Etichetă: Bíró Csaba

  • Primarul din Sărățeni și fiica lui, printre cei decedați după ce au căzut într-o fosă septică

    Primarul din Sărățeni și fiica lui, printre cei decedați după ce au căzut într-o fosă septică

    Trei dintre cele patru persoane care au căzut miercuri seara într-o fosă septică în localitatea mureşeană Sărăţeni au decedat. Printre acești este chiar primarul din Sărățeni, Bíró Csaba și fiica lui, ce locuiau în vecinătatea locului unde a avut loc accidentul.

    ”După aplicarea timp de o oră a manevrelor de resuscitare, celor trei victime li s-a atribuit cod negru”, a anunţat ISU Mureş.

    Cea de-a patra victimă – un bărbat în vârstă de 62 de ani – a fost transportată la UPU Târgu Mureş de către elicopterul SMURD prezent la faţa locului.

    Acestora li s-a aplicat manevrele specifice de resuscitare.

    ”Detaşamentul de Pompieri Târgu Mureş, Punctul de Lucru Sovata, SVSU Sovata, Staţia de Pompieri Miercurea Nirajului intervin pentru extragerea a 4 victime căzute într-o fosă septică din localitatea Sărăţeni. (…) Victimele au fost extrase în scurt timp de către echipajele prezente la faţa locului. Este vorba despre trei victime de sex masculin şi o victimă de sex feminin”, informa ISU Mureş.

    Nenorocirea a avut loc în comuna Sărățeni, în curtea unui bărbat care, din primele informații, îl rugase pe un consătean să-l ajute la curățarea fosei septice. Acesta din urmă a intrat în rezervor fără să se gândească la urmări, iar la un moment dat a rămas fără oxigen și nu a mai putut ieși. Proprietarul a strigat după ajutor, iar primii care au răspuns au fost primarul Bíró Csaba și fiica lui ce locuiau în vecini. Cu toții au coborât pentru a-l ajuta pe om să iasă, dar au leșinat și ei.