Categorie: ȘTIRI MUREȘ

Știri Târgu Mureș si Mureș

  • Concert caritabil pentru fondatorul SIMFEST, singurul festival-competiţie de film şi televiziune din România

    Concert caritabil pentru fondatorul SIMFEST, singurul festival-competiţie de film şi televiziune din România

    Mai mulţi interpreţi de muzică populară, printre care se numără Nicolae Furdui Iancu, Cornelia şi Lupu Rednic, Sava Negrean Brudaşcu, au răspuns apelului lansat de un grup de jurnalişti din Târgu Mureş, de a susţine un concert caritabil pentru salvarea colegului lor, Ioan Ceauşescu, fondatorul SIMFEST, singurul festival-competiţie de film şi televiziune din România, unul dintre puţinele de acest gen din Europa.

    „Colegul nostru, Ionuţ Ceauşescu, cel care a condus televiziunea TVR Târgu Mureş atâţia ani, care a făcut campanii umanitare, a adus în oraşul nostru, prin festivalul SIMFEST, o mulţime de oameni de valoare, cel care şi-a învăţat colegii să fie profesionişti, verticali, pe care i-a ajutat mereu cu sfaturi bune, are nevoie de noi. Ionuţ a fost diagnosticat în urmă cu un an cu cancer hepatic. A trecut de prima intervenţie chirurgicală, iar acum are nevoie de două intervenţii costisitoare care să îl ajute să rămână alături de noi cât mai mult timp. La sfatul medicului care se ocupă de cazul colegului şi prietenului nostru, Ionuţ Ceauşescu trebuie să ajungă în Turcia, cât mai repede, pentru două şedinţe de radioembolizare transarterială. La spitalul unde este aşteptat, aceste proceduri costă 60.000 de euro. O sumă mare, dar şi inimile noastre sunt mari! Orice ajutor este o cărămidă pusă la baza salvării unui om”, au arătat iniţiatorii spectacolului caritabil.

    La acest spectacol caritabil, prezentat de Iuliana Tudor, alături de Nicolae Furdui Iancu, Cornelia şi Lupu Rednic şi Sava Negrean Brudaşcu, pe scena Palatului Culturii din Târgu Mureş vor concerta, vineri seara, de la ora 19,00, Leontina Pop, Alexandru Pugna, Dorina Oprea, Mariana Anghel, Maria Butilă, Narcisa şi Teodor Ţogorean, Aurelian Suciu, Doru Marian Ciuban, precum şi Orchestra Ansamblului Profesionist Mureşul, dirijor Zoli Bambo.

    „Motivul pentru care m-am implicat în această campanie este unul foarte simplu: cred că venim pe lume cu o datorie şi datoria aceasta este, în cea mai mare parte, să ne ajutăm între noi. Mulţi înţeleg lucrul acesta, mulţi o să-l înţeleagă. Ionuţ a fost pentru mine un om foarte important, la momentul în care lucram la TVR, ştirile pe care le făceam trebuiau corectate de dânsul şi, mai tot timpul, îmi dădeam ochii peste cap când mă striga (…). Dar am realizat că, da, mă strigă cu un scop, acela de a-mi îmbunătăţi felul în care scriu, cunoştinţele. El m-a învăţat să tac şi să am foarte multă răbdare. M-a ajutat chiar şi atunci când nu i-am cerut ajutorul. El nu ni l-a cerut acum, dar am decis să ne implicăm. M-aş fi implicat pentru oricine, dar acum participarea mea este emoţionantă, vreau să le mulţumesc tuturor care au răspuns ‘da’ atunci când le-am cerut implicarea în spectacolul caritabil. Îl îmbrăţişez pe Ionuţ, sunt convinsă că lumea va fi alături de el şi va învinge!”, a declarat jurnalista Natalia Lazăr, într-o conferinţă de presă.

    Concertul va fi gratuit, iar participanţii pot face donaţii fie la faţa locului, fie în contul bancar RO29BRDE270SV55796152700, deschis pe numele Corina-Maria Ceauşescu.

    „Nume mari ale scenei româneşti şi-au dat mâna pentru salvarea vieţii unui jurnalist, a soţului meu. Mulţumim! Mulţumim comunităţii, mulţumim donatorilor, care ne-au luat de mână şi-am mers mai departe. Vreau să mulţumesc echipei care a stat lângă noi (…) care, ori de câte ori am căzut, ne-a ajutat să ne ridicăm”, a spus Corina-Maria Ceauşescu, soţia jurnalistului.

    Deşi starea de sănătate a lui Ioan Ceauşescu este precară, jurnalistul nu a renunţat la luptă, iar împreună cu soţia sa lucrează la organizarea celei de-a 21-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film şi Televiziune SIMFEST Târgu Mureş, un festival care militează pentru profesionalism şi pentru libertatea de exprimare a jurnaliştilor şi a creatorilor din media şi promovează, în acelaşi timp, jurnalismul local şi mass-media comunitare. 

  • Horváth Tamás, Korda György és Balázs Klári sau Ştefan Bănică jr, printre cei care vor concerta la Zilele Târgumureșene

    Horváth Tamás, Korda György és Balázs Klári sau Ştefan Bănică jr, printre cei care vor concerta la Zilele Târgumureșene

    Maestrul Gheorghe Zamfir, Horváth Tamás, Ştefan Bănică jr, trupa ungară Kowalsky meg a Vega, 3 SUD EST şi alţi artişti renumiţi vor concerta la cea de-a XXVII-a ediţie a Zilelor Târgumureşene, care va avea loc în perioada 27 -30 iunie, a anunţat, joi, conducerea Primăriei Târgu Mureş.

    ”Conform unei tradiții medievale, la Târgu Mureș se organizau anual trei târguri, unul dintre acestea având loc vara, la sfârșitul lunii iunie. În 2021 s-a revenit la această tradiție istorică, iar de atunci, zilele de celebrare ale orașului sunt organizate în ultimul week-end din luna iunie a fiecărui an. 4 zile de distracție, muzică, spectacole de teatru, expoziții, concerte. Toate se vor desfășura începând de joi, 27.06 până duminică, 30.06. în Cetatea Târgu Mureș, pe strada Bolyai și pe strada Enescu, dar și centrul orașului. În Piața Trandafirilor, începând de joi vom găzdui Târgul de artă meșteșugărească, unde îi invităm pe târgumureșeni să se bucure de creațiile populare a celor peste 60 de meșteri populari mureșeni care au răspuns invitației noastre!”, a declarat Soós Zoltán.

    Joi, 20 iunie, primarul Soós Zoltán alături de viceprimarul Portik Vilmos au susținut în Cetatea Târgu Mureș o conferință de presă, subiectul principal al acesteia fiind ediția a XXVII-a a Zilelor Târgumureșene. Manifestarea se va desfășura în intervalul 27-30 iunie, locațiile din oraș au fost deja stabilite: centrul  municipiului, Cetatea Târgu Mureș, străzile Enescu și Bolyai.

    Evenimentele dedicate Zilelor Târgumureșene vor cuprinde și în acest an Festivitățile de decernare a titlurilor de „Cetățean de Onoare al Municipiului Târgu Mureș” dar și manifestări dedicate celebrării cuplurilor de aur ale orașului! Pe scenele amplasate atât în Cetate cât și în Piața Victoriei, târgumureșenii sunt așteptați la concertele Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, ale trupei Bronx, Lady and the tramps, Iarmarock DP, Jakab Csaba &Band, trupa Taxi, Korda György és Balázs Klári live show ,,Korda 50”. Vor mai evolua trupa 3 SUD EST, interpreți locali de muzică populară și ansambluri de dansuri tradiționale. Sâmbătă în centrul orașului vor concerta: Horváth Tamás și Ștefan Bănică jr.

    Cireașa de pe tort va fi… seara de duminică! Probabil, ultima seară de evenimente este și cea mai așteptată – și din prisma focului de artificii, care va fi aproape de miezul nopții – de la ora 23.30, dar și a concertelor susținute de:  trupa Kowalsky meg a Vega, iar apoi de maestrul naiului – Gheorghe Zamfir. Programul este unul variat și nu pot decât să îi invit pe toți târgumureșenii și mureșenii la petrecerea de 4 zile și 4 nopți!, a spus primarul  Soós Zoltán.

  • Noul Institut al Inimii de la Târgu Mureș va fi construit în doi ani, cu 250 milioane lei

    Noul Institut al Inimii de la Târgu Mureș va fi construit în doi ani, cu 250 milioane lei

    Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş şi Asocierea Con-A Operations – Medicare Engineering au semnat, marţi, contractul de proiectare şi execuţie în cazul noului Institut al Inimii, finanţat prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR), valoarea totală cu care s-a atribuit fiind de 249.750.000 lei, cu o diminuare din suma iniţială contractată de 44.788.331 lei, conform Agerpres.

    Proiectul „Construire centru chirurgical cardiovascular la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş – unitate nouă” s-a clasat pe primul loc în cadrul acestei componente finanţate prin PNRR, are o durată de execuţie de 24 de luni şi 12 zile de la ordinul de începere a lucrărilor.

    „Aceasta reprezintă o investiţie de interes naţional, de interes local şi de interes academic. Vreau să spun că este prima clădire proprie a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant. Este dezideratul nu numai al tuturor factorilor politici, ci este proiectul de suflet al întregii suflări medicale din Institutul de Urgenţă şi al întregii suflări medicale din centrul universitar Târgu Mureş. Ieri, am avut un bilanţ al activităţii Institutului pe anul 2023 şi s-a făcut o comparaţie cu activitatea mai multor unităţi sanitare din România unde, în ciuda faptului că suntem în nişte spaţii restrânse, cu multe greutăţi în desfăşurarea normală a unei activităţi în acest secol, suntem Institutul cel mai bine cotat între institutele de boli cardiovasculare şi între toate spitalele din România”, a declarat managerul IUBCvT Târgu Mureş, Mariana Ciorba, într-o conferinţă de presă.

    Managerul IUBCvT Târgu Mureş a precizat că drumul până la semnarea contractului a fost anevoios, întrucât licitaţia a fost contestată, ajungându-se şi în instanţă.

    Conducerea Institutului a arătat că această investiţie majoră este menită să îmbunătăţească semnificativ capacitatea şi calitatea serviciilor medicale oferite pacienţilor cu afecţiuni cardiovasculare şi care necesită transplant de inimă.

    „Acest proiect vine ca o încununare a unei activităţi de peste 50 de ani în acest domeniu. În Târgu Mureş suntem la a treia generaţie de chirurgi cardiovasculari. Vă reamintesc că, până în 1990, în România se opera pe cord doar în Bucureşti şi în Târgu Mureş şi acest lucru vine ca o încununare firească a unei activităţi de excelenţă care culminează în zilele actuale cu activitatea Institutului nostru, într-un domeniu de excelenţă, (…) fiind singurul institut în care se operează nou-născuţi, adulţi, inclusiv transplant cardiac, alături de toate celelalte proceduri de cardiologie intervenţională, atât diagnostice, cât şi terapeutice. Practic, acoperim întreaga gamă de activităţi în domeniul bolilor cardiovasculare, atât în ceea ce priveşte diagnosticul, cât şi tratamentul”, a arătat medicul Horaţiu Suciu.

    În acest moment, a spus dr. Suciu, IUBCvT Târgu Mureş îşi desfăşoară activitatea împreună cu celelalte clinici ale Spitalului Judeţean de Urgenţă într-o clădire care are peste 50 de ani.

    „S-au parcurs toate etapele, a fost o supraveghere permanentă de către Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice, întreaga procedură a fost examinată, supusă atenţiei acestei autorităţi şi iată, după un an şi jumătate, suntem la capătul unui drum lung”, a subliniat dr. Horaţiu Suciu.

    Prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, a precizat că proiectul are două etape – una de proiectare şi construcţie, iar a doua pentru dotare.

    „Proiectul de peste 104 milioane de euro, concretizat prin ceea ce se va semna astăzi, proiectarea şi execuţia clădirii în valoare de peste 50 de milioane de euro, va urma o nouă licitaţie pentru echipamente, undeva tot la aceeaşi valoare, care se va derula pe timpul construirii. Este un prilej nespus de bucurie pentru mine, personal, în calitate de reprezentant al Guvernului României în judeţul Mureş, şi, de asemenea, cred că este un prilej de încununare a profesorului Horaţiu Suciu. Cred că ceea ce spuneam de anul trecut că finanţarea urmează competenţa, astăzi se şi întâmplă, că noile generaţii, tinerii de astăzi, au nevoie de un loc unde să facă performanţă. Asta se întâmplă. Construim noul Institut al Inimii, cel mai mare şi cel mai elocvent centru de excelenţă în chirurgie cardiovasculară din România”, a menţionat prefectul judeţului Mureş, în cadrul conferinţei de presă.

    Reprezentantul Asocierii Con-A Operations – Medicare Engineering, Narcis Cristea, a arătat că noul Institut al Inimii din Târgu Mureş este un proiect foarte important din mai multe perspective şi că acesta este un semnal că se construieşte în România.

    „Practic echipa de aici, de la Târgu Mureş, a reuşit să aducă acest proiect la momentul semnării contractului. (…) Spuneaţi mai înainte de un alt spital, din Bistriţa, şi acolo suntem într-un parteneriat. Acel spital este ridicat, este într-o fază avansată. Şi la acel spital noi am utilizat şi am folosit nişte metode sau o tehnologie mai aparte de a construi. În România construim pentru secolul 21 şi suntem la zi cu tehnologia şi cu noile soluţii care se pot aplica în construcţii. Noi chiar dorim să terminăm mai repede construcţia faţă de ceea ce este reglementat în contract, aplicând aceste soluţii”, a susţinut Narcis Cristea.

    Doctorul Mugur Stancu, managerul Medicare Engineering, parte a asocierii, a arătat că din cauza contestării licitaţiei termenul pentru proiectarea şi execuţia noului Institut al Inimii din Târgu Mureş este foarte strâns, fiind finanţat prin PNRR. În ciuda acestui fapt, a precizat dr. Stancu, asocierea poate finaliza lucrarea, aşa cum a reuşit şi în alte investiţii, la Mioveni sau Constanţa.

    „E vorba de bloc operator ATI, zona de cardiologie intervenţională în acest caz, zona de imagistică, zona de laborator. Şi eu felicit echipa de la Târgu Mureş, este incredibil ce s-a reuşit aici (…) am 25 de ani de experienţă în partea asta de construcţii, proiectare şi dotare spitale. Am mai lucrat şi la alte proiecte. În general, ne-am înscris în timp în termene uneori imposibile (…). Împărtăşesc poziţia domnului Cristea că putem să-l facem în timp, deşi timpul este foarte scurt. Aşa a fost gândit PNRR-ul. PNRR are nişte termene care, deocamdată, n-au fost modificate, la jumătatea anului 2026. Nu ştiu ce se va întâmpla după, dar pentru o unitate de elită cum este Institutul Inimii din Târgu Mureş, o eventuală conversie a granturilor în împrumuturi, despre care se discută mult la Bruxelles după jumătatea anului 2026, nu ar fi o situaţie deloc favorabilă, pentru că este o instituţie în subordinea Ministerului Sănătăţii care nu are altă sursă de finanţare deocamdată”, a explicat constructorul.

    El a mai precizat că, dacă există şi sprijinul Ministerului Sănătăţii şi al Guvernului, asocierea se poate înscrie în termen.

    „Deci noi trebuie practic în acest moment, în 2 ani, să facem proiectare şi execuţie pentru toată această lucrare, ceea ce pot să vă garantez. Din punctul meu de vedere, sunt onorat de faptul că voi lucra, ca medic şi ca specialist în construcţia de spitale, la acest proiect, pentru că la acest nivel de complexitate este prima clădire care se lucrează în România în ultimii 30 de ani, deci la acest nivel, pentru că Institutul de Cardiologie (…) zona de chirurgie cardiovasculară şi cardiologie, plus zona de neurochirurgie sunt zonele care înseamnă cea mai nouă tehnologie, iar în următorii ani saltul tehnologic care este condus de digitalizare şi robotizare, plus utilizarea pe scară largă a procedurilor de imagistică şi a procedurilor noi, revoluţionare din punct de vedere al tehnicii chirurgicale, în special, sunt cele care vor duce la clădiri complexe şi la o schimbare care nu cred că a mai fost văzută în zona medicală în ultimii 50 de ani”, a subliniat Mugur Stancu.

  • La Târgu Mureş s-a inaugurat o Clinică de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România

    La Târgu Mureş s-a inaugurat o Clinică de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România

    Un centru de monitorizare şi recuperare cardiovasculară, cu componente unice în România, cum ar fi cardiologie sportivă şi cardiooncologie, a fost inaugurat, miercuri, la Târgu Mureş.

    „Când am ieşit pe holul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, am spus că îmi propun să fac, şi voi reuşi să fac, un serviciu de cardiologie complexă. Împreună cu doamna profesor Benedek Theodora şi cu toată echipa care este aici, azi închidem lanţul, am prevenire, am diagnosticul, tratamentul intervenţional, tratamentul tuturor bolilor cardiovasculare şi iată că se închide cercul cu recuperarea. Această recuperare nu este una care să preia recuperarea altor centre, ci este una altfel, în sensul că bolnavul cu infarct miocardic va putea să redevină un membru activ al familiei şi al societăţii, ceea ce lipseşte cetăţeanului român (…). Ceea ce inaugurăm astăzi este cu totul altceva, evaluăm boala cardiovasculară, recomandăm, avem în arsenalul de diagnostic tot ce e mai nou în lume în momentul de faţă, redăm pacientul societăţii şi îl rechemăm periodic pentru a vedea cum a evoluat”, a declarat coordonatorul centrului, doctorul Imre Benedek, conform Agerpres.

    Preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, profesor universitar doctor Theodora Benedek, a declarat că pacienţii cu infarct miocardic revascularizat sau infarct tratat conservator – fără stentare – necesită în perioada imediat postinfarct iniţierea unor programe de recuperare cardiovasculară care să fie continuate ulterior.

    Potrivit dr. Theodora Benedek, un antrenament cardio postinfarct bine condus, sub îndrumarea unui specialist, poate ameliora supravieţuirea şi calitatea vieţii pacienţilor cu infarct miocardic şi că urmarea unui program de recuperare cardiovasculară poate reduce cu până la 30% riscul de deces la persoanele care au suferit un infarct miocardic sau o procedură intervenţională pe cord (stentare, bypass, etc).

    „Statisticile arată că cei care au urmat 36 de şedinţe de recuperare au avut un risc de deces cu 47% mai mic şi un risc de reinfarctizare cu 31% mai mic decât cei care au urmat doar o şedinţă de recuperare. Societatea Europeană de Cardiologie recomandă ca un pacient care a avut un infarct miocardic recent să urmeze un program de recuperare de cel puţin 8-12 săptămâni, care să includă între 24 şi 36 de şedinţe de antrenament personalizat”, a arătat preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.

    Dr. Theodora Benedek a spus că România deţine o serie de recorduri negative în privinţa bolilor cardiovasculare, unde se înregistrează o rată de mortalitate foarte mare.

    „Boala cardiovasculară este principala cauză de deces şi principala cauză de mortalitate evitabilă, cu de 2,5 ori mai mare decât media europeană în România pentru boala cardiovasculară. Conform datelor statistice din 2022, în România am avut peste 150.000 de decese cauzate de boli cardiovasculare, reprezentând 55% din numărul total de decese în România. Deci nu doar că este pe primul loc, dar este şi pe primul loc cu peste jumătatea cauzelor de deces. În ceea ce priveşte comparaţia cu ţările europene, pe boala ischemică este de 2,46 de ori mai mare în România decât media europeană. De aproape trei ori mai mare mortalitatea în România decât media europeană prin accidentul vascular cerebral. Este clar că ceva nu facem bine”, a arătat dr. Theodora Benedek.

    Într-o altă statistică a Societăţii Europene de Cardiologie, a arătat doctorul, decesele din boala cardiovasculară se ridică la 64% la femei şi 51% la bărbaţi.

    „Sunt statistici îngrijorătoare. Deci bolile cardiovasculare reprezintă cauza numărul unu de mortalitate în România, cauzând mai multe decese la un loc decât toate celelalte boli la un loc, inclusiv cancer şi cele înregistrate în pandemia COVID. Comparativ cu alte ţări europene, aici ne situăm, cu cea mai mare rată de mortalitate din Europa geografică, dar la mare distanţă de alte ţări – 875 mortalitate la suta de mii de locuitori standardizată pe vârstă, următorul clasat are 586. Suntem la foarte mare distanţă, iar conform acestei statistici avem peste 90.000 de decese pe an cauzate de infarct şi din accident vascular cerebral”, a susţinut preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.

    Theodora Benedek a arătat că România are un îngrijorător trend crescător, cu o rată a mortalităţii cauzate de boală cardio-ischemică de 2,5 ori mai mare decât media europeană, deşi s-ar fi putut preveni circa 30.000 de decese.

    „În anul 2020 am avut peste 30.000 de decese care le-am fi putut preveni dacă am fi făcut ceea ce trebuie pentru boala cardiovasculară. La fel în ceea ce priveşte rata de decese tratabile (…) aproape 19.000 de decese tratabile, adică pe care le-am fi putut trata dacă am fi făcut ceea ce trebuie”, a susţinut preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune.

    Între cauze, a arătat preşedintele Societăţii Române de Hipertensiune, ar fi lipsa programelor de prevenţie, finanţarea insuficientă, resurse umane insuficiente, care duc la un număr mic de proceduri.

    În cadrul CardioClinic Târgu Mureş funcţionează şi primul centru expert de cardiologie sportivă, care oferă evaluare cardiologică specializată pentru sportivi.

    Pe baza studiilor efectuate până în prezent, a arătat conducerea centrului, ghidul de cardiologie sportivă al Societăţii Europene de Cardiologie menţionează o incidenţă anuală a morţii cardiace subite de 1 la 50 la 80.000 practicanţi ai sportului, în timpul şcolii sau facultăţii, ceea ce subliniază necesitatea identificării precoce a riscului de moarte subită la sportivii de performanţă sau amatori.

    La inaugurarea CardioClinic Târgu Mureş au mai participat preşedintele Grupului de Lucru de Prevenţie şi Recuperare Cardiovasculară a Societăţii Române de Cardiologie, doctor Mihaela Suceveanu, preşedintele CJAS Mureş, Rodica Biro şi numeroşi medici. 

  • Preşedintele PNL Mureş, după ce i s-a cerut demisia: O dovadă de hăituire și ipocrizie

    Preşedintele PNL Mureş, după ce i s-a cerut demisia: O dovadă de hăituire și ipocrizie

    Preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre, afirmă, după ce parlamentarii liberali Ervin Molnar şi Cristian Chirteş i-au cerut demisia, că aceştia ”scapă efectiv memoriei colective prin lipsa lor de activitate şi implicare”. ”Când ataci de pe margine, într-un spectacol de presă, conducerea unei organizaţii judeţene de partid pretizându-i binele, se numeşte nu numai hăituire, dar şi ipocrizie”, susţine Dobre. El compară demersul celor doi cu un ”film documentar de teleenciclopedia”, în care ”vedeam un leu rănit după o bătaie dată pentru grupul său, iar atunci când îşi oblojeşte rănile, crezându-l singur, apar iscoditoare şi gălăgioase hienele”. ”Când leul se ridică, hienele fug…”, subliniază Dobre.

    ”Evident că trebuie luat act de vocea unor parlamentari mureşeni, mai ales atunci când activitatea acestora pentru partidul din care fac parte şi pentru judeţul care i-a trimis în Parlament este una intensă şi semnificativă. Mă tem însă că cei doi parlamentari scapă efectiv memoriei colective prin lipsa lor de activitate şi implicare. Pot primi criticile lor aşa cum pot primi criticile din partea oricărui cetăţean al judeţului Mureş sau cel mult aşa cum le putem primi din partea oricărui membru PNL. Totodată însă, cred că oricare alţi membri PNL ar putea avea îndrituirea morală de a ne judeca, mult mai mult decât cei doi, dacă ne gândim să ne evaluăm contribuţiile la activitatea fiecăruia, atât în această campanie electorală, cât şi în ultimii ani”, a transmis, marţi după-amiază, Ciprian Dobre, în replică la solicitarea parlamentarilor PNL Ervin Molnar şi Cristian Chirteş.

    El a subliniat că astfel de cereri ar fi trebuit făcute în interiorul partidului.

    Atunci când eşti de bună-credinţă şi pretinzi că te interesează cu adevărat binele partidului, te adresezi în mediul intern, în BPJ, CDJ sau printr-o petiţie internă preşedintelui. Când ataci de pe margine, într-un spectacol de presă, conducerea unei organizaţii judeţene de partid pretizându-i binele, se numeşte nu numai hăituire, dar şi ipocrizie”, a arătat Dobre.

    De asemenea, el i-a criticat pe cei doi parlamentari liberali pentru implicarea în campania electorală.

    ”Dar, ce să le răspund…? dacă vreunul dintre distinşii parlamentari îmi pot preciza o minimă performanţă a lor în această campanie electorală, în vreo localitate măcar a judeţului sau dacă ne-ar putea măcar devoala ceva din, bănuim, secretul lor jurnal de campanie electorală, atunci eu sunt dispus să discutăm orice. Atâta timp cât tu devii mai virulent cu propriul tău partid decât ai fost vreodată cu vreun adversar politic, atunci, daţi-mi voie să privesc cu circumspecţie demersul lor, care mă duce cu gândul la un film documentar de teleenciclopedia, cu imaginile acelea în care vedeam un leu rănit după o bătaie dată pentru grupul său, iar atunci când îşi oblojeşte rănile, crezându-l singur, apar iscoditoare şi gălăgioase hienele. Când leul se ridică, hienele fug…”, a conchis preşedintele PNL Mureş, Ciprian Dobre.

    Deputatul liberal Ervin Molnar a cerut demisia liderului filialei Mureş a partidului, Ciprian Minodor Dobre, inclusiv din funcţia de prefect, precum şi pe cea a preşedintelui interimar al organizaţiei Târgu Mureş, Alexandru Gyorgy, ca urmare a ”rezultatului dezastruos” de la alegerile locale. Şi în cazul lui Gyrgy, Molnar cere şi demisia din funcţia de viceprimar. ”Aceste gesturi de onoare sunt absolut necesare după ce mureşenii şi deopotrivă târgumureşenii şi-au retras, practic, votul de încredere pe care l-au dat Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din anul 2020”, a argumentat el.

    La rândul său, senatorul PNL de Mureş Cristian Chirteş a cerut demisia preşedintelui PNL Mureş Ciprian Dobre pentru înfrângerea PNL la Mureş şi transformarea judeţului în judeţ roşu, în urma alegerilor din 9 iunie. ”Alegerile din 9 iunie 2024 marchează o inversare a echilibrului politic în judeţul Mureş, cu PSD care a devenit principalul partid românesc în judeţ, detronând PNL”, a remarcat el, adăugând că ”PNL Mureş a devenit un partid închis, fără soluţii şi mai ales fără canale de comunicare cu alte forţe politice”.

  • Piese rare din colecția Muzeului Judeţean Mureş, restaurate de 17 specialişti din ţară

    Piese rare din colecția Muzeului Judeţean Mureş, restaurate de 17 specialişti din ţară

    O serie de piese de muzeu rare, constând în mobilier de uz gospodăresc de pe Valea Târnavei, din perioada 1871-1943 şi 10 icoane pe sticlă, au fost supuse cercetării şi restaurării într-un workshop organizat la Târgu Mureş în această săptămână, la care au participat 17 specialişti din ţară.

    „Lucrăm aici cu piese de mobilier pictat aparţinând secţiei de Etnografie şi Artă Populară a Muzeului Judeţean Mureş, cu care am colaborat în realizarea acestui workshop. Avem piese pentru uz gospodăresc, dar şi cu rol de afirmare a statutului social, cum ar fi bănci ţărăneşti cu spătar, cuiere-blidar, colţare, măsuţe, paturi de paradă, dar şi un set de icoane pe sticlă, aparţinând aceleiaşi secţii. Ca încadrare în timp, pe cele de mobilier le putem situa – în cazul celor datate – în intervalul anilor 1871-1943. Sunt piese de pe Valea Târnavei, din zona Ciucului, de provenienţă românească, maghiară şi secuiască. Pe lângă degradările produse de utilizarea lor cotidiană, trebuie să luăm în calcul şi problemele apărute datorită altor factori, cum sunt trecerea timpului, ambientul acestora, evenimente prin care piesele au trecut, dar şi unele intervenţii anterioare, mai mult sau mai puţin adecvate, unele dintre ele chiar rudimentare”, a arătat şefa Laboratorului de Restaurare şi Conservare din cadrul Muzeului Judeţean Mureş, Raluca Dumitrescu, organizatoarea workshopului, într-o prezentare trimisă presei.

    Potrivit restauratorului, icoanele pe sticlă selectate pentru a fi studiate şi restaurate fac parte din colecţia familiei Matei, care le-a donat muzeului şi au tema Macii Domnului cu Pruncul, a Sfintei Paraschiva, a sfinţilor Nicolae, Vasile, Gheorghe cu balaurul, tema punerii în mormânt a lui Iisus, tema euharistică a lui Iisus cu viţa-de-vie, dar şi tema Mesei Raiului.

    „Ca provenienţă sau centre de iconari, menţionăm centrele de la Nicula, Făgăraş, Şcheii Braşovului, avem şi o icoană atribuită lui Ion Pop din Făgăraş, a cărui operă se încadrează în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. O încadrare generală în timp pentru aceste icoane este perioada celor două secole, XIX şi XX. Sunt piese foarte fragile, unele dintre ele au fost sparte, parte din aceste spărturi s-au pierdut, pelicula de culoare a suferit pierderi sau prezintă procese de degradare evolutive, de genul exfolierilor. De asemenea, ancadramentul acestora – ramă şi capac din lemn – este în multe cazuri fragilizat, desprins, nemaiasigurând stabilitatea necesară foii de sticlă, foarte subţire”, a explicat restauratorul.

    În cazul pieselor de mobilier, provocările se rezumă la tratarea unor pierderi de material, elemente lipsă, accidente, desprinderi şi detaşări ale elementelor, straturi de murdărie provenite de la uzul frecvent, dar şi din mediul în care s-au aflat.

    „O parte din piesele de mobilier şi din icoanele pe sticlă pe care le avem acum în lucru au intrat în restaurare la un workshop anterior, în anul 2022, în cadrul căruia s-au efectuat o serie de investigaţii, printre care putem enumera determinări ale pigmenţilor, investigaţii cu raze ultraviolete, în infraroşu, analiza cu microscopul portabil etc., investigaţii pe care le continuăm şi cu această ocazie, cu menţiunea că numărul pieselor s-a mărit, fiind adăugate şi altele noi. Intervenţiile pe care le efectuă se înscriu în sfera curăţării straturilor picturale, a consolidării şi retuşării acestora, dar şi a unor consolidări structurale la nivel de ansamblu”, a precizat Raluca Dumitrescu.

    Specialiştii în restaurare spun că au parte de experienţe foarte variate la întâlnirea cu obiectele, anul trecut, la acest workshop, având parte de un tablou de nuntă, din colecţiile secţiei de Etnografie şi Artă Populară, „care ascundea o serie de acte şi documente ale unei familii, despre care nu s-a ştiut până la demontarea obiectului”.

    „Anul acesta, într-una dintre icoanele pe sticlă, am identificat o carte poştală cu bustul unui bărbat, care are şi o inscripţie şi o datare. Aceste lucruri constituie de fiecare dată, pe lângă ineditul descoperirii lor, indicii utile în aflarea istoricului şi a particularităţilor legate de obiecte”, a afirmat Raluca Dumitrescu.

    Workshopul de restaurare lemn policrom şi icoane pe sticlă s-a desfăşurat la Târgu Mureş timp de cinci zile, a adunat 17 specialişti din ţară şi s-a concentrat pe 16 obiecte de cult şi piese de mobilier din colecţia Muzeului Judeţean Mureş, pentru a fi studiate şi restaurate.

    Cât despre munca de restaurare, Raluca Dumitrescu spune că este o meserie mai rară iar numărul celor care o aleg pare să fie în scădere.

    „Totuşi, pentru cei care îi cunosc subtilităţile şi o practică, aceasta este cât se poate de frumoasă, complexă şi provocatoare. Noi, restauratorii, lucrăm pe patrimoniu, obiecte foarte diverse ca materiale puse în operă. De aici, o serie de aspecte de tratat în funcţie de factorii multipli care au dus la degradarea lor. Ceea ce ne-am ales să facem necesită ani de studiu, multă practică, asumare, dedicare, răbdare, uneori sacrificiu. Piesele pe care le tratăm trec printr-un proces migălos de transformare, în care respectarea principiilor de intervenţie se îmbină cu ingeniozitatea şi talentul restauratorului”, a explicat restauratorul.

    Raluca Dumitrescu a subliniat că, de multe ori, obiectele finalizate, valorificate prin expunere sau publicare, ascund în spate multe ore de muncă asiduă, testare, cercetare, documentare, colaborare interactivă între specialişti, lucrul cu mediul ambiental, care nu este întotdeauna prietenos cu exponatele.

    „Dar tot acest proces de transformare, de aducere la o formă cât mai apropiată de aspectul iniţial, aduce în final şi satisfacţii binemeritate. Aceste rezultate sunt mândria legitimă a restauratorului, dar şi bucuria şi încântarea muzeografului, a custodelui, a colecţionarului de artă, a publicului consumator. Totuşi, este bine ca oamenii să cunoască valoarea acestei munci, care este o valoare adăugată obiectelor restaurate. De asemenea, este important ca oamenii să fie conştienţi de unicitatea, dar şi perisabilitatea pieselor, să înţeleagă că pe lângă acest efort de a le readuce într-o stare cât mai bună, felul în care ne raportăm la ele ulterior, grija cu care le manevrăm, condiţiile în care le păstrăm sunt esenţiale pentru transmiterea în viitor, pe perioade cât mai lungi, a acestora şi a mesajului pe care îl poartă”, a susţinut Raluca Dumitrescu.

    Muzeul Judeţean Mureş a precizat că la workshopul de restaurare lemn policrom şi icoane pe sticlă au participat specialişti de la Muzeul de Etnografie al Transilvaniei, Cluj-Napoca şi Muzeul Secuiesc al Ciucului, dar şi specialişti de la instituţii de învăţământ universitar de profil, precum Universitatea Naţională „George Enescu”, Facultatea de Arte Vizuale şi Design – Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga”, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Departamentul de Istorie Patrimoniu şi Teologie Protestantă – Sibiu.

  • Ziua Lacului Ursu din Sovata, sărbătorită în premieră printr-un festival al vinului

    Ziua Lacului Ursu din Sovata, sărbătorită în premieră printr-un festival al vinului

    Primăria oraşului Sovata a anunţat, luni, că ziua de naştere a Lacului Ursu din Staţiunea Balneoclimaterică Sovata va fi sărbătorită, în premieră, printr-un festival al vinului, la care şi-au anunţat participarea 14 crame.

    „Pentru prima dată, în acest an, Primăria oraşului Sovata în parteneriat cu Asociaţia Visit Mures sărbătoreşte ziua de naştere a Lacului Ursu cu un nou eveniment, un nou festival, VINFEST. Îi salutăm cu drag pe toţi cei interesaţi din judeţ, din localitatea noastră sau din judeţele din jur. Dorim ca acest eveniment să fie organizat în fiecare an – la sfârşitul lunii mai – în apropierea zilei de naştere a Lacului Ursu. Avem încredere în succesul evenimentului nostru şi în multitudinea de persoane interesate”, a declarat primarul oraşului Sovata, Fülöp Zsolt László, citat într-un comunicat de presă.

    Potrivit primarului, VINFEST are loc în perioada 31 mai şi 2 iunie şi se va desfăşura în amfiteatrul recent deschis în staţiune.

    Festivalul va fi deschis vineri, după care vor urma o serie de mese rotunde şi proiecţia filmului „Bagossy Brothers Company – 10 ani pe drum”, degustarea de vin organizată de 14 crame fiind programată pentru sâmbătă seara.

    „Sâmbătă, 1 iunie, îi invităm pe cei interesaţi la o adevărată dimineaţă în familie, unde grupul muzical Libavont va concerta, la ora 12,00. După-masa ne pregătim pentru o serie de spectacole şi, cel mai important, 14 crame îi aşteaptă pe cei dornici să deguste vinuri alese, atmosfera fiind asigurată de Pesti Party Showband, de la ora 21,00. Pe 2 iunie, joacă rolul principal spectacolele folclorice, iar pe scenă va urca, pe lângă Ansamblul de dans popular Sirülők din Sovata, şi Ansamblul profesionist Mureşul din Târgu Mureş”, se arată în comunicatul de presă.

  • Péter Szijjártó: Aderarea României la Schengen este unul dintre obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene

    Péter Szijjártó: Aderarea României la Schengen este unul dintre obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene

    Aderarea României la Schengen este unul dintre obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene, a anunțat ministrul ungar al Afacerilor Externe, Péter Szijjártó.

    Acesta a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, că Ungaria va face tot ce îi stă în putinţă pentru realizarea acestui obiectiv.

    „Unul din obiectivele importante ale preşedinţiei ungare a Consiliului Uniunii Europene este ca România să obţină statutul de membru al zonei Schengen. Este şi interesul naţional al Ungariei şi este interesul întregii naţiuni (…). De-a lungul graniţei româno-maghiare există 10 puncte de trecere a frontierei care pot fi folosite doar o dată pe săptămână de cetăţenii din cele două ţări, pentru că dumneavoastră nu sunteţi stat membru Schengen. Odată ce aţi intrat în Schengen, imediat putem avea o legătură mai strânsă între cetăţenii noştri, iar traiul de-a lungul graniţelor va primi un nou sens, comunităţile transfrontaliere vor primi un nou sens şi noi posibilităţi, motiv pentru care noi vom face tot ce ţine de noi ca să vă puneţi alătura zonei Schengen”, a declarat ministrul Péter Szijjártó.

    În privinţa aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, ministrul ungar a arătat că ţara sa susţine acest deziderat al Chişinăului şi că îi va oferi toată susţinerea pentru a progresa pe cale integrării.

    „Susţinem la maxim tendinţele de aderare a Republicii Moldova. Există o colaborare strânsă între cele două ţări la nivel politic, economic. Tehnic oferim toată susţinerea pentru Republica Moldova în aşa fel încât, cât mai repede şi în paşi cât mai mari, să progreseze pe calea integrării”, a afirmat oficialul guvernului de la Budapesta.

    Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Péter Szijjártó, a participat, luni seara, la Târgu Mureş, la un forum politic, alături de preşedintele UDMR, Hunor Kelemen.

  • Centrul comunei Saschiz, aflat în patrimoniul UNESCO, va fi reamenajat printr-o investiţie de 5 milioane euro

    Centrul comunei Saschiz, aflat în patrimoniul UNESCO, va fi reamenajat printr-o investiţie de 5 milioane euro

    Primăria Saschiz va reamenaja centrul istoric al comunei, aflat în Patrimoniul mondial UNESCO, printr-un proiect în valoare totală de 5 milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro finanţare europeană nerambursabilă.

    Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a anunţat, marţi, semnarea contractului de finanţare cu primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită, fondurile fiind alocate prin Prioritatea 7 – O regiune cu turism sustenabil, Acţiunea 7.1 – Dezvoltarea durabilă a comunităţilor rurale prin punerea în valoare a potenţialului lor turistic natural şi cultural.

    În cadrul proiectului va fi reamenajată piaţa centrală din Situl Rural Saschiz, parte a patrimoniului UNESCO, pe o suprafaţă de 11.824 metri pătraţi, pentru crearea unui spaţiu bine integrat în contextul natural şi în caracterul istoric al zonei.

    „Pentru atingerea scopului se preconizează crearea unui aspect vizual unitar, prin identificarea şi valorificarea caracterului existent, adaptarea materialelor, a iluminatului public, a mobilierului urban şi a arhitecturii peisagistice. În egală măsură, este necesară realizarea unui set de intervenţii, cu scopul de a îmbunătăţi circulaţia şi de a crea spaţii cu funcţiuni particulare, creşterea siguranţei, accesibilităţii şi atractivităţii pietonale, ţinând cont de soluţii care sunt corelate cu protecţia naturii şi creşterea interconectării infrastructurii verzi’, a declarat directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Creţu, într-un comunicat de presă.

    Primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită, a precizat că proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni şi că unul dintre obiective este creşterea numărului de vizitatori cu 65%, având în vedere faptul că în această piaţă se află Biserica evanghelică fortificată, ridicată în onoarea regelui Ştefan I, Turnul cu Ceas, casele săseşti cu ţiglă tip solzi, iar în apropiere este Cetatea de Refugiu de secol XIV, a cărei restaurare se încheie în această vară.

    „Reabilitarea pieţei centrale din localitatea Saschiz, ca parte integrată în situl UNESCO, contribuie la atingerea obiectivelor strategice regionale, prin care se doreşte ca Regiunea Centru să devină o regiune mai curată, atractivă pentru locuitorii săi şi pentru turişti. Acest proiect va aduce plus valoare localităţii Saschiz, un loc ideal pentru pasionaţii de cultură, istorie medievală, natură, sau gastronomie locală. Până la această dată, situaţia proiectelor depuse pe Prioritatea 7 – ‘O regiune cu turism sustenabil’ se prezintă în felul următor: au fost depuse 12 cereri de finanţare cu o valoare totală de peste 32,85 milioane euro, din care, 5 se află în etapa de contractare, patru în etapa de selecţie, iar două proiecte, valorând peste 20 milioane euro, din care face parte şi proiectul de modernizare a Sitului Rural din comuna Saschiz, judeţul Mureş, sunt semnate. Astfel, gradul de acoperire a apelului este de aproape 200%”, a explicat Simion Creţu.

  • Cetatea de Refugiu din Saschiz va fi redată circuitului turistic în luna august

    Cetatea de Refugiu din Saschiz va fi redată circuitului turistic în luna august

    Proiectul de restaurare a Cetăţii Ţărăneşti sau Cetăţii de Refugiu din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, este aproape finalizat, mai fiind de executat pavajul din interior şi de amenajat spaţiul verde, iar primarul comunei, Ovidiu Şoaită, estimează că acest obiectiv turistic ar putea fi redeschis începând cu luna august, conform Agerpres.

    „A fost un proiect destul de greu de implementat, având în vedere că la asemenea construcţie de restaurare – cetatea fiind într-o fază de ruină destul de avansată la momentul demarării lucrărilor – ne putem bucura că, începând cu data de 1 august, va fi redeschisă publicului vizitator, turiştilor. Am semnat contractual de finanţare în 2017, în 2018 am dat ordinul de începere a lucrărilor şi, din păcate, am ajuns aici. Foarte greu a mers, lucrări foarte complicate, dar e unul dintre cele mai frumoase şi valoroase proiecte, un proiect de suflet, dar şi cel mai greu de implementat”, a declarat primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită, conform sursei citate.

    Ridicarea acestei cetăţi a început în anul 1347 de către şapte comunităţi, a fost construită în formă de navă, se întinde pe o suprafaţă de 5.000 de metri pătraţi, iar proiectul a urmărit restaurarea obiectivului prin păstrarea tuturor caracteristicilor istorice şi artistice.

    Cetatea Ţărănească din Saschiz este o cetate de apărare, care servea drept refugiu pentru localnici în caz de invazii, dar în acelaşi timp şi pentru păstrarea alimentelor întrucât asigura un regim termic adecvat.

    Primarul din Saschiz a spus că există deja un studiu de fezabilitate pentru un alt proiect care va completa acest obiectiv turistic, de refacere a celor două pasaje subterane secrete, care legau în vechime Cetatea de Refugiu de centrul satului.

    „În spatele cetăţii este un pasaj secret, prin care se putea coborî din cetate în timpul unor asedii, pentru a se face aprovizionarea. Acel pasaj va fi refăcut fiindcă toată lumea va fi interesată să coboare prin fântână, printr-un sistem de lift-găleată, apoi să meargă prin tunelul subteran şi să ajungă în spatele cetăţii. Acolo este o prăpastie destul de adâncă (…)Avem două variante de tunel, primul coboară în spatele cetăţii, care are cam 50-60 de metri lungime şi mai este unul despre care se spune că ieşea în biserica din centrul satului, care are câteva sute de metri (…) Nu renunţ la acest proiect, fiindcă ştiu că va atrage mulţi turişti”, a spus Ovidiu Şoaită.

    Proiectul de restaurare a Cetăţii de Refugiu este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa 5, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural şi are o valoare totală de peste 8,4 milioane de lei. Din această sumă, peste 8,2 milioane de lei reprezintă finanţare nerambursabilă, iar aproape 170.000 lei este valoarea contribuţiei proprii eligibile a beneficiarului.

    Termenul iniţial de implementare a proiectului era 10 decembrie 2019, însă, din cauza procedurilor birocratice, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat destul de târziu, iar decalajul mare s-a produs atât pe fondul dificultăţilor de ordin tehnic, cât şi ca urmare a stopării lucrărilor în timpul pandemiei.

    Sursa: Agerpres