fbpx
20.7 C
Cluj-Napoca
AcasăȘTIRI TIMIȘConcursul studențesc IDMSC 2024 și-a desemnat câștigătorii

Concursul studențesc IDMSC 2024 și-a desemnat câștigătorii

Publicat în

spot_img
spot_img

Universitatea Politehnica Timișoara, prin Centrul Multimedia și Departamentul ID/IFR și educație digitală, a organizat vineri, 14 iunie 2024, cea de-a X-a ediție a concursului Interactive Digital Media Student Contest IDMSC 2024. Competiția, desfășurată în format hibrid la Biblioteca UPT, stimulează creativitatea și spiritul de competiție în domeniul multimedia. Studenții au avut ocazia să își prezinte cele mai interesante proiecte, dar și să interacționeze direct cu reprezentanți ai mediului economic, posibili angajatori ai participanților. La competiție au participat atât studenți, cât și elevii de liceu, individual sau organizați în echipe.

În deschiderea evenimentului, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, le-a urat succes participanților și le-a mulțumit companiilor prezente, care au fost mereu alături de Politehnica timișoreană, susținând o gamă largă de evenimente și activități.

Tot în deschidere, prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, inițiator, gazdă și moderator al evenimentului a menționat prezența echipelor din universitățile partenere ale Alianței E³UDRES², subliniind faptul că feedback-ul obținut de studenți din partea companiilor este foarte util în creionarea viitoarei cariere.

Tot din partea organizatorilor, conf.univ.dr.ing. Muguraș Mocofan s-a declarat mulțumit de numărul mare al studenților, dar și al elevilor, care au avut curajul să-și prezinte proiectele în fața juriului format din reprezentanți ai UPT și ai unor companii din domeniu.

Au urmat, pe parcursul zilei, prezentările celor 30 de proiecte ale echipelor participante, dar și ale companiilor prezente, care le-au făcut cunoscute studenților noutățile din domeniu.

Fiecare proiect a avut o secțiune de prezentare, urmată de întrebări din partea juriului. După prezentarea tuturor proiectelor, juriul de specialitate a stabilit câștigătorii, pe cele 5 secțiuni de concurs, aceștia fiind recompensați cu premii în valoare de 5.000 de euro.

Marii câștigători al Interactive Digital Media Student Contest IDMSC 2024 sunt Andrei-Sebastian Nicula și Andreea Bolea – echipa care a dezvoltat două proiecte:Med4life și CartiereIstoriceTM.

Pe categorii, proiectele câștigătoare au fost următoarele:

  • Categoria Design Grafic / Producție Audio-Video – proiectul Usa din capatul coridorului – Alexandra Cajvan, Ovidiu Calitoiu, Mihaela Ciobanu;
  • Categoria Dezvoltare pentru dispozitive mobile – BikePath – David Nenciu, Bogdan-Florin Barbu, Claudiu Spiescu;
  • Categoria Dezvoltare Web – Partypulse de Matei Crăiniceanu;
  • Categoria eXtended Reality – Cătălin-Augustin Săvoiu și Rareș Nedea cu proiectul UPT Racing Team;
  • Categoria Internet of Things – Cristina Rodean și David Krin Urs, cu  proiectul Seeding Robot.

Premii speciale au fost acordate proiectelor:

  • WeStock – David Chesa, Mihai Gorunescu, Victor Dosoniu, Ana Popovici, elevi ai Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, și Casian George Oprea, elev al Liceului Teoretic Jean Louis Calderon;
  • MBDLearn – Daniel Hnatiuc.
Ioana Pop

Articole recente

Goluri multe și două intervenții VAR în meciul dintre U Cluj și FC Hermannstadt

În fața a aproximativ 5 mii de spectatori, U Cluj a învins cu 3-1...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Cod galben de viituri pe râuri din 24 de judeţe, până luni

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din 24 de judeţe, valabilă în următoarele 22 de ore.

Mai multe articole de același fel

Ligile studențești din UPT provoacă elevii de liceu la o vacanță inedită, activă, în cadrul a două tabere de vară

Din dorința de a-i familiariza pe liceeni cu viața de student, de a-i ajută pentru o mai bună orientare în carieră, de a reduce rata abandonului universitar, ligile studențești din Universitatea Politehnica Timișoara îi provoacă pe elevi să participe la două tabere de vară organizate în cadrul UPT, unde vor avea ocazia de a avea o vacanță activă, inedită, plină de experiențe interesante.