Categorie: ȘTIRI CARAȘ-SEVERIN

Știri pe Surse Reșița – Caraș Severin

  • Bărbat amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat cinci pisoi la gunoi

    Bărbat amendat cu 12.000 de lei pentru că a abandonat cinci pisoi la gunoi

    Un bărbat de 67 de ani, din judeţul Mehedinţi a fost amendat, joi, cu 12.000 de lei de către poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin, aceştia stabilind că suspectul a abandonat cinci pui de pisică de o zi lângă un container de gunoi în localitatea Iardaşiţa, comuna Mehadia.

    Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin, incidentul a avut loc la sfârşitul lunii mai, poliţiştii declanşând verificări pentru identificarea persoanei care a săvârşit fapta.

    „Pisicuţele în vârstă de doar o zi au fost încredinţate unei asociaţii pentru protecţia animalelor, care se ocupă în continuare de tratarea şi îngrijirea lor”, a precizat sursa citată.

    În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit cine a abandonat animalele, iar în cursul zilei de joi bărbatul a fost identificat şi sancţionat contravenţional cu amendă de 12.000 de lei.

    Poliţiştii de la Protecţia Animalelor reamintesc că abandonarea animalelor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă între 3.000 şi 12.000 de lei.

  • 14 zimbri au fost aduşi din Germania şi Suedia în Munţii Ţarcu

    14 zimbri au fost aduşi din Germania şi Suedia în Munţii Ţarcu

    Un număr de 14 zimbri au fost aduşi din Germania şi Suedia în Munţii Ţarcu, în cadrul programului „LIFE with Bison”, derulat de organizaţia Rewilding România în parteneriat cu WWF-România (Fondul pentru Natură), marcând astfel împlinirea a 10 ani de la debutul acţiunii de repopulare a zonei cu aceste animale sălbatice.

    „Cei 14 zimbri au fost translocaţi în România prin două transporturi (unul din Germania, cu 10 zimbri venind de la centrele Kiel, Sababurg, Wielburg şi Donaumoos, şi unul din Suedia, cu 4 zimbri de la centrul Avesta). Cele două operaţiuni au fost asigurate de Hunland, companie specializată în transport de animale, şi au inclus opriri regulate pentru a asigura bunăstarea animalelor”, se arată într-un comunicat al Rewilding România.

    Zimbrii nou translocaţi se află în prezent într-o zonă special amenajată, unde urmează să fie monitorizaţi de către rangeri şi medicul veterinar, pentru a li se asigura o tranziţie lină la noul mediu. După 21 de zile, animalele se vor alătura populaţiei existente de zimbri liberi din Munţii Ţarcu şi vor contribui la sporirea diversităţii genetice de acolo.

    „Reintroducând specii cheie, precum zimbrii, permitem naturii să-şi urmeze cursul. Zimbrii sunt esenţiali nu doar pentru ecosistem, ci şi pentru dezvoltarea socio-economică a regiunii. Rewilding România îşi propune să restaureze procesele naturale, dar şi să crească potenţialul de turism şi să îmbunătăţească nivelul de trai al comunităţilor locale. Ne bucurăm să fi parcurs deja o treime din călătoria noastră de 5 ani în acest program”, a declarat Marina Drugă, Team Leader Rewilding Romania şi manager tehnic al proiectului „LIFE with Bison”.

    Lansat la sfârşitul lunii martie, proiectul este cofinanţat de Uniunea Europeană şi îşi propune să crească populaţia de zimbri din Munţii Ţarcu la peste 250 de exemplare, în următorii cinci ani.

    În acest proiect sunt implicate Rewilding România, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură), Rewilding Europe, WeWilder, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cinegetică şi Resurse Montane şi primăriile comunelor Armeniş, Teregova şi Cornereva din Caraş-Severin.

    „LIFE with Bison” face parte dintr-o iniţiativă mai amplă de a asigura diversitatea genetică şi sustenabilitatea populaţiei de zimbri din România. Programul îşi propune să implementeze noi măsuri de coexistenţă şi să dezvolte un Plan Naţional de Acţiune pentru conservarea zimbrilor, se arată în comunicat.

    România are, în prezent, aproximativ 300 de zimbri aflaţi în libertate, dispersaţi în Munţii Ţarcu, Parcul Vânători-Neamţ şi Munţii Făgăraş.

  • Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA

    Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, reţinut de DNA

    Şeful Biroului pentru Imigrări al judeţului Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost reţinut de procurorii DNA Timişoara, în timp ce alţi doi funcţionari ai instituţiei şi administratorul unei firme au fost plasaţi sub control judiciar. Aceştia sunt suspectaţi de mai multe infracţiuni, între care luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, în dosarul care vizează constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi. Ei ar fi primit bani de la oameni de afaceri implicaţi în traficul de migranţi, între 2.100 lei şi 22.000 euro, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unor măsuri preventive, începând din 4 iunie, faţă de patru persoane, în dosarul care vizează infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada 2022-2023, de funcţionari publici din cadrul unor instituţii din judeţele Caraş-Severin şi Arad, în contextul îndeplinirii sau neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu în legătură cu migraţia persoanelor.

    Astfel, a fost dispusă măsura reţinerii faţă de Vali Mitruş, şef al Biroului pentru Imigrări al Judeţului Caraş-Severin, şi măsura controlului judiciar faţă de Andrei-Cătălin Huniadi, Cristian-Arthur Oncică, funcţionari în cadrul Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, şi P.C.S., administrator al unei societăţi comerciale, anunţă, miercuri, DNA.

    Procurorii arată că în sarcina celor 4 inculpaţi a fost reţinută comiterea unor infracţiuni de luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic, comise în formă simplă şi continuată, forma participaţiei penale fiind autoratul, complicitatea şi instigarea.

    ”În prezenta cauză se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea în care angajaţi ai Biroul pentru Imigrări al Judeţului Caraş Severin ar fi încălcat, în schimbul unor sume de bani, dispoziţiile legale prevăzute, atât în legislaţia primară pe linie de migraţie, cât şi în normele metodologice stabilite pe linie de muncă, în legătură cu  admisia, şederea şi dreptul la muncă al cetăţenilor străini pe teritoriul României. Concret, în perioada 2022-2023, direct sau prin intermediar, inculpaţii Mitruş Vali şi Huniadi Andrei Cătălin, cu ajutorul colegului lor, Oncica Cristian-Arthur, ar fi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi inculpatul P.C.S., implicaţi în migraţia ilegală, sume de bani cuprinse între 2.100 lei şi 22.000 euro şi alte foloase necuvenite, pentru emiterea avizelor de muncă şi prelungirea nelegală a dreptului de şedere în România în cazul a peste 1.137 cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh (peste 80%), dar şi din Sri Lanka, India, Nepal şi Sudan”, scrie în comunicat.

    Potrivit DNA, după emiterea avizelor de muncă, o parte dintre cetăţenii străini, care ar fi intrat în ţară, ar fi fost preluaţi de reprezentanţii societăţilor pentru care ar fi fost eliberate documentele respective, cazaţi fără forme legale în diferite locaţii şi plasaţi în mod nelegal pentru a munci la alte societăţi. Ceilalţi ar fi fost preluaţi direct de persoane care ar fi făcut parte din reţelele de traficanţi de migranţi şi călăuziţi spre state din Vestul Europei, trecând ilegal frontiera de stat a României.

    În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

    Celor 4 inculpaţi li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

    Miercuri, Vali Mitruş urmează să fie prezentat Tribunalului Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

    În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

    Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin, au făcut, marţi dimineaţă, 67 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi în Bucureşti, într-un dosar penal vizând constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. Grupul este condus de un fost angajat MAI. Conform anchetatorilor, a fost generată ”o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”. Au obţinut avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh. Pentru un aviz de muncă, migranţii ar fi plătit între 500-1.000 de euro, iar, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000-6.000 de euro pentru o persoană.

  • Un câine pierdut în Timișoara acum doi ani, găsit de poliţiştii de la Protecţia Animalelor în Caraș-Severin

    Un câine pierdut în Timișoara acum doi ani, găsit de poliţiştii de la Protecţia Animalelor în Caraș-Severin

    Un câine care a fost pierdut de proprietarii săi din Timişoara în urmă cu doi ani a fost găsit joi de poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor Caraş-Severin pe o stradă din comuna Fârliug, fiind predat ulterior stăpânilor săi.

    Câinele a fost văzut pe stradă nesupravegheat, în timp ce poliţiştii efectuau verificări în comuna Fârliug privind respectarea de către stăpânii de animale a condiţiilor de deţinere a acestora.

    „După ce l-au scanat cu ajutorul cititorului de microcipuri şi au făcut verificări în Registrul Evidenţei Câinilor cu Stăpân, poliţiştii au constatat că acel câine aparţinea unei familii din Timişoara şi era pierdut încă din anul 2022. Fiind contactaţi de poliţişti, proprietarii au venit imediat din Timişoara, pentru a-şi recupera câinele. Bucuria revederii a fost pe măsură atât pentru stăpâni, cât şi pentru animal”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

    Poliţiştii reamintesc, prin acest caz, importanţa respectării legii în privinţa obligativităţii microcipării şi înregistrării câinilor de către proprietari.

    „Câinii se identifică prin microcipare în termen de maxim 90 de zile de la fătare, dar, în orice caz, înainte de vânzarea sau donarea cu titlu gratuit ori scoaterea în spaţii publice a acestora. Neidentificarea câinilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, a precizat sursa citată. 

  • Sorin Grindeanu: Oţelu Roşu şi UCM Reşiţa au şansa să prindă iar viaţă

    Sorin Grindeanu: Oţelu Roşu şi UCM Reşiţa au şansa să prindă iar viaţă

    Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă că Oţelu Roşu şi UCM Reşiţa au şansa să ”prindă iar viaţă”, iar ”prin renaşterea lor vor fi asigurate mii de locuri de muncă şi materialele necesare infrastructurii mari din România, prin dezvoltarea capacităţilor de producţie”.

    ”Oţelu Roşu şi UCM Reşiţa au şansa să prindă iar viaţă! Sunt investiţii româneşti care vor contribui la dezvoltarea României din mai multe sectoare! Fie că vorbim de infrastructura mare de transport, fie de infrastructura energetică, este important atât pentru Caraş-Severin, cât şi pentru întreaga economie că aceste unităţi de producţie au fost salvate”, a arătat Sorin Grindeanu, vineri, într-o postare pe Facebook.

    Potrivit ministrului Transporturilor, ”prin renaşterea lor vor fi asigurate mii de locuri de muncă şi materialele necesare infrastructurii mari din România, prin dezvoltarea capacităţilor de producţie”.

    ”România are şansa ca, printr-o abordare coerentă şi strategică, să redevină un reper pentru economia europeană”, a conchis Grindeanu.

  • Pădurar din Caraș- Severin, trimis în judecată pentru că a tăiat ilegal arbori din Fondul Forestier Naţional 

    Pădurar din Caraș- Severin, trimis în judecată pentru că a tăiat ilegal arbori din Fondul Forestier Naţional 

    Un pădurar a fost trimis în judecată de procurorii din Caraş-Severin, după ce a tăiat ilegal nouă arbori din Fondul Forestier Naţional, iar ulterior a introdus date eronate în aplicaţia SUMAL 2 în legătură cu acel transport.

    Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa au anunţat că a fost trimis în judecată, sub control judiciar, un pădurar în cadrul Ocolului Silvic, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt de arbori care au fost tăiaţi din păduri ale fondului forestier naţional, fals informatic în formă continuată (două acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.

    ”În fapt, s-a reţinut că la data de 18.10.2023, inculpatul, pădurar în cadrul Ocolului Silvic, a sustras material lemnos în volum de 12,80 mc specia stejar, provenit în urma tăierii ilegale a nouă arbori din pădurea din fondul forestier naţional cauzând un prejudiciu de 3.763,20 lei fără TVA, după care, la data de 19.10.2023 a introdus în aplicaţia SUMAL 2.0, fără drept, date necorespunzătoare adevărului (respectiv date privitoare la emitentul avizului, la locul de unde provenea materialul lemnos, la numărul, volumul, specia şi diametrul materialului lemnos), în scopul de a fi utilizate, în vederea emiterii unui aviz de însoţire, neconform realităţii, spre a conferi aparenţă de legalitate  materialului lemnos transportat pe drumurile publice”, au anunţat procurorii.

    Ei au precizat că au stabilit că acelaşi pădurar, la o dată anterioară, ”a mai introdus în aplicaţia SUMAL 2.0, fără drept, date necorespunzătoare adevărului (respectiv date privitoare la emitentul avizului, la locul de unde provenea materialul lemnos şi diametrul materialului lemnos) în scopul de a fi utilizate, în vederea emiterii unui aviz de însoţire, pentru oferirea aparenţei de provenienţă legală a materialului lemnos transportat”.

  • Asociaţia ”Acasă în Banat” a lansat campania pascală ”Dar din Dar”, pentru familii nevoiaşe

    Asociaţia ”Acasă în Banat” a lansat campania pascală ”Dar din Dar”, pentru familii nevoiaşe

    Asociaţia Acasă în Banat a lansat campania „Dar din Dar”, în pragul sărbătorilor pascale, pentru a aduce bucurii familiilor şi bătrânilor singuri din judeţele Timiş şi Caraş-Severin care sunt în situaţii extrem de dificile.

    „Ne pregătim să ajungem din nou la zeci de familii din Timiş şi din Caraş-Severin care nu au ce să pună pe masă de sărbători. Campania noastră este una de suflet, pe care o desfăşurăm deja de cinci ani şi prin care am transportat peste 1.500 de pachete în peste 100 de localităţi din cele două judeţe. Noi nu ducem doar alimente, ci speranţă, încredere şi bucuria pentru aceşti oameni, că nu au fost uitaţi”, spune Radu Trifan, preşedintele Asociaţiei Acasă în Banat, într-un comunicat de presă.

    Cei care doresc să contribuie la campania „Dar din Dar” pot face o donaţie în contul Asociaţiei Acasă în Banat, menţionând numele campaniei: „Dar din Dar” sau pot oferi pachete cu alimente neperisabile în termen de valabilitate.

    Voluntarii asociaţiei Acasă în Banat vor achiziţiona din banii donaţi alimente de bază neperisabile, în special conserve de carne, legume, compoturi, dar şi ulei, zahăr, mălai şi orez, fructe, cartofi, dar şi produse de igienă şi câteva dulciuri şi produse de igienă. 

  • Kelemen Hunor, despre băiatul maghiar agresat de doi colegi de lot, în cantonament: Ajunge! 

    Kelemen Hunor, despre băiatul maghiar agresat de doi colegi de lot, în cantonament: Ajunge! 

    Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a reacţionat, după ce un băiat maghiar în vârstă 15 ani a fost agresat de doi colegi de lot, într-un cantonament de la Reşita, în timpul unei petreceri cu alcool şi ţigări. „Ajunge! Până aici! Iată unde duce discursul de ură al AUR împotriva maghiarilor. Ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie condamnat de conducătorii statului român, cei responsabili trebuie pedepsiţi!”, a afirmat liderul Uniunii.

    „Ajunge! Până aici! Un băiat maghiar de 15 ani din Lugoj a fost torturat într-un cantonament doar pentru că este maghiar. Iată unde duce discursul de ură al AUR împotriva maghiarilor. Ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie condamnat de conducătorii statului român, cei responsabili trebuie pedepsiţi! Nimeni nu trebuie să tacă!”, a scris Kelemen Hunor, vineri pe Facebook.

    Poliţiştii din Caraş-Severin s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce un sportiv de la lotul masculin de juniori la gimnastică a fost agresat în timpul cantonamentului de la Reşiţa de alţi doi colegi.

    Potrivit prosport.ro, un băiat de 15 ani din Lugoj, component al lotului masculin de juniori la gimnastică, a fost agresat de doi colegi de lot, în timpul unei petreceri cu alcool şi ţigări. Cei doi agresori şi-au legat victima de un calorifer, apoi băiatul a fost tuns şi dezbrăcat, obligat să consume alcool şi i-au scrumat în cap, apoi au mimat un joc sexual, fără ca cineva să intervină. Când a reuşit să scape, băiatul de 15 ani a fugit acasă, la Lugoj, unde le-a povestit părinţilor ce a păţit. Nimeni, însă, nu a sesizat Poliţia.

    Lotul masculin de gimnastică la juniori a făcut un cantonament la Reşiţa, în vederea pregătirii pentru Campionatul European.

  • Un autobuz care transporta elevi a luat foc la Moldova Nouă

    Un autobuz care transporta elevi a luat foc la Moldova Nouă

    Un autobuz care transporta 30 de elevi a luat foc, marţi dimineaţa, la intersecţia străzilor Constantin Daicoviciu şi Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, fără să fie semnalate victime, au informat IPJ şi ISU Caraş-Severin.

    Autobuzul circula de la Berzasca spre Moldova Nouă, iar la momentul incendiului, care s-a manifestat iniţial la compartimentul motor, toţi cei 30 de elevi au coborât din autobuz.

    La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.

    „Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit, produs la compartimentul motor al autovehiculului”, a precizat ISU Caraş-Severin.

    Incendiul a fost lichidat de pompieri.

    Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.

    În acest caz cercetările continuă pentru infracţiunea de distrugere din culpă. 

  • A fost vândută cea mai veche uzină din țară

    A fost vândută cea mai veche uzină din țară

    UCM Reşiţa a fost preluată de Hidroelectrica prin societatea Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice, a anunţat luni Euro Insol, administratorul judiciar al UCM.

    „Administratorul judiciar Euro Insol anunţă că, la data de 11 martie 2024, a fost semnat Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reşiţa S.A către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L., societate ce are ca asociat unic Hidroelectrica S.A. Procedura de vânzare cuprinde toate activele, know how-ul, contractele în derulare, brevetele şi licenţele necesare continuării prestării serviciilor de fabricare, reabilitare şi îmbunătăţire a hidroagregatelor şi echipamentelor auxiliare, la care se adaugă un număr de aproximativ 450 de salariaţi”, se arată în comunicatul Euro Insol.

    Conform sursei citate, UCM Reşiţa S.A. este una dintre cele mai veche unități industriale din Europa, fondată în anul 1771 şi care a proiectat, fabricat şi montat peste 90% dintre echipamentele hidroenergetice aflate în exploatarea Hidroelectrica.

    Vânzarea a avut loc ca urmare a unui plan de reorganizare propus, redactat şi implementat de administratorul judiciar, plan ce a presupus, printre altele, o amplă reorganizare a activităţii UCM Reşiţa S.A., inclusiv conducerea societăţii de către administratorul judiciar, potrivit Agerpres.

    Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, tranzacţia reprezintă un pas semnificativ în consolidarea poziţiei de lider a companiei pe piaţa hidroenergetică, obiectivul principal fiind eficientizarea operaţională.

    „Semnarea acestui contract reprezintă un moment extrem de important pentru Hidroelectrica, un pas strategic nu doar pentru noi, ci şi pentru hidroenergetica românească. Suntem focusaţi pe ceea ce avem de făcut în continuare, pe consolidarea şi capitalizarea unităţii pe care am preluat-o astăzi şi pe integrarea acesteia cu Hidroserv, astfel încât să creştem semnificativ valoarea ambelor active. Vrem să valorificăm la maximum potenţialul, să aducem plus-valoare, performanţă şi competitivitate. Practic, prin această achiziţie, Hidroelectrica îşi consolidează capacităţile tehnologice şi, ceea ce este şi mai important, se pregăteşte să răspundă provocărilor viitoare ale industriei. Suntem siguri că Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L. împărtăşeşte viziunea noastră şi suntem încrezători că această tranzacţie va contribui la consolidarea pozitivă a industriei şi va aduce beneficii semnificative pentru Hidroelectrica. Ne asumăm continuarea tradiţiei de excelenţă a UCM Reşiţa S.A. – cea mai veche unitate industrială din ţara noastră, şi producătorul a peste 80% dintre echipamentele instalate în hidrocentralele din portofoliul Hidroelectrica. Cunoaştem foarte bine şi importanţa acestei unităţi şi pentru comunitatea locală din Reşiţa şi vrem să construim împreună o nouă etapă de succes în domeniul hidroenergetic”, a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica, citat în comunicatul companiei.

    Administratorul judiciar a reuşit menţinerea societăţii în circuitul economic pentru o perioadă de aproximativ 13 ani de zile, procedura insolvenţei fiind deschisă în anul 2011.

    „Această tranzacţie reprezintă încununarea eforturilor depuse de administratorul judiciar împreună cu întregul colectiv din cadrul UCM Reşiţa în această perioadă dificilă a insolvenţei care a depăşit 13 ani de zile. Din fericire a fost salvată cea mai veche unitate industrială din Europa, emblematică pentru România şi esenţială pentru sistemul energetic naţional. Mulţumim pe această cale tuturor angajaţilor UCM Reşiţa pentru buna colaborare. De asemenea, urăm succes Hidroelectrica în continuarea activităţii şi dezvoltarea noii companii. Deşi astfel de tranzacţii sunt foarte puţine pe piaţa insolvenţei din România, ne bucurăm că Euro Insol a coordonat o asemenea procedură, demonstrând încă o dată că avem cunoştinţele şi experienţa necesare să conducem şi să salvăm companii din diverse ramuri ale economiei”, a declarat Adrian Munteanu, practician coordonator în cadrul Euro Insol.

    Contractul de Vânzare a afacerii UCM Reşiţa S.A către Uzina de Construcţii Maşini Hidroenergetice S.R.L., societate ce are ca asociat unic compania Hidroelectrica SA, a fost semnat luni la sediul Hidroelectrica din Bucureşti. Documentul este actul final al tranzacţiei şi atestă îndeplinirea tuturor condiţiilor de către părţi, precum şi plata preţului de către cumpărător, respectiv suma de 67,9 milioane de lei.

    Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice esenţiale pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW şi deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. În plus, Hidroelectrica se plasează în topul furnizorilor de energie din ţara noastră, cu un portofoliu de circa 600 mii de locuri de consum.