Categorie: ADMINISTRAȚIE

  • Indexul angajărilor la stat | Câte joburi au scos în piață instituțiile publice în luna martie

    Indexul angajărilor la stat | Câte joburi au scos în piață instituțiile publice în luna martie

    Peste 3.000 de joburi la stat au fost scoase în piață în luna martie, cât în ianuarie și februarie cumulat. 90% dintre acestea sunt funcții de execuție

    Angajările la stat continuă în ritm crescător față de primele două luni ale anului, în condițiile în care, pentru luna martie, instituțiile publice au postat anunțuri de angajare pentru peste 3.000 de poziții, la fel de multe cât pentru ianuarie și februarie la un loc. Potrivit datelor jobradar24.ro, cel mai mare agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro, 90% dintre acestea sunt funcții de execuție.

    Aproape 1.900 de locuri de muncă au fost postate de instituții locale, peste 400 de primării și aproximativ 300 de instituții județene. Guvernul și ministerele au avut cel mai mic număr de poziții vacante în luna martie. „Tiparul angajărilor din sectorul public este destul de liniar – se angajează aproape exclusiv în regim full time, iar angajații lucrează doar de la birou. Circa 15% din joburile postate sunt pe bază de proiect sau sezoniere. Aceste elemente consolidează ideea de stabilitate care a fost de-a lungul timpului asociată joburilor de la stat și care rămas, totodată, și principalul criteriu pentru care sunt atât de atractive pentru anumite categorii de candidați. Acestui argument extrem de puternic i se adaugă cel legat de creșterea salariilor din sectorul public din ultimii ani. Rămâne, totuși o zonă pe care candidații care au pregătire în domenii liberale și care sunt obișnuiți cu un anumit tip de flexibilitate la locul de muncă sau cu programul de lucru remote o privesc încă ușor sceptic”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

    Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 500, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 203 de oferte. Urmează Timiș, Constanța, Iași, Ilfov și Argeș, toate cu peste 100 de posturi scoase în piață. De cealaltă parte se află județe precum Bistrița Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș Severin sau Călărași. „Sunt județe în care oferta nu este foarte generoasă nici din partea mediului privat și în care candidații ajung, de multe ori, să se uite către ofertele din județele învecinate pentru a-și putea găsi un loc de muncă”, spune Bogdan Badea.

    Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de îngrijitor, medic, muncitor calificat, asistent medical și referent de specialitate. Împărțite pe nivel de carieră, mai mult de 10% au fost pentru muncitori, aproape la fel de multe pentru debutanți și specialiști și doar 2% au fost destinate managerilor și directorilor.

    „De la începutul anului și până acum, ritmul de evoluție a numărului de joburi noi din în sectorul public l-a depășit pe cel din privat, chiar dacă, în cifre absolute, vorbim de un număr de 10 ori mai mare de poziții care aparțin companiilor private. Cu toate acestea, faptul că în luna martie statul a scos în piață tot atâtea poziții vacante câte a avut în ianuarie și în februarie la un loc ne arată că angajările au început în mod real să se deblocheze și în această zonă și ne așteptăm ca și aplicările să fie pe măsură. Ce nu vedem însă deocamdată aici este publicarea salariilor în anunțul de angajare, element de care angajatorii din privat încep să țină tot mai mult cont”, încheie Bogdan Badea.

    În timp ce pe parcursul lunii martie angajatorii din sistemul public au avut puțin peste 3.000 de joburi vacante, în mediul privat, numărul de joburi postate de angajatori pe eJobs.ro, pentru același interval de referință, a fost de aproape 33.000.

    În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 30.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 1.700 de locuri de muncă la stat.

    ***

    Despre eJobs

    Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

  • Camera de Comerț cere reorganizarea teritorial-administrativă a țării

    Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) împreună cu mai multe organizații patronale cer autorităților statului reorganizarea teritorial-administrativă a țării cu scopul reducerii aparatului birocratic, se arată într-un comunicat de presă.

    Conform CCIR, reorganizarea administrativă ar aduce economii majore, care apoi ar permite echilibrarea bugetului de stat, în condițiile în care ”România riscă să piardă cele mai imporante avantaje pe care le are: predictibilitatea și fiscalitatea redusă”.

    Principalele măsuri cerute de Camera de Comerț:

    • reducerea numărului de județe de la 41 (plus București) la 15
    • redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5000 de locuitori
    • redefinirea noțiunii de oraș ca localitate cu cel puțin 10.000 de locuitori
    • toate instituțiile publice deconcentrate trebuie să fie regrupate sub această nouă formă administrativă.

    ”În împrejurările actuale, România nu mai este o destinație atractivă pentru investitorii străini din punctul de vedere al forței de muncă calificate și din cauza retrocedărilor făcute haotic. Astfel, România s-ar putea afla în imposibilitatea de a oferi terenuri pentru deschiderea unor linii de producție, mai ales în contextul în care multe afaceri și-au început relocarea din Asia. Singura atractivitate pe termen mediu și lung a României poate rămâne fiscalitatea redusă susținută de predictibilitate. În această conjunctură complicată, CCIR consideră că există riscul ca prin adoptarea unor măsuri eronate în ceea ce privește acoperirea găurilor bugetare, mediul de afaceri să devină, dacă nu un țap ispășitor, atunci cel puțin o victimă colaterală”, arată CCIR în comunicatul citat.

    Instituția arată că reorganizarea teritorială României este cerută și de Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Federaţia Patronală din Industria Materialelor de Construcţii din România (PATROMAT), Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) și Asociaţia Brokerilor din România.

  • Cod portocaliu de viituri, avertizare valabilă până duminică la prânz pe râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş

    Cod portocaliu de viituri, avertizare valabilă până duminică la prânz pe râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş

    Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până duminică la prânz pe râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş, relatează Agerpres.

    Conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), în ziua de 2 aprilie, între orele 01:00 – 12:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe râurile din bazinele hidrografice: Bistra, Pogăniş – bazin amonte Ac. Cadar Duboz (afluenţi ai râului Timiş) – judeţul Caraş-Severin şi Bârzava – judeţele: Caraş-Severin şi Timiş.

    Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Tău (afluent al râului Pogăniş), râul Bârzava – sector aval S.H. Moniom.

    INHGA precizează că, în funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

  • 42 de percheziții in Cluj, Mureș si alte județe

    42 de percheziții in Cluj, Mureș si alte județe

    Astăzi, 28 martie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași efectuează 42 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune în domeniul contractării de mobilă la comandă.

    Polițiștii efectuează percheziții în județele Iași (13), Brașov (3),Ilfov (3), Galați (2), Bihor (2), Vaslui (2), Argeș (1), Bacău (1), Cluj (1), Constanța (1), Dolj (1), Prahova (1), Sibiu (1), Timiș (1), Mureș (1) și în municipiul București (8).

    Până în prezent, au fost identificate peste 130 de persoane vătămate, iar prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor este de aproximativ 4.000.000 de lei.

    Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de la serviciile de investigare a criminalității economice Brașov, Galați, Vaslui, Argeș, Bacău, Cluj, Constanța, Dolj, Prahova, Sibiu, Timiș, Mureș, Ilfov și București, al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Iași – Secțiile 1-6 și Poliției Orașului Hîrlău.

    Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.

  • Ministrul Economiei, Florin Spătaru în vizită de lucru în Maramureș

    Ministrul Economiei, Florin Spătaru în vizită de lucru în Maramureș

    Luni, 27 martie 2023, ministrul Economiei, Florin Spătaru s-a aflat într-o vizită de lucru în Maramureș la invitația deputatului Gabriel Zetea, președinte al PSD Maramureș dar și al parlamentarului social-democrat, Gheorghe Șimon. Cu începere de la ora 11.00, la Căminul Cultural din comuna Asuaju de Sus, ministrul Florin Spătaru a avut o întâlnire cu autoritățile locale din Țara Codrului, cu reprezentanții Transgaz și ANRE unde s-a dezbătut proiectul „Alimentare cu gaz în Țara Codrului”.

    Alături de ministrul Economiei, în Maramureș a ajuns și Tudor Buzatu, secretar de stat în Secretariatul General al Guvernului, Ioan Sterian, directorul general al Transgaz, Dumitru Chiriță, președintele ANRE dar și alți reprezentanți ai Transgaz. Vasile Boitor, primarul comunei Asuaju de Sus a arătat că discuțiile despre introducerea gazului metan în Țara Codrului au început încă din anul 2018, în mandatul fostului ministru al Economiei, deputatul de Maramureș Gheorghe Șimon. Atunci s-au purtat primele discuții cu reprezentanții Transgaz, respectiv cu directorul general Ioan Sterian care a fost prezent și acum la întâlnirea din Asuaju de Sus. Încă de atunci, conducerea Transgaz a trimis echipele de proiectanți în teren, stabilindu-se faptul că magistrala de gaz va porni de la Ulmeni prin Mânău și va intra prin toate cele șase comune din Țara Codrului.

    Gabriel Zetea: ”Proiectul gazoductului în Țara Codrului va fi finalizat în acest an”

    Deputatul Gabriel Zetea a arătat că aceasta a fost o zi extrem de importantă pentru Țara Codrului, pentru că proiectul privind alimentarea cu gaz este așteptat de foarte mulți ani în zonă. ”De-a lungul anilor am ajuns foarte des în aceste comunități și aici am găsit două probleme stringente: necesitatea reabilitării infrastructurii rutiere și introducerea gazului metan. Dacă problema drumurilor județene și a drumurilor locale a fost rezolvată în toate cele șase comune, în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean, problema gazului a rămas. În momentul în care PSD Maramureș a reușit să propună din rândurile sale numirea de miniștri din județ am cerut fiecărui ministru să își lege numele de un proiect important. Și mă bucur că deputatul Gheorghe Șimon a reușit la acel moment, din poziția de ministru al Economiei, să pună Maramureșul pe harta investițiilor în energie la nivel național. În Maramureșul Voievodal conducta de gaz continuă de la Sighetu Marmației până la Borșa, dând ocazia unei jumătăți a județului să aibă azi un proiect finalizat. A urmat acum și Țara Codrului, iar în curând și maramureșenii din această zonă vor avea gaz în fiecare casă. Investiția pe care Transgaz o face în Țara Codrului contează foarte mult nu doar pentru că va fi gaz în fiecare locuință, ci pentru că va aduce plus-valoare zonei, fiind mult mai atractivă pentru investitori”, a precizat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
    În alocuțiunea sa, deputatul Gheorghe Șimon a arătat că Ioan Sterian, directorul Transgaz a fost mereu aproape de Maramureș susținând că ”acolo unde politicul nu reușește, reușesc oamenii”.

    Florin Spătaru, ministrul Economiei: ”Vom găsi resursele pentru a ajuta antreprenorii maramureșeni”

    Ministrul Economiei, Florin Spătaru a declarat că a onorat invitația lansată de parlamentarii PSD Maramureș, Gabriel Zetea și Gheorghe Șimon, iar prin întâlnirea cu reprezentanții Camerei de Comerț s-a dorit identificarea soluțiilor economice pentru Maramureș. ”Acum, când inițiem acest proiect de transport de gaz este momentul să discutăm cu companiile și să vedem care sunt posibilitățile de finanțare și investiții în acest județ. Pentru a ne păstra tinerii în țară și pentru a găsi noi locuri de muncă, trebuie să ajutăm antreprenoriatul românesc. Am anunțat deja scheme de ajutor de stat pe care Ministerul Economiei le va dezvolta în perioada următoare, alte scheme fiind deja în derulare. Ne dorim să creștem salariile românilor, dar să și lăsăm antreprenorilor posibilitatea de a face profit”, a arătat ministrul Economiei, Florin Spătaru. Acesta susține că soluțiile nu se găsesc în birourile din București, ci în discuțiile cu oamenii, în teritoriu și a promis că va reveni mai des în județul nostru.

    Ioan Sterian, directorul general al Transgaz a arătat că este legat sufletește de Maramureș și de aceste locuri și a vorbit despre investiția de 11 milioane de lei din Țara Codrului, bani care sunt deja asigurați în bugetul Transgaz. Despre gazoductul din Maramureșul Voievodal a arătat că lucrarea a fost finalizată, iar în Țara Codrului proiectul rețelei de distribuție va fi finalizat până la finalul anului în curs. Anul viitor se dorește demararea licitației și a execuției noului gazoduct, după ce proprietarii terenului pe care va trece lucrarea vor fi identificați și despăgubiți.

    Cu începere de la ora 15.00, ministrul Economiei și delegația care l-a însoțit s-au deplasat la Camera de Comerț și Industrie – Maramureș, urmând o vizită la UAC Dumbrăvița, la fabrica de ciocolată „Food Land Galatic” din Baia Sprie și la „UAC” Tăuții Măgherăuș unde a fost stabilită și o întâlnire de lucru cu echipa de conducere.

  • Depistat de polițiștii de frontieră maramureșeni în timp ce conducea, cu toate că dreptul i-a fost anulat

    Depistat de polițiștii de frontieră maramureșeni în timp ce conducea, cu toate că dreptul i-a fost anulat

    Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat pe raza localității Vadu Izei, județul Maramureș, un cetățean român, care conducea un autoturism marca Opel, deși acest drept i-a fost anulat.

    Vineri, 24 martie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în România la volanul căruia se afla un cetățean român, în vârstă de 48, domiciliat pe raza județului Bistrița Năsăud.

    În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat faptul că acesta avea permisul de conducere anulat.

    În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, urmând ca la finalul cercetărilor să fie luate măsurile legale.

  • Doi jandarmi au fost răniți, după ce arma unuia s-a descărcat din greșeală când erau în misiune

    Doi jandarmi au fost răniți, după ce arma unuia s-a descărcat din greșeală când erau în misiune în noaptea de miercuri spre joi.

    În urma incidentului, unul dintre jandarmi a fost rănit la mână, iar altul în abdomen.

    „Un echipaj format din trei subofițeri, în timp ce acționa pe raza județului Ilfov, a observat, pe un teren viran situat pe Centura București, între localitățile Glina și Pantelimon, un autovehicul suspect. Ajunși la fața locului, jandarmii au observat mai multe persoane care sustrăgeau fier. În încercarea de a-i opri, unul dintre jandarmi a coborât din autospecială și a executat mai multe focuri de armă, în plan vertical. După somațiile legale făcute, subofițerul a revenit în autospecială și în momentul în care a vrut să asigure armamentul acesta s-a descărcat, unul dintre jandarmi rănindu-se la mână, iar glonțul ricoșând în abdomenul unui alt jandarm”, au transmis autoritățile.

    Cei doi jandarmi au fost preluați de către ambulanță, conștienți, și transportați la spital. Conform primelor detalii, leziunile provocate nu le pun viața în pericol.

    „Circumstanțele în care s-a produs evenimentul urmează să fie elucidate de către instituțiile abilitate. La nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române au fost dispuse, de urgență, verificări interne cu privire la cele întâmplate, urmând ca rezultatele să fie puse la dispoziția organelor abilitate”, au punctat autoritățile.

    În urma situației create, hoții au fugit.

  • Hidroelectrica a anunțat când vin facturile pentru consumul din august 2022, pentru cei 500.000 de clienți

    Hidroelectrica a anunțat când vin facturile pentru consumul din august 2022, pentru cei 500.000 de clienți

    Facturile emise de Hidroelectrica pentru consumul pentru luna august 2022 vor ajunge la abonați săptămâna viitoare, a anunţat miercuri compania.

    La începutul lui martie, cei mai mulți dintre cei 500 de mii de clienți ai Hidroelectrica au primit facturile pentru luna iulie a anului trecut, după multe luni în care nu mai primiseră nicio factură.

    „Hidroelectrica va emite facturile aferente lunii august 2022 începând de săptămâna viitoare (27-31 martie).

    Momentan compania lucrează împreună cu dezvoltatorii de soft pentru actualizarea soldurilor clienților, astfel încât să fie evitată transmiterea de documente cu valori sau situații neconforme.

    Menționăm că astfel de erori sunt inerente până la maturizarea completă a sistemului şi apelăm la înţelegere din partea clienților noştri şi îi încurajăm să ne semnaleze eventualele neconformități constatate pentru a le putea remedia.

    Pentru sesizări legate de sold, compania a înființat special adresa de mail sold@hidroelectrica.ro”, au transmis reprezentanţii companiei Hidroelectrica.

  • Primăria Zalău va moderniza 25 de unități de învățământ și 3 secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar cu bani europeni

    Primăria Zalău va moderniza 25 de unități de învățământ și 3 secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar cu bani europeni

    În urma demersurilor realizate de administrația locală, astăzi, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local a fost adoptat proiectul de hotărâre în vederea atragerii de fonduri europene pentru dotarea a 25 de unități de învățământ și a trei secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar. 

    Odată cu aprobarea acestui proiect de hotărâre, Primăria Municipiului Zalău va depune cererea de finanțare în vederea dotării cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe. Cererea de finanțare va fi depusă în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15 – Educație. Valoarea totală a cererii de finanțare este de 27.969.105,69 lei, din care 27.957.443,69 lei reprezintă fonduri nerambursabile, iar 11.662 lei contribuția bugetului local.

    Continuăm seria proiectelor de investiții în educație! Îmi doresc ca fiecare copil să beneficieze de un act educațional de calitate, în grădinițe, școli și licee moderne și, așa cum am obișnuit, profităm de fiecare ocazie pentru a atrage bani europeni pentru modernizarea și dotarea unităților de învățământ.

    Împreună cu cele 5 proiecte de modernizare și creștere a eficienței energetice finalizate și cu cele 11 aflate în implementare, proiectul privind dotarea a 25 de unități de învățământ și a trei secții din cadrul CSS, aprobat astăzi în ședința de Consiliu Local în vederea depunerii pentru finanțare, va contribui semnificativ la creșterea gradului de confort al copiilor, elevilor și cadrelor didactice. Astfel, infrastructura școlară din municipiu ajunge la standarde moderne”, a taransmis Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

    Acest proiect cuprinde dotarea a 25 de unități de învățământ (10 grădinițe și 15 școli gimnaziale și licee), precum și dotarea a 3 secții din cadrul Clubului Sportiv Școlar Zalău. Astfel, vor beneficia de echipamente 25 de laboratoare de informatică, 438 de săli de clasă și de grupă vor fi echipate pentru organizarea în mediul virtual a activităților didactice, iar 290 de săli de clasă și de grupă vor fi mobilate pentru activități didactice. De asemenea, vor fi mobilate și vor beneficia de dotări 15 laboratoare de științe școlare, 15 cabinete școlare, 15 săli de sport, 3 secții de sport a CSS Zalău, 25 de cabinete de consiliere și asistență psihopedagogică și 3 ateliere de practică din cele trei licee tehnologice.

  • Pe aici nu se trece! Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în Ungaria

    Pe aici nu se trece! Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj în Ungaria

    Republica Ungaria – Restricţii de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Ungară că Ministerul Construcţiilor şi Transportului maghiar (MCT) a informat despre restricţiile de circulaţie pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t) pentru data de 15 martie 2023 (sărbătoare oficială) şi care se vor aplica în intervalul orar 06:00 – 22:00.

    Transportul umanitar sau de animale vii, bunuri perisabile, combustibil şi alte bunuri de primă necesitate nu se supune acestor restricţii.

    Mai multe informaţii cu privire la restricţia circulaţiei camioanelor de mare tonaj pot fi consultate la adresa: https://www.utinform.hu/en/static/kamionstop.
    Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale misiunii diplomatice a României la Budapesta: +3613847689, Consulatului General al României la Szeged: +3662424431 şi Consulatului General al României la Gyula: +3666464579, +3666477147, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale Ambasadei României în R. Ungară +36305356912, Consulatului General al României la Szeged +36306777980 şi Consulatului General al României la Gyula +36306357181.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă, totodată, consultarea paginilor web: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.