Etichetă: bebelus

  • Un bebeluș abandonat lângă un tomberon în Baia Mare, salvat de o femeie care l-a dus acasă și l-a îngrijit

    Un bebeluş abandonat pe stradă, lângă un tomberon, în municipiul Baia Mare, a fost salvat de o femeie care l-a dus acasă, după care a alertat autoritățile.

    „Poliţiştii din Baia Mare au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în jurul orei 21.00 (luni seara – n.red.), o femeie a găsit abandonat un bebeluş pe strada Horea, din municipiu, lângă un tomberon din spatele unui imobil. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit faptul că apelanta a găsit bebeluşul, l-a dus la domiciliul său, l-a spălat, i-a dat să mănânce, după care a anunţat ambulanţa şi organele poliţie. Minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din municipiul Baia Mare, Secţia Pediatrie”, a transmis IPJ Maramureș.

    Polițiștii fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului și încearcă să stabilească identitatea părinţilor. În funcţie de evoluţia stării de sănătate a copilului şi verificările ulterioare, se va stabili dacă este necesară schimbarea încadrării juridice.

    (FOTO: Pixabay.com)

  • Mama care și-a trântit bebelușul de pământ, arestată preventiv

    Femeia care și-a trântit de pământ bebelușul de numai două luni, în urma unei crize de gelozie, după ce s-a certat cu iubitul, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

    Tribunalul Timiș a admis cererea procurorilor care au solicitat această măsură preventivă.

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a anunțat luni că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de mamă pentru infracțiunea de violență în familie – tentativă de omor comisă asupra unui membru de familie.

    “În sarcina inculpatei s-a reținut că,  în noaptea de 23.05.2020, în jurul orei 04.35, în timp ce se afla în incinta Hotelului Reghina Blue din Timișoara, pe fondul unui conflict anterior avut cu concubinul său, în mod intenționat aceasta l-ar fi aruncat din brațe pe băiețelul lor minor, în vârstă de două luni, pe jos, pe podeaua din parchet laminat din holul hotelului, acțiune violentă în urma căreia minorul a fost proiectat prin aer circa doi metri, iar în final a căzut și s-a lovit cu capul de podea, producându-i în acest mod mai multe traumatisme, leziuni traumatice ce necesită 25 zile de  îngrijiri medicale pentru vindecare și care au pus în primejdie viața copilului”, potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

    Citește și

    Șocant! Și-a trântit bebelușul de pământ în urma unei crize de gelozie