25.7 C
Cluj-Napoca
AcasăTransilvania Mea

Transilvania Mea

Transilvania mea | Turul Centenarului. Partea I. Din Deva la Timișoara

Habar nu aveam de turul respectiv. Cum stăteam eu liniștit pe canapea, după Revelion, numai ce primesc un mail de la Bamse. Era 4 ianuarie 2018, iar mail-ul era ceva de genul: băăă nu mergem și noi? Bine, Bamse o fost mai finuț și nu m-o luat cu Băăă!. Mi-o zis „Ciao, Dani!”.
spot_img

Explorează și alte articole

Transilvania mea | Cabana Prislop. Altă întâlnire

Am ajuns la cabană și am înfulecat în grabă câteva pateuri cu pită. După ce ne-am revenit din leșinul psihologic, fetele, Marika și Grefi, s-or pus pe gătit o salată „orientată”, adică numai cartofi fierți cu ceapă, că ouă de găină sau de prepeliță nu aveam la noi.

Transilvania mea | Cabana Prislop. Montan 2004

Ăștia mai viteji am pornit spre Lupșa. Ne-am oprit la un izvor, inainte de poiană, apoi am înaintat vijelios spre Lupșa. Am trecut de vârf. Dosul Lupșii a fost un fleac. Habar n-am cum am ajuns la Cabana Nisipiște. De acolo iar a fost un fleac

Transilvania mea | Cabana Prislop. Pregătiri pentru Montan 2004

Ne-am trezit dis-de-dimineață și am plecat în trombă, pedalând cam încet, ce-i drept. Ne-am oprit în Căstău să mai luăm ceva de-ale gurii, după care... țuști până în Sibișel.

Transilvania mea | Cabana Prislop. Primele impresii

Nu vă gândiți la Mănăstirea Prislop și la Arsenie Boca, că Prislopuri sunt mai multe. Mai există și celebra trecătoare Prislop între Maramureș și Bucovina. Plus vreo șase localități din județe amplasate total aiurea pe harta României: Sibiu, Maramureș, Caraș-Severin sau Argeș. Nu insistăm!

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Furtuna de a doua zi

Neavând altă alternativă, ne-am băgat la adăpost sub acoperișul stânii din dreapta pârtiei cum te uiți de la „Platoul Soarelui” în sus. Așa îi zice la cabană și la pârtie că altfel nu îmi explic de ce când am ajuns noi în zonă soarele dădea să apună și platoul era cam în beznă.

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Furtuna din prima zi

Am plecat pe deal în sus. Și am ajuns pe Vârful Straja. Acum ce să vă zic. 1868 de metri, după unii, 1869 de metri după alții. Am ajuns pe vârf. Acolo Dumnezeu cred că are un fel de pact cu dracii, că tocmai ce doborâse o cruce. Dar exista o minunăție de stație de telecabină pe care nu am putut să o admirăm prea bine că o venit furtuna.

Transilvania mea | Întâlniri de pomină. Cum am fugărit o viperă

Am mers noi ce-am mers, ca trei feți mai puțin frumoși (cel puțin eu), zi de dimineață până la amiază. Nu se zărea picior de Ileană Cozânzeană prin împrejurimi. Așa că am luat o decizie radicală: nu mai urmăm drumul binecunoscut!

Știri recente

Concerte de muzică clasică și o expoziție de instrumente muzicale, la Sound Craft Music&Art Festival de la Reghin

Asociaţia Artiştilor Lutieri din România a decis organizarea celei de-a doua ediţii a Sound...

Patru focare de COVID identificate în spitale din Timişoara şi Jimbolia

În spitalele din judeţul Timiș sunt 131 de bolnavi cu COVID-19 sau suspecţi

Tezaur unic în Europa, descoperit de arheologi în Bihor

Tezaurul va fi prezentat în totalitate după ce se vor efectua determinări cronologice cu ajutorul metodei C14, analize ADN şi cercetări antropologice.

Noroc cu seceta! Autoritățile au văzut că podul peste Mureş de la Săvârşin este foarte degradat, după ce nivelul apei a scăzut

Autorităţile au descoperit degradări la podul peste râul Mureş de la Săvârşin, după ce nivelul apei a scăzut foarte mult în ultimele săptămâni, fiind impuse unele restricţii de tonaj pentru vehicule.