Arhitectura de lemn este caracteristică pentru bisericile construite în secolele trecute de românii din Banat și Ardeal. Lăcașele de cult martore ale unui trecut zbuciumat, au fost ridicate în sate de deal și de munte, în care viața autentică, frumoasă dar grea, i-a pus adesea la încercare pe cei care ne-au lăsat o moștenire de credință pe care nu avem voie să o ignorăm.
Bisericile de lemn din zona Făgetului au o arhitectură aparte. Nu seamănă cu cele din Transilvania și nici cu cele din restul ţării. Este normal să fie aşa, având în vedere că istoria Banatului este diferită de cea a celorlalte regiuni ale României. Cele mai multe biserici adăpostesc frumoase picturi interioare cel mai adesea din sec. al XVIII-lea, ce pot constitui o introducere captivantă în lumea ortodoxiei. Ţara Făgetului este împodobită de biserici de lemn, multe dintre ele strămutate din judeţul vecin, Hunedoara. Totuși, cel mai vechi lăcaș se află la Partoș, în sud-vestul județului Timiș.
Mânăstirea Partoș
Cea mai veche mențiune documentară despre acest așezământ monahicesc datează din 1571, când, după 19 ani de la ocuparea Banatului de către turci, ieromonahul Laurențiu, aflat în drum spre Brașov și Alba Iulia a zăbovit timp îndelungat în Banat și a făcut danie o tipăritură în 1562; aceasta atesta existența aici a unei bisericuțe de lemn. Între 1650 – 1653, după trei ani de păstorire a credincioșilor creștini ortodocși, Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Timișoarei s-a retras la mânăstirea de aici unde a petrecut ultimii ani de viață. La moartea sa, în 1656, trupul neînsuflețit al sfântului a fost zidit în naosul bisericii, în dreptul ușii de intrare. Harta austriacă a Banatului din 1723 arată că la vremea aceea mănăstirea era izolată, înconjurată de păduri și mlaștini. Iarna grea a anului 1777, a alungat călugării de la Partoș, dar mănăstirea a revenit la viață în 1782, când protopopul Jebelului, Ioan Șuboni, a lăsat unui meșter să zugrăvească chipul sfântului, această icoană păstrându-se până astăzi. În anul 1944, s-a reluat viața monahală, aici așezându-se câteva călugărițe. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost desfințată și înlocuită cu parohia Partoș. Între 1955-1956 s-au efectuat săpături în interiorul bisericii vechi. Astfel, moaștele Sfântului Iosif cel Nou au fost scoase din mormânt și duse la Catedrala Mitropolitană din Timișoara în vederea canonizării oficiale. Din 2008, prin grija IPS Nicolae mitropolitul Banatului , mănăstirea a fost reactivată, de data aceasta pentru călugări.
Biserica de lemn de la Crivina de Sus
Lăcașul cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” este așezat în vârful unui deal, în mijlocul unui cimitir și este cel mai vechi așezământ religios din Țara Făgetului. O atestă inscripția chirilică amplasată pe portalul sudic, care consemnează anul 1676 ca an al ridicării acestuia. Se consideră a fi cea mai reuşită realizare arhitectonică păstrată în Banat, fiind înscrisă ca monument istoric de clasă A. Bârnele pereţilor sunt cioplite în tehnica „patru laturi”, și se îmbină la colţuri în sistem „coadă de rândunică”. Tot la exterior sunt mai multe console cioplite din bardă, care simbolizează capul de cal într-o formă stilizată. Biserica are turnul scund, prismatic și este acoperită cu şindrilă. Pe pereții exteriori au fost fixate mai multe „cruci ale eroilor” care ne amintesc de tinerii care au pierit în luptă și nu au fost îngropați în cimitirul satului. Pardoselile sunt din scânduri de brad, aşezate pe grinzi transversale. Este văruită în alb și nu are pictură interioară. Doar iconostasul este original.
Istoria acestui edificiu este extrem de bogată; documentele și inscripțiile de pe biserică amintesc de prima așezare a lăcașului, în Ilia, județul Hunedoara, de unde a fost adusă în anul 1717 pe râul Mureș și apoi transportată cu carele trase de boi. Potrivit unor surse, biserica a fost donată comunității din Crivina de către o văduvă bogată. O inscripție de pe latura sud-estică a altarului, corelată cu istoria zonei, avansează ipoteza potrivit căreia odată, biserica ar fi servit ritului calvin.
Lăcașul din Crivina de Sus a fost centrul unui proiect multidisciplinar care s-a desfășurat începând din anul 2013, și a fost renovat și adus la frumusețea de odinioară.
Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Zolt
Localitatea Zolt, care aparține în prezent de comuna Fârdea, este așezată într-o vale pitorească înconjurată de dealuri și păduri. A fost amintită la 1454 ca fiind proprietatea lui Ioan Huniade. Biserica de lemn a fost construită în secolul al XVIII-lea și este monument istoric de clasă A. Planul este unul simplu de tip navă, care se termină spre răsărit cu absida altarului, poligonală. Lăcașul este construit din bârne de stejar și acoperit cu șindrilă, iar fundația este din piatră. Pereții, lucrați numai cu barda, sunt îmbinați prin cuie de lemn și nu sunt tencuiți la exterior. Pe balustrada de la podul corului se află următoarea inscripție cu litere chirilice: „Zugrăvitu-s-a această sfântă sobovnicească și apostolească biserică în zilele împăratului nostru Iosif al doilea și prea blagoslovirea episcopului nostru…Timișoara, popa Mihai Popovici, Petru Obeadă, George Obeadă, Teodor Zugravul, Tănase din Lugoj, anul 1781.”
Deasupra turnului este un bulb de inspiraţie barocă placat cu şindrilă. Pe peretele de sud al naosului, ca şi pe cei ai absidei, în exterior, au fost aplicate mai multe cruci, în amintirea tinerilor din sat căzuți în primul război mondial.
În interior, biserica este integral pictată pe bolţi şi pe pereţi în tehnica specifică zonei, tempera direct pe suprafața de lemn. Pictura a fost realizată în anul 1781 de către Teodor Zugravul și Atanasie din Lugoj. În pronaos se află portretul ctitorului, cneazul Petru Obeadă, ceea ce conferă unicitate acestui vechi lăcaș de lemn.
Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poieni
Data construirii nu este cunoscută cu exactitate. În vreme ce unele surse dau anul 1759 ca fiind cel în care a fost ridicată, altele susțin că acest lucru s-a întâmplat în 1791. Cert este că a fost strămutată la Poeni din cătunul numit Valea Bisericii în jurul anului 1800. A fost construită din bârne masive de gorun, având pereţii exteriori căptuşiţi cu şindrilă. Turnul este împodobit cu doi bulbi de inspiraţie barocă ce se suprapun către crucea din vârf. Învelitoarea acoperişului şi coronamentul turnului clopotniţă sunt din şindrilă. Biserica are un altar semicircular și un naos cu o boltă în leagăn, despărțit de pronaos printr-un perete.
Pictura interioară, realizată în stil neoclasic, a fost lucrată pe pânză, în ulei și apoi lipită pe pereți și boltă și a fost realizată în anul 1812 de zugravul Petru Nicolici. La baza timpanului se păstrează încă pisania scrisă în alfabetul chirilic.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Margina
Biserica din Margina datează din anul 1737. Ea se găsește azi în mijlocul cimitirului de la extremitatea nordică a satului, dar, conform tradiției locale, inițial ar fi fost construită în locul numit „Ocolitura lui Ilișoni” și doar o dată cu sistematizarea așezării, intervenită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a fost adusă pe vatra actuală. A fost ridicată pe un fundament şi un soclu scund din piatră de carieră, peste care s-au aşezat tălpoaiele masive. Pereţii ciopliţi din bârne de stejar sunt acoperiţi la exterior cu lipitură de pământ. Deasupra pronaosului se înalţă un mic turn clopotniţă placat la exterior cu scânduri. Doi bulbi suprapuşi, de factură barocă, fac trecerea către crucea din vârf. Învelitoarea acoperişului este din şindrilă.Pictura bisericii a fost realizată în deceniul trei al secolului al XIX-lea de Lazăr și Gheorghe Gherdanovici, tata și fiu, în prezent fiind mai bine păstrată pe bolta din altar. Clopotul bisericii e cel mai vechi din Banat.
Aproape întreaga biserică a fost renovată, intervenţia brutală a restauratorilor a făcut obiectul unei cercetări penale. Biserica de la Margina a beneficiat de cea mai mare sumă pentru restaurare – 1,6 milioane de lei.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Bătești
Biserica monument istoric, a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind adusă pe tăvălugi, trasă de 12 perechi de boi, din satul Veța, astăzi dispărut. Ridicată pe fundație de piatră, cu bârne masive în structura pereților, biserica are acoperișul învelit în șindrilă. Încheieturile de la pronaos şi de la altar se termină în “coadă de rândunică”, lucrate îngrijit, fără nici cel mai mic cui.
Interiorul bisericii a fost pictat în 1783, în ulei pe pânză care a fost aplicată apoi pe bolţile bisericii. Autorii valoroasei picturi interioare sunt celebrii pictori premoderni români Gheorghe Diaconovici și Ștefan Popovici din Bocsa Vasiova. Podoaba picturală se mai păstrează doar în altar şi pe bolta naosului. Iconostasul este pictat direct pe lemn.
Biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Românești
Biserica din Românești datează din secolul al XVIII-lea si a fost adusă de pe Valea Muresului. Este construită din bârne de stejar, încheiate în „coadă de rândunică“. Pereții au fost acoperiţi la exterior cu lipituri de pământ. Are o formă de navă împărţită în pronaos, naos şi altar. Turnul de lemn cu bulb de inspiraţie barocă este considerat unul dintre cele mai frumoase din Banat, fiind şi el acoperit cu şindrilă.
Interiorul a fost pictat de un artist fără şcoală, probabil un pictor ţăran. Clopotniţa se află într-o altă construcţie de lemn, lângă biserică. Monumentul a fost pictat, dar pictura a fost acoperită cu var. Biserica de lemn de la Românești este într-o avansată stare de degradare. Șarpanta acoperișului este șubredă, la fel și peretele de nord al lăcașului, expus mai mult intemperiilor.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Jupâneşti
Biserica din Jupânești datează din secolul al XVIII-lea. Peste doar câţiva bolovani de piatră aşezaţi la colţuri au fost puse tălpoaiele, peste care stau suprapuse bârnele masive, cioplite pe toate cele patru feţe. Îmbinările sunt făcute cu cepuri de lemn, fără a se folosi fier. Ca element particular al bisericii, intrarea bărbaţilor a fost amenajată în peretele de nord al naosului. Învelitoarea acoperişului este din şindrilă, la fel ca şi acoperişul piramidal al unui mic turnuleţ ridicat pe pronaos.
Picturile interioare, originale, care datau de la începutul secolului al XVIII-lea nu se mai disting. Se mai păstrează în biserică doar câteva icoane, cruci și obiecte de cult de secol XVIII. Porțile lăcașului de cult se mai deschid doar la înmormântări și la 14 octombrie, de sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva.
Biserica „Cuvioasa Paraschiva” din Curtea
Lăcașul din Curtea este cel mai spațios din Banat și datează din anul 1794, această dată fiind trecută în pisania chirilică a bisericii. Fundaţia edificiului este din piatră de carieră, iar pereţii din bârne de gorun sunt construiţi în sistemul “în căţei”, fiind tencuiţi la exterior, iar la interior placaţi cu scânduri de stejar. Pereții de vest și sud imită în relief de tencuială crucile de eroi tipice monumentelor de lemn. La cunună, îmbinările realizează cele mai mari și mai frumoase multiconsole, adevărate aripi ale edificiului. Învelitoarea acoperişului este din şindrilă, la fel şi vârful turnului.
Pictura datează din 1806 și a fost atribuită pictorului lugojan Petru Nicolici. Pe o cruce de lemn, păstrată în altar, apare pe postament inscripția în chirilică: „Această cruce s-a făcut Sfintei Biserici la Curtea prin îndrumarea preacinstitului domn Petru de Atanasievici, proto-vesbiterul Făgetului la anul 1820″.
Biserica „Sfântul Dumitru” din Dubeşti
Lăcașul a fost construit în jurul anului 1650, pe o temelie de piatră, din bârne cioplite din stejar, având un turn ridicat pe un sistem de grinzi solide așezate pe planșeul din tinda bisericii. În 1931 s-a înlocuit vechea învelitoare a acoperişului din şindrilă cu cea actuală din tablă zincată.
Pictura din interior a fost realizată în culori naturale, fiind de inspirație bizantină, iar cea de pe bolta naosului este deteriorate; doar vag se mai disting scenele din Patimile Domnului.
Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Groşi
Biserica din Groși a fost ridicată în anul 1741 de Peru Neculai, la Căpâlnaș, pe Valea Mureșului. De acolo a fost adusă în 1826 în satul ce aparține de localitatea Margina. Se aseamănă cu cea de la Băteşti, cu deosebirea că aici spaţiul interior este mai mare, iar pereţii exteriori de bârne au fost tencuiţi cu pământ. Învelitoarea acoperişului şi a cea a turnului au fost îmbrăcate cu tablă zincată. În interior se păstrează fragmente din pictura inițială, de secol XIX. Inscripția de pe intrarea în naos și de pe grinzile din altar constituie valoroase izvoare documentare.
În România, marile catedrale, biserici și mănăstiri, au fost de regulă precedate de bisericuțe de lemn. Această întâietate a lemnului în arhitectura noastră sacrală se datorează atât bogăției naturale, în codrii altădată nesfârșiți, cât și unei puternice tradiții în arta lemnarilor. Astăzi, foarte multe dintre ele sunt însă într-o stare precară. Lemnul este un material ușor degradabil și în plus, autoritățile au tratat de cele mai multe ori cu nepăsare aceste vetre de spiritualitate și cultură. Banatul nu face excepție de la acest fenomen. Abia în ultimii ani au început lucrări de restaurare ale vechilor lăcașe de cult ridicate din lemn. Din păcate, de multe ori s-a intervenit neprofesionist și aleatoriu. Aceste valoroase obiective trebuie aduse la înfățișarea de odinioară prin programe de conservare care să respecte cu strictețe indicațiile arhitecților. Numai așa aceste bijuterii ale patrimoniului national vor putea dăinui.
Surse:
- Volumul ”Cărările Credinței – Biserici de lemn monument-istoric din județul Timiș”, editura Graphite
- Wikipedia
Surse foto: