Categorie: ADMINISTRAȚIE

  • Pasajul subteran din zona Gării Oradea intră în linie dreaptă

    Pasajul subteran din zona Gării Oradea intră în linie dreaptă

    Consilierii locali au aprobat astăzi, 31 iulie, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și coridorul de expropriere pentru obiectivul de investiții „Coridor de mobilitate Magheru – Republicii, etapa 2″, care prevede realizarea unui pasaj subteran în zona Gării Oradea.

    Pentru pietonalizarea pieței București din zona Gării se propune realizarea unui pasaj rutier subteran pe Calea Republicii, pe relația Nord – Sud, având o lungime totală de 566 de metri, din care pasajul propriu-zis – 380 metri, rampa – 96 metri, iar lățimea unei benzi/rampă de urcare-coborâre de 2×4 metri.

    „În zona Gării va fi practic un hub intermodal de transport, având în vedere că va exista legătură între tren, tramvai, autobuz și celelalte mijloace de transport, cu o parcare de scurtă durată pentru cei care vor ajunge aici. După semnarea contractelor de finanțare, care se va întâmpla în această toamnă, vom demara procedura de licitație pentru execuție, iar asta înseamnă că undeva în vara – toamna anului viitor, vor putea începe lucrările propriu-zise”, a anunțat primarul Florin Birta, într-o conferință de presă.

    Coridorul de mobilitate Magheru – Republicii – etapa 2, zona Gării Oradea

    Obiectivul de investiții vizează zona cuprinsă între Magazinul Crișul (din dreptul Parcului Petőfi) și Gara Oradea (str. Sf. Ladislau). În această etapă se urmărește crearea unei benzi dedicate pentru tramvai și autobuz prin realizarea unui pasaj subteran în zona stației de cale ferată. Astfel, traficul rutier va intra prin subteran, iar tramvaiul și autobuzele vor circula la nivelul solului.

    Proiectul mai prevede reamenajarea zonei din fața Gării Oradea, prin crearea unei piațete publice deasupra pasajului subteran rutier și realizarea unei zone intermodale în Piața București (nod între următoarele tipuri de transport: feroviar, tramvaie, autobuze regionale, autobuze OTL, taxi).

    Tot în această etapă se vor reabilita suprafața carosabilă și trotuarele aferente străzii Republicii, se vor moderniza stațiile de tramvai și autobuz, se vor înlocui stâlpii de susținere a firului de contact şi stâlpii de iluminat și se vor amplasa mobilier urban, coșuri de gunoi și rastele pentru biciclete.

    Valoarea proiectului este de 92.696.799,76 lei fără TVA, din care valoare C+M 81.479.385,92 lei, fără TVA. Proiectant: SC Someș – Top – Grup SRL și SC Costin și Vlad – birou de proiectare SRL.

    Lucrările vor fi depuse spre finanțare prin Programul Regional Nord – Vest 2021 – 2027, după lansarea apelurilor de finanțare. Proiectarea este finanțată prin Programul Operațional Asistență Tehnică, existând contract de finanțare din fonduri nerambursabile pentru serviciile de proiectare.

  • Salarii majorate cu 20% în 9 instituţii din subordinea CJ Alba

    Salarii majorate cu 20% în 9 instituţii din subordinea CJ Alba

    Salariile de bază ale angajaţilor din mai multe instituţii aflate în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Alba au fost majorate de la 1 iulie cu 20%, potrivit unei hotărâri adoptate marţi, în şedinţă ordinară, de către consilierii judeţeni.

    Este vorba de salariile de bază pentru personalul contractual din cadrul Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia, Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia, Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, Serviciului Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Alba, Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, Serviciului Public Judeţean pentru Asigurarea Siguranţei Circulaţiei pe Drumurile Judeţene Alba, precum şi cele de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Alba şi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, care ocupă funcţii prevăzute în anexa nr. VIII din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

    Cea mai recentă majorare a fost în noiembrie anul trecut, când a fost o creştere de 14,35%.

    În motivarea deciziei de majorare s-a ţinut cont de faptul că, „în ultima perioadă de timp, toate produsele alimentare de bază (zahăr, ulei, cartofi, lapte, ouă, carne, pâine), precum şi energia electrică, gazele naturale, combustibilii au înregistrat scumpiri semnificative”.

    De asemenea, că „ultimul indice lunar al preţului de consum publicat pe site-ul Institutului Naţional de Statistică care arată că la luna mai 2023 comparativ cu luna octombrie 2018 ( luna în care au fost stabilite prin HCJ salariile de bază ale angajaţilor din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice subordonate) acesta a fost de 138,77%, iar drepturile salariale ale personalului din cadrul instituţiilor şi serviciilor publice subordonate consiliului judeţean au fost majorate din anul 2018 până în prezent doar în luna noiembrie 2022, cu un procent de 14,35%”.

    Totodată, iniţiatorii proiectului de hotărâre au susţinut că, în lipsa unor măsuri, angajaţii din cadrul instituţiilor respective vor fi tentaţi să îşi schimbe locul de muncă, respectiv să se transfere la instituţii sau autorităţi ce au o grilă de salarizare mai mare, conducând astfel la o lipsă a specialiştilor pe anumite domenii de activitate. 

  • Emil Boc anunță o investiţie de 25 milioane euro în modernizarea infrastructurii de mobilitate din trei cartiere

    Emil Boc anunță o investiţie de 25 milioane euro în modernizarea infrastructurii de mobilitate din trei cartiere

    Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat, luni, investiţii de 25 milioane euro în modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartierele Valea Chintăului, Valea Seacă şi Giuseppe Verdi.

    ”Investiţie de 25 milioane euro (123 mil. lei TVA inclus) în modernizarea infrastructurii de mobilitate din cartiere: Valea Chintăului, Valea Seacă şi Giuseppe Verdi. Am verificat şantierele a trei proiecte de infrastructură din oraşul nostru care implică reabilitarea străzilor Valea Chintăului, Valea Seacă şi G. Verdi. Modernizarea vizează creşterea siguranţei pentru pietoni şi şoferi, precum şi sporirea confortului riveranilor”, a scris, luni seară, pe Facebook, primarul municipiului Cluj-Napoca.

    Informații despre lucrări:

    Proiectul străzii G. Verdi (1.560 ml) continuă, termenul de finalizare aici fiind decembrie 2023. Refacerea infrastructurii implică modernizarea suprafeței carosabile (10.538,76 mp), trotuarelor (4.919,05 mp), piste velo (4.348,12 mp), precum și amenajarea spațiului verde (4.925,36 mp).

    Valoarea investiției: 16.352.931,21 lei TVA inclus

    Proiectul de modernizare a străzii Valea Chintăului (3.777 ml) cuprinde:

    – execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;

    – lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;

    – execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;

    – relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;

    – execuție rețea iluminat public – montat stâlpi noi dotați cu aparate tip LED;

    – execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;

    – amenajare 9 stații de autobuz CTP.

    Durata de implementare a investiției: 18 luni, din care 4 luni proiectare și 14 luni execuție.

    Valoarea investiției: 68.384.739,92 lei TVA inclus

    Proiectul de modernizare al străzii Valea Seacă (2.121 ml) include:

    – execuție rețea de canalizare pluvială și dren pe partea cu rambleu pe toată lungimea străzii;

    – lucrări de consolidare teren cu ziduri de sprijin pe tronsoane;

    – execuție canalizație și construirea unei rețele în distribuție de fibră optică;

    – relocarea în subteran a rețelelor electrice aeriene;

    – execuție rețea iluminat public – montat stalpi noi dotați cu aparate tip LED;

    – execuție sistem de semaforizare, marcaje și semnalizare rutieră;

    – amenajare 4 stații de autobuz CTP;

    Durata de implementare a investiției: 20 luni, din care 4 luni proiectare și 16 luni execuție.

    Valoarea investiției: 38.702.732.95 lei TVA inclus

    Executantul lucrărilor este RADP Cluj-Napoca.

  • Emil Boc: Am cerut Guvernului ca unele standarde de cost pentru investițiile cu bani din PNRR să fie actualizate

    Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc, a declarat că în urma discuţiilor avute de reprezentanţii AMR, marţi, la Guvern, cu premierul Marcel Ciolacu şi cu mai mulţi miniştri de linie, au obţinut promisiunea că până la 1 septembrie MIPE va achita datoriile pe care acest minister le are pe proiectele finanţate din fonduri europene.

    „E corect să spunem că domnul ministru Câciu a fost foarte receptiv pe această temă şi ne-a dat asigurări că până la 1 septembrie facturile restante vor fi achitate şi, evident, va face un mecanism mult mai rapid de achitare a acestor facturi. Deci, avem, deja, un orizont de timp cu care putem vorbi cu constructorii. (…) Riscul este următorul, constructorii ne notifică cu privire la faptul că reziliază sau ne cer penalităţi de întârziere, noi trebuie să dăm în judecată Guvernul că nu ne vin bani din fonduri. Avem acum un calendar previzibil, 1 septembrie, de achitare a restanţelor, ceea ce ne dă nouă o gură de oxigen în relaţia cu constructorii”, a declarat Emil Boc.

    În context, preşedintele executiv al AMR, Constantin Toma, edilul-şef al municipiului Buzău, a prezentat detalii legate de datoriile pe care le are de achitat MIPE pe proiectele finanţate din bani europeni.

    „Am fost însărcinat de colegi, primarii de municipii din România, să ridic la această întâlnire problema datoriilor pe care MIPE, acest minister, le are pe proiectele finanţate din fonduri europene. Sunt întârzieri foarte mari, de peste 800 de milioane de euro, care ne pun în pericol. Constructorii, deja, ne fac facturi de întârziere şi ne ameninţă că vor rezilia contractele, dacă nu vor fi plătiţi, pe bună dreptate „, a declarat Toma.

    Pe de altă parte, preşedintele AMR a precizat că un alt subiect discutat cu guvernanţii a fost cel referitor la standardele de cost.

    „Am cerut ca unele standarde de cost să fie actualizate, ţinând cont de nivelul inflaţiei, de creşterea preţurilor la materiale. În mod concret, la reabilitarea energetică a clădirilor pe fondurile din PNRR avem un standard de cost de 440 de euro pe metru pătrat, iar toate studiile de fezabilitate ne arată că aceste costuri, acum, sunt de la 600-800-1.000-1.200 de euro. Dacă nu se actualizează acest standard de cost, riscăm să nu cheltuim banii din PNRR, clădirile să nu le reabilităm, cetăţenii să nu aibă posibilitate să plătească mai puţin la factură şi să nu ne îndeplinim nici obiectivul din Green Deal cu privire la reabilitarea energetică a clădirilor, ştiind faptul că, general, clădirile sunt responsabile pentru 40% din poluare. (…) Şi am găsit deschidere la Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Fondurilor Europene, cei care gestionează acest subiect, împreună cu prim-ministrul, să actualizăm, atât cât este posibil, aceste costuri ca să putem merge mai departe”, a declarat Boc.

    El menţionat şi faptul că un alt punct pe agenda discuţiilor a fost legat de deblocarea posturilor din administraţia publică locală.

    „Aici, noi, avem, deja, un blocaj prin limita maximă de personal pe care o putem avea în administraţia publică locală. De exemplu, o primărie gen Cluj poate avea 1.000-1.100 de funcţionari, maxim. În condiţiile în care sunt pensionări, în condiţiile în care oamenii pleacă prin demisii, pleacă în alte părţi pentru că-şi găsesc o funcţie mai bună, noi riscăm să nu putem implementa fondurile europene prin plecarea funcţionarilor. Această blocare nu trebuie să se aplice în administraţia publică locală. Să se aplice acolo unde nu au standarde de personal. De exemplu, în administraţia centrală nu există o limită câţi angajaţi pot să aibă. La noi avem această limită şi atunci nu se mai justifică a doua plafonare pe care, repet, o avem prin lege, şi din această perspectivă sperăm că vom avea în perioada următoare o rearanjare a posibilităţii de a putea la capacitate maximă în administraţia publică locală”, a mai declarat Boc. 

  • A fost stabilit traseul viitorului drum rapid ce va lega Blaj de Teiuș și Autostrada A10

    A fost stabilit traseul viitorului drum rapid ce va lega Blaj de Teiuș și Autostrada A10

    O investiţie de aproape 237 milioane de euro, noul Drum Transregio Blaj -Teiuş – A10, de peste 21 de kilometri, va urma traseul DN14B pentru puţin peste jumătate din lungimea acestuia, fiind excluse şoseaua cu serpentine de la ieşirea din „Mica Romă” şi traversările peste calea ferată, precum şi tranzitarea comunei Crăciunelu de Jos.

    Primarul municipiului Blaj, Ghoerghe Valentin Rotar, a anunţat, marţi, că a fost stabilit traseul Drumului Transregio Blaj-Teiuş-A10, fiind aleasă varianta a doua din cele trei propuse.

    „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a aprobat analiza multicriterială pentru stabilirea traseului Drumului Transregio Blaj – Teiuş – A10. Au fost studiate 3 variante de traseu, iar punctajul cel mai bun a fost obţinut de Varianta V2 – verde pe planuri. A fost făcut un pas mare spre realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de mobilitate atât pentru comunitatea noastră, cât şi pentru judeţul Alba, care face parte, alături de varianta ocolitoare a municipiului Blaj, din marile proiecte de infrastructură prin care vom asigura o conexiune rapidă a Blajului cu autostrada A10 (Sebeş – Turda)”, a transmis primarul Gheorghe Valentin Rotar, pe pagina sa de Facebook.

    Potrivit edilului, varianta aleasă, în lungime de 21,1 kilometri, se desfăşoară pe aproximativ 58% din traseul existent al DN 14B, în timp ce 42% din lungime reprezintă drum nou.

    Vor fi construite şi amenajate două poduri, două pasaje peste calea ferată şi 14 pasaje pentru intersectarea denivelată a drumurilor existente.

    „În prezent, obiectivul de investiţie se află în faza de elaborare a studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, iar după îndeplinirea procedurilor legale de avizare întreaga documentaţie va fi predată CNAIR pentru pregătirea proiectului de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Municipiul Blaj va coordona implementarea proiectului atât în faza realizării studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic, cât şi în faza executării lucrărilor de modernizare a DN 14B Blaj – Teiuş – A10”, a precizat primarul Blajului.

    Valoarea totală a investiţiei este, potrivit sursei citate, de 236.996.700 de euro, finanţarea fiind asigurată de CNAIR.

    Investiţia se realizează în baza protocolului de colaborare încheiat între CNAIR şi Consiliul Judeţean Alba şi primăriile Blaj, Teiuş, Mihalţ şi Crăciunelu de Jos.

    Noul traseul parcurge în apropiere de Blaj o zonă de luncă, stabilă din punct de vedere geologic, ocolind versantul de la ieşire din oraş, care are pante abrupte şi prezintă instabilitate.

    Astfel, noul drum nu va mai tranzita intravilanul localităţii Crăciunelu de Jos şi nici zona industrială a oraşului Teiuş. De asemenea, şoferii nu vor mai fi nevoiţi să traverseze peste cele trei treceri peste calea ferată dintre Blaj şi Teiuş.

  • Emil Boc anunţă transport de noapte la Cluj-Napoca, începând din 1 iulie

    Emil Boc anunţă transport de noapte la Cluj-Napoca, începând din 1 iulie

    Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, anunţă, vineri seară, că, din 1 iulie, va exista transpor de noapte pe trei linii. Mijloacele de transport vor circula din 30 în 30 de minute, între orele 23.00 şi 02.00.

    ”Transport de noapte la Cluj-Napoca începând din 1 iulie, pe 3 linii: 54N, 5N şi 25N. Începând de mâine, 1 iulie, Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Compania de Transport Public Cluj SA asigură zilnic 3 rute de transport de noapte în municipiul Cluj-Napoca, din 30 în 30 de minute, de la ora 23:00 până la ora 02:00”, anunţă, vineri seară, Emil Boc.

    Potrivit primarului, liniile de transport public în comun de noapte sunt:

    – Linia 54N: Cartierul Zorilor – Zona centrală – Cartierul Grigorescu

    – Linia 5N: Aeroport – Zona centrală – P-ţa Gării

    – Linia 25N: Cartierul Mănăştur – Zona centrală- Cartierul Gheorgheni

    ”Linia 54N va fi deservită de autobuze electrice, iar liniile 5N şi 25N de troleibuze.

    Costul unui titlu de călătorie este de 5 lei, care va putea fi achiziţionat prin aplicaţia 24Pay, de la POS-urile din mijloacele de transport şi de la conducătorul auto”, mai anunţă primarul.

    Acesta reaminteşte că, în fievcare viineri, clujenii şi turiştii pot circula gratuit pe toate liniile urbane, indiferent de mijlocul de transport în comun.

    ”«Vinerea Verde» – politica publică implementată de Primăria Cluj-Napoca – este un model de bună practică, extindu-se şi în zona metropolitană, mai întâi în Floreşti iar de mâine, 1 iulie în Apahida”, a mai transmis primarul.

  • Ministrul Dezvoltării cere accelerarea măsurilor pentru modificarea Codului administrativ

    Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veştea, a solicitat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu responsabilii, să fie accelerate măsurile pentru îndeplinirea jalonului din PNRR care prevede modificarea Codului administrativ şi înfiinţarea unor consorţii administrative în cadrul UAT-urilor rurale.

    ”Ministrul Adrian-Ioan Veştea a dispus, în cadrul unei întâlniri de lucru cu factorii responsabili cu implementarea jaloanelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), repartizate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, accelerarea măsurilor necesare pentru îndeplinirea Jalonului 310, privind «intrarea în vigoare a actului legislativ de modificare a Codului administrativ şi de instituire a unor consorţii administrative în unităţile administrativ-teritoriale rurale sau predominant rurale învecinate, existente ca zone rurale funcţionale»”, se arată într-un comunicat de presă, de miercuri, al Ministerului Dezvoltării.

    Potrivit sursei citate, decizia a fost luată întrucât, deşi a fost adoptată Legea nr. 375/2022 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 57/2019  privind Codul administrativ, Comisia Europeană a anunţat că acest jalon nu este considerat îndeplinit în absenţa respectării în totalitate a cerinţelor din Decizia Consiliului Uniunii Europene (CID) de punere în aplicare a PNRR pentru România.

    ”Concret, CID consideră ca netranspuse în Legea nr. 375/2022: acordarea de personalitate juridică consorţiilor administrative şi existenţa unui organ de coordonare la nivelul acestora; corelarea consorţiilor administrative cu zonele rurale funcţionale care prezintă un anumit grad de integrare economică şi socială şi/sau se confruntă cu provocări şi oportunităţi similare pentru dezvoltarea lor; existenţa unui buget transparent şi previzibil; asigurarea integrării digitale depline a serviciilor publice furnizate de unităţile administrativ-teritoriale din consorţii”, se mai arată în comunicat.

    Ministrul Dezvoltării a dispus ca MDLPA să formuleze propuneri de amendamente care să răspundă în totalitate cerinţelor din PNRR şi care să fie transmise atât la Cancelaria Prim-Ministrului, cât şi la Comisia Europeană, şi, după obţinerea validării acesteia din urmă, să fie supuse analizei Senatului în vederea  aprobării prin Lege.

  • Conferință despre viitorul dezvoltărilor efectuate de către administrațiile locale, la Miercurea Ciuc

    Conferință despre viitorul dezvoltărilor efectuate de către administrațiile locale, la Miercurea Ciuc

    Asigurarea aporturilor proprii în cazul proiectelor de dezvoltare cu finanțare nerambursabilă reprezintă o provocare din ce în ce mai mare pentru administrațiile locale din Ținutul Secuiesc. Primăria municipiului Miercurea-Ciuc este conștientă de această situație, fiind printre primele administrații care dorește să contribuie activ la găsirea unei soluții. În acest scop în data de 12 mai organizăm o conferință la care vor participa, printre altele, Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, experți financiari din București, respectiv primarii localităților din Ținutul Secuiesc. În cadrul acestui eveniment se vor discuta despre cele mai importante tendințe de dezvoltare pentru următorii ani, inclusiv oportunitățile și riscurile legate de împrumuturi.

    Investițiile finanțate în mare parte de către Uniunea Europeană – în principal prin Programul Operațional Regional (POR) și Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – impun o sarcină dificilă autorităților locale. Pentru a avea acces la aceste surse externe de finanțare în valoare de milioane de euro, primăriile trebuie să aloce o sumă semnificativă din bugetele proprii, ceea ce poate periclita proiectele de dezvoltare. Pentru continuarea diferitelor proiecte, autoritățile locale trebuie să ia în considerare chiar și posibilitate de a contracta împrumuturi.

    Primăria Miercurea-Ciuc organizează o conferință la care vor participa, pe lângă reprezentanții autorităților locale și a ministerelor implicate în aceste procese, și experți financiari din acest domeniu. Scopul final este ca părțile interesate să aibă o privire în ansamblu în legătură cu aceste probleme și să se facă primii pași necesari pentru găsirea celor mai bune soluții de rezolvare a acestora.

    Printre vorbitorii conferinței se numără Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, György Attila, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, Korodi Attila, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita, Antal Árpád, primarul muncipiului Sfântu Gheorghe, Soós Zoltán, primarul municipiului Târgu Mureș, Kozma István, primarul comunei Sânsimion și Nagy Attila, primarul comunei Zetea.

    Locul de desfășurare al conferinței este Cinema Csíki. Dezbaterile care încep vineri (12 mai) de la ora 9 sunt deschise presei.

    9 mai 2023

  • CJ Bihor anunță semnarea contractului pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea

    Consiliul Judeţean Bihor anunţă, luni, că s-a semnat contractul pentru extinderea terminalului de pasageri al Aeroportului Oradea, valoarea acestuia depăşind 177 de milioane de lei, fără TVA.

    Lucrările vor fi executate de Asocierea SC SSAB AG SA (în calitate de lider), SC BEMEL AG SRL, SC ACA ZOORK SRL.

    ”Terminalul T1 se va extinde ţinând cont de un trafic de 400 pasageri/flux. Sunt prevăzute patru fluxuri principale: plecări/sosiri Schengen şi plecări/ sosiri non-Schengen. Se vor asigura şi fluxuri secundare dedicate pentru plecări şi sosiri VIP. Vor putea fi procesaţi 800 de pasageri/oră, atât pe zboruri interne, cât şi pe zboruri internaţionale”, a transmis CJ Bihor.

    Sursa citată a prcizat că noile construcţii se vor dezvolta preponderent la parter, având în unele zone şi etaj/mezazin.

    ”Pe lângă fluxurile aeroportuare se vor realiza spaţii comerciale, birouri pentru personalul administrativ, handling, de securitate şi pentru reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control: poliţia de frontieră, SRI şi vamă”, a mai transmis sursa citată.

    Prin realizarea acestui proiect, suprafaţa construită se va mări de la 2.925 mp, cât este în prezent, la aproximativ 12.500 mp.

    Investiţia mai prevede extinderea suprafeţelor betonate din faţa terminalului pentru a facilita accesul pasagerilor, a personalului şi a utilajelor aeroportuare, extinderea drumului de acces şi a parcării (capacitate de 320 de locuri), achiziţia unui echipament de degivrare pentru perioadele cu temperaturi scăzute şi alte lucrări conexe.

    Valoarea totală a proiectului ”Extinderea şi eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” este de 177.586.964,51 lei, fără TVA TVA. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020. Durata de realizare a investiţiei este de 8 luni, din care 2 luni pentru proiectare şi 6 luni pentru execuţia lucrărilor.

  • Astăzi este Ziua Forțelor Terestre. Ce mesaj le-a transmis militarilor ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr

    Astăzi este Ziua Forțelor Terestre. Ce mesaj le-a transmis militarilor ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr

    Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre prin care menționează că „prin alocarea, în ultimii șase ani, a minimum două procente din PIB pentru Apărare, Forțele Terestre Române, alături de celelalte categorii de forțe, cunosc o perioadă fastă, de modernizare și retehnologizare la cele mai moderne standarde“

    „Transmit cu mare bucurie, cu deosebit respect și admirație, cu ocazia sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre Române, marcată, prin tradiție, în ziua în care creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de biruință, patronul spiritual și ocrotitorul Forțelor Terestre, felicitările mele tuturor celor care și-au servit sau își servesc, în prezent, Patria în rândul acestei importante categorii de forțe a Armatei României.

    Gândurile noastre merg, la ceas aniversar, în primul rând către eroii neamului nostru, căzuți la datorie în toate războaiele purtate de Armata României, cei mai mulți dintre ei fiind din rândul Forțelor Terestre. Le vom păstra vie amintirea și le vom cinsti veșnic faptele de vitejie.

    Prin alocarea, în ultimii șase ani, a minimum două procente din PIB pentru Apărare, Forțele Terestre Române, alături de celelalte categorii de forțe, cunosc o perioadă fastă, de modernizare și retehnologizare la cele mai moderne standarde. Transportoarele Piranha 5, sistemele de artilerie HIMARS, precum și alte importante programe de achiziții începute sau aflate în pregătire conturează noua postură a Forțelor Terestre în cadrul Armatei României. Ridicarea alocărilor bugetare la 2,5 % din PIB va permite accelerarea acestor eforturi de modernizare, în acord cu nivelul în creștere al provocărilor de securitate din regiunea noastră.

    Desăvârșiți ca profesioniști în misiuni internaționale, executate, în ultimele trei decenii, în teatrele de operații din Balcanii de Vest, Irak, Afganistan și pe continentul african, precum și în alte misiuni sau exerciții multinaționale de amploare desfășurate peste hotare sau acasă, alături de forțele celor mai avansate armate ale lumii, dumneavoastră, militarii Forțelor Terestre Române, ați demonstrat zi de zi, prin rezultatele impecabile ale muncii depuse, că sunteți cea mai de preț resursă a acestei categorii de forțe și că meritați renumele de militari de elită.

    Tocmai de aceea, consider că nu există datorie mai importantă pentru noi, echipa pe care o conduc la vârful Ministerului Apărării Naționale, decât aceea de a activa toate soluțiile pentru ca dumneavoastră să beneficiați de cele mai bune condiții de muncă și de viață. Demnitatea și curajul cu care vă faceți permanent datoria trebuie și vor fi răsplătite cu recunoștința și respectul nostru, al românilor.
    Folosesc acest prilej și pentru a transmite tuturor românilor, militari sau civili, care poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe „La Mulți Ani” cu ocazia sărbătoririi onomasticii.

    La mulți ani tuturor militarilor Forțelor Terestre Române!“ – a transmis ministrul Angel Tîlvăr.