fbpx
22.6 C
Cluj-Napoca
AcasăSTIRI EXTERNEGrupul Partidului Popular European a aprobat primirea Partidului TISZA în rândurile sale

Grupul Partidului Popular European a aprobat primirea Partidului TISZA în rândurile sale

Publicat în

spot_img
spot_img

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a adoptat cu un sprijin de 97% primirea Partidului Tisza în grupul deputaţilor europeni al PPE, în cadrul reuniunii sale de marţi de la Bruxelles.

Membrii Grupului PPE din Parlamentul European au confirmat prin votul lor de sprijin participarea celor şapte eurodeputaţi de pe lista electorală a partidului – Péter Magyar, Dóra Dávid, Zoltán Tarr, András Kulja, Eszter Lakos, Gabriella Gerzsenyi şi Kinga Kollár – la lucrările grupului parlamentar. Pe lângă cei şapte eurodeputaţi ai Partidului Tisza, grupul parlamentar european al PPE a confirmat admiterea altor şapte membri noi.

Potrivit unui comunicat al Partidului Popular European, primirea noilor membri va consolida poziţia Grupului PPE ca fiind „de departe cel mai puternic” grup din Parlamentul European.

Comunicatul mai precizează că eurodeputaţii care au fost primiţi prin votul de marţi s-au alăturat Grupului PPE în PE, însă partidele lor nu au aderat în mod automat la familia de partide PPE. Deciziile privind apartenenţa la grupul de partide sunt independente una de cealaltă – scrie în comunicat.

Potrivit celor mai recente informaţii de la Parlamentul European, în noua componenţă a legislativului Uniunii Partidul Popular European, după primirea noilor membri, poate avea 190 de eurodeputaţi, Alianţa Progresistă a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D) 136 de locuri, grupul Reînnoim Europa (Renew Europe) 80, Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) 76, grupul Identitate şi Democraţie (ID) 58, Verzii 52, iar Stânga 39 de deputaţi. Eurodeputaţii independenţi sau nou intraţi în PE sunt în număr de 89, cei din urmă având posibilitatea de a se alătura ulterior unui grup de partide după ce Parlamentul European se va forma în noua sa componenţă.

Al doilea partid de guvernământ din Ungaria – Partidul Popular Creştin-Democrat (KDNP) -a decis că părăseşte Partidul Popular European şi grupul parlamentar al acestuia, imediat după ce Partidul Tisza a fost admis. Partidul Popular Creştin-Democrat a avut o întâlnire cu Manfred Weber, după care au declarat în mod clar: pe de o parte, partidul nu se poate identifica cu doctrina războinică a PPE, iar pe de altă parte, nu poate accepta admiterea lui Péter Magyar şi a Partidului Tisza în grupul PPE, din motive morale.

Ioana Pop

Articole recente

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Cod galben de viituri pe râuri din 24 de judeţe, până luni

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din 24 de judeţe, valabilă în următoarele 22 de ore.

ANM: Atenţionare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică ce vizează 20 de judeţe

Vor fi averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină, descărcări electrice şi, pe arii restrânse, vijelii.

Mai multe articole de același fel

Partidul Popular European, gata să primească în rândurile sale noul partid ungar de opoziţie Tisza, condus de Peter Magyar

Tisza a obţinut 7 din cele 21 de mandate de eurodeputat ce revin Ungariei, mai multe decât toate mandatele obţinute împreună de celelalte partide ungare de opoziţie, în timp ce Fidesz a obţinut 11 mandate, faţă de 13 în 2019.

Zeci de mii de unguri, susținători ai liderului opoziției Péter Magyar, au scandat la Budapesta împotriva premierului Viktor Orbán

Magyar, care a fost căsătorit cu fostul ministru al justiţiei al lui Orbán, a devenit o senzaţie în Ungaria la începutul acestui an când a rupt rândurile şi a început să critice guvernul, subliniind preocupările legate de presupusa corupţie din țara vecină.