De mai mulţi ani, Tunisia este pe lista destinaţiilor de vacanţă favorite ale turiştilor români. Însă, parcă niciodată n-a suscitat atâta interes cum e cazul de la Primăvara Arabă încoace.
Explicaţia constă în faptul că, pe de o parte, Grecia şi Turcia – principalele destinaţii preferate de compatrioţii noştri – au încetat să mai fie ieftine ca în epoca pre-Covid şi pre-război (nici Bulgaria nu prea mai e ieftină), iar pe de altă parte turiştii români au început să vrea şi altceva. Tunisia, mai ieftină de la o vreme decât Turcia sau Grecia, e o bună opţiune.
Şi Tunisia e o destinaţie unde se oferă preponderent all inclusive, asemeni Turciei. Nu are, însă, opulenţa de sorginte otomană a Antalyiei, nici în ceea ce priveşte oferta de all inclusive, nici în ceea ce priveşte arhitectura hotelurilor. În Tunisia nu există ultra all inclusive, nici super all inclusive, ca pe riviera turcească.
Aşteptaţi-vă deci la oferte de mâncare şi băutură ceva mai restrânse ca sortimente oferite; asta înseamnă, spre exemplu, că la prânz sau la cină aveţi de ales dintre 10-15 feluri de salate, nu dintre 40-50, ca la hotelurile echivalente ca stele (4 sau 5) din Turcia. Oricum, de foame nu veţi suferi în Tunisia, iar dacă vă plac condimentele şi aromele tipic maghrebiene, veţi fi încântaţi.
Se spune, în folclorul turistic românesc, că stelele hotelurilor din Tunisia nu corespund cu cele de la noi, în sensul că 5 stele tunisiene înseamnă 3 sau 4 la noi sau în Turcia. După două sejururi în Tunisia, putem spune că nu e peste tot aşa. Depinde şi de hotelul ales. Noi am vizitat unele în care stelele afişate pe frontispiciu au avut deplină acoperire în realitate, şi din punct de vedere al cazării, şi din cel al mesei.
Curăţenie în camere se face zilnic la hotelurile de 4 sau 5 stele, frigiderul şi aerul condiţionat nu lipsesc.
Plajele – cu excepţia celor publice – sunt curate, îngrijite, mai toate cu nisip, intrarea în mare e în general lină (potrivită pentru familiile cu copii sau pentru cei care nu ştiu să înoate), iar apa Mediteranei e caldă chiar şi în luna octombrie. Rar hotel de la 3 stele în sus care să nu aibă bar pe plajă, iar cea mai bună bere tunisiană, Celtia, nu e cu nimic mai prejos decât ale noastre. Nici vinurile tunisiene nu sunt.
De menţionat că, spre deosebire de o altă destinaţie estivală africană, Egipt, există serviciu de salvamar.
Încercaţi să deprindeţi câteva cuvinte şi expresii în franceză înainte să plecaţi spre Tunisia. Nu vă bazaţi pe engleză, pentru că în fosta colonie franceză, engleza e ca şi inexistentă, cu excepţia personalului de la recepţiile hotelurilor şi de la agenţiile de turism. Nici acolo toţi. Cu o minimă stăpânire a limbii franceze, însă, n-o să aveţi nicio problemă de comunicare cu localnicii. Apropo de localnici: majoritatea e conştientă că turismul e o binefacere pentru ţara lor. Cei mai mulţi sunt amabili, serviabili şi respectuoşi.
Reţineţi că orice se negociază în Tunisia, ca în orice alt stat arab. Preţuri fixe găsiţi doar la supermarketuri sau la magazinele din complexe comerciale de tip „mall”. Negustorii tunisieni nu sunt, însă, atât de insistenţi şi de agasanţi cum sunt cei din Egipt, bunăoară. Ajunge un singur refuz şi veţi fi lăsat în pace.
Preţurile, în general, sunt mai mici decât în România. La unele produse sunt chiar mai mici decât jumătate, însă, în zonele turistice e mai scump. Ca oriunde altundeva.
În baruri şi restaurante e uzual să laşi ceva bacşiş. Nu e nicio nenorocire dacă n-o faceţi, dar serviciul e clar mai amabil dacă rotunjiţi nota de plată. La fel şi la taxiuri, şi ele mai ieftine decât la noi.
Folosiţi, pe cât posibil, moneda tunisiană, dinarul (un euro înseamnă vreo 3 dinari şi ceva). Euro şi dolarii SUA sunt acceptaţi aproape peste tot, dar rotunjirea se va face mereu în favoarea comerciantului. Schimbaţi însă valută în dinari tunisieni cu cumpătare, pentru că dinarul nu e convertibil şi schimbarea lor în euro sau USD e anevoioasă.
Ca destinaţii de excursii, dincolo de mare şi plajă, vă recomandăm ruinele termelor romane ale împăratului Antoninus Pius, situate pe locul unde a fost cândva Cartagina, distrusă de romani după războaiele împotriva lui Hannibal (punice).
De asemenea, orăşelul turistic Sidi Bou Said merită o vizită. E un fel de Santorini al Tunisiei, cu case vopsite doar în alb şi albastru, de un pitoresc aparte. Contribuie la această senzaţie inclusiv omniprezentele pisici, care lenevesc la umbră peste tot. Inclusiv în grădinile celor mai cu ştaif hoteluri.
