Serviciul Public de Salvamont Sibiu îi informează pe montaniarzi că începând cu data de 15 octombrie, cabana Podragu va fi închisă. De asemenea, turiștii sunt sfătuiți să își planifice cu mare atenție turele în zona munților Făgăraș.
Potrivit portalului podragu.ro, unitatea mai sus menționată este cabana din Muntii Făgăraș situată la cea mai mare altitudine, 2136 m, pe o vale glaciară, valea Podragului, care se ramifică din valea Arpașul Mare, fiind mărginită la est de Muchia Tarita și la vest de Muchia Piscul Podragului.
Accesul se face pe drum forestier și pe potecă de picior, aceasta din urmă neprezentând pe timp de vară greutăți mari, iar pe timp se iarnă se recomandă accesul în zonă doar turiștilor experimentați sau alpiniștilor.
Transportul alimentelor, combustibilului, lemnelor, și al aproape tuturor lucrurilor de care este nevoie, se face cu ajutorul animalelor sau în rucsac.
Sursă foto: Salvamont Sibiu
