cu PNL, la preluarea integrală a puterii.
Oancea doar a ațâțat focul care-l va pârjoli
Florin Oancea, în această combinație, a jucat, nefericit, un rol de catalizator. Dacă prost-inspirata Vetuța Stănescu și confuzul gureș Călin Marian au creat premisele căderii Devei, Florin Oancea a furnizat mijloacele și suportul pentru propria-i înfrângere.
În primul rând, printr-o combinație nefericită de aroganță și sfaturi proaste primite de la apropiați și consilieri slabi, Florin Oancea a ajuns să intre în campania electorală avându-i pe toți ceilalți împotriva lui. Fără să observe că, atunci când face repetate reproșuri publice criticilor săi, generează inabile reproșuri și către cetățeni la rândul lor nemulțumiți, Florin Oancea a creat o „mișcare de rezistență” anti-Oancea, anti explicațiile lui Oancea, anti discursurile sale: ceva mai rar văzut în bătăliile politice.
Nu-l mai dorea căzut PSD-ul concurent direct, ci toți ceilalți combatanți în lupta pentru Primăria municipiului Deva îl doreau căzut și au promovat această unitate de luptă electorală. Cvasimajoritatea mesajelor de campanie la Deva au fost anti-Oancea.
PNL Hunedoara nu l-a vrut primar pe Oancea
Colac peste pupăză, conducerea PNL Hunedoara nu i-a fost aproape deloc: a părut mereu în situația forțată de a-l accepta candidat la Deva în lipsă de altceva și după ce pierduseră din partid până și pe primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și nu mai aveau cu ce defila.
Notați faptul că, dacă PNL-ul Vetuței Stănescu îl dorea primar pe Oancea, îl făcea: era suficient să îl oblige pe proaspăt repatriatul cu forța în PNL Mircia Muntean, fostul edil al Devei, să îl sprijine. Să ne amintim că Mircia Muntean a fost capabil să obțină un număr uriaș de voturi prin simpla susținere a fiicei sale în campanie, și era doar o tânără necunoscută venită de la București să candideze la Deva, nu primarul în exercițiu al municipiului.
Dar PNL nu a vrut victoria lui Oancea la Deva: l-au lăsat singur în bătălie, să se descurce cum poate.
Peste aroganță și inabilitate la dialog, Florin Oancea a mai acceptat și consilierea toxică care l-a făcut să creadă că alegerile locale se câștigă pe Internet, pe rețelele de socializare: imagini umilitor didactice cu el explicând decizii administrative au folosit doar ca suport de spectacol, spre deliciul adversarilor, care au înțeles capcana.
Peste toate astea, când are omul ghinion, are. I-a pus capac și măreața investiție de la Cetatea Devei, Telecabina minune care a murit a doua zi după lansare. I-au pus capac și șantierul de pe străzile Devei, cu pene de curent și înjurăturile șoferilor, toate mult prea aproape de alegeri.
PSD a punctat profesionist peste haosul liberal
În replică, PSD a cuantificat exact situația în care se află și PNL Hunedoara – deraiat, pe linie moartă -, și primarul candidat Florin Oancea. Partea urâtă din campania anti-Oancea, PSD-ul hunedorean a lăsat-o pe mâna… AUR și a unor delatori dintr-o amiciție suficient de toxică între Oancea și oameni din „lumea dură” a orașului.
Oamenii vocali ai AUR nu au făcut nicio campanie pentru propriul candidat, dar au făcut anti-campanie violent, tenace, agresiv lui Florin Oancea. L-au decimat pe rețelele de socializare zi lumină, pe tot parcursul campaniei, ba chiar cu ceva timp înainte.
În felul acesta, echipa strategică a PSD Deva a avut timpul și resursele pentru a se concentra pe o campanie pozitivă a propriului candidat Lucian Rus.
Tânăr, vioi, cu carieră în Guvern, cu discurs bun și aplicat, Lucian Rus a fost propus contrapondere la ceea ce devenise Florin Oancea – șuntat inclusiv de ai lui, din PNL, prost sfătuit și fără o strategie clară, și lovit din toate părțile de echipe mari de distribuitori de informații.
În plus, pentru că Lucian Rus a folosit o echipă de campanie profesionistă, antrenată în politică și bătălii electorale, campania pesedistă pentru Deva s-a desfășurat în cea mai mare parte pe stradă, între oameni, în turnee zilnice obositoare, dar eficiente. Aici s-a văzut clar diferența între cele două echipe de campanie: una diletantă și confuză, cealaltă aplicată și antrenată.
Una peste alta, votul nu a mai fost o surpriză, decât pentru Florin Oancea și echipa lui.
Concluzie
Așa s-a stins lumina rezistenței liberale de trei decenii în reședința județului minerilor și siderurgiștilor, în județul unic „roșu de Transilvania”. Odată cu ea, se vede și cum o puternică organizație liberală, PNL Hunedoara, fost model de eficiență și strategie politică în condiții vitrege, poate fi decimată rapid, din interior, atunci când ajunge să fie condusă de oameni care, pe de-o parte, habar nu au de politică și, pe de altă parte, pun orgoliile și interesele personale mult peste cele ale echipei.
Am croit această analiză, pentru că este de mare folos educativ. Situația de la Deva are unicitatea ei și, prin desfășurarea faptelor și evenimentelor, prin reacțiile oamenilor și strategiile folosite, reprezintă un model didactic extrem de util celor care se ocupă serios de politică.