Etichetă: campanie vaccinare anti covid bistrita nasaud

  • Centru de vaccinare drive-thru în stațiunea Sângeorz-Băi

    Staţiunea Sângeorz-Băi va găzdui duminică prima campanie de vaccinare anti-COVID-19 de tip drive-thru din judeţul Bistriţa-Năsăud organizată în afara municipiului reşedinţă.

    Acţiunea va avea loc în zona parcului staţiunii, concomitent cu un târg dedicat produselor din lapte de oaie obţinute de ciobanii de pe Valea Someşului, iar vaccinul administrat va fi cel de la Johnson&Johnson, care necesită o singură doză.

    „Continuăm suita de campanii drive-through, de această dată în Sângeorz-Băi. Este necesar să facem tot ce putem pentru ca imunizarea să fie mult mai accesibilă pentru cetăţeni, iar acesta este un prim pas pentru zona Sângeorz-Băi, unde aşteptăm şi locuitorii de pe Valea Someşului. Încă o veste bună este că avem în lucru, împreună cu primarul Traian Ogâgău şi colegii din CJSU, derularea procedurilor pentru deschiderea unui centru permanent de vaccinare în acest oraş”, a transmis prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

  • Centru de vaccinare drive-through, în Bistrița

    Autoritățile județene din Bistrița-Năsăud organizează în perioada 8 – 9 mai o campanie de vaccinare drive-through în parcarea B1 Retail Park din municipiul Bistrița.

    Potrivit Prefecturii Bistrița-Năsăud, vor fi amenajate trei fluxuri de vaccinare, iar imunizarea se va face cu serul Pfizer.

    Cetățenii care doresc să se imunizeze în această campanie au acces cu mașina și se pot prezenta doar cu actul de identitate și chestionarul de triaj care poate fi completat anterior prezentării la vaccinare. Documentul poate fi accesat AICI.

    Vaccinarea se realizează fără programare, iar datele persoanelor vaccinate vor fi introduse, ulterior, în Registrul Electronic Național de Vaccinare.

    Pentru administrarea celei de-a doua doze Pfizer cetățenii se pot prezenta la oricare dintre centrele la care se administrează acest vaccin.

    (FOTO: Ro Vaccinare / Facebook)

  • Centru de vaccinare anti-COVID-19 la cel mai mare angajator din Bistrița-Năsăud

    Un centru de vaccinare anti-COVID-19 a fost deschis miercuri la cel mai mare angajator din județul Bistrița-Năsăud, o firmă româno-germană din Bistriţa cu 4.900 de angajaţi, a anunțat Instituţia Prefectului.

    Compania, care are ca domeniu de activitate producţia de cabluri şi echipamente auto, a fost prima din judeţ care şi-a manifestat dorinţa de a înfiinţa un flux de vaccinare pentru angajaţii săi. Alte două firme din județ sunt interesate să-și vaccineze angajații după același model.

    Angajații care doresc să se imunizeze vor primi vaccin produs de Pfizer.

    Activitatea din centrul de vaccinare va fi coordonată de un medic care are contract cu compania, iar din echipă mai fac parte două asistente medicale şi un registrator.

    Prefectura Bistrița-Năsăud a mai anunţat că, pentru facilitarea accesului la vaccinare, se fac demersuri pentru amenajarea unor centre drive-thru în județ.

  • Număr mare de programări la centrele de vaccinare cu Pfizer din județul Bistrița-Năsăud

    Două noi centre de vaccinare anti-COVID cu serul Pfizer au fost deschise luni în judeţul Bistriţa-Năsăud, toate locurile fiind ocupate până pe 21 martie.

    Centrele au fost deschise pentru vaccinarea persoanelor peste 65 de ani sau cu boli cronice.

    Un centru este deschis la Casa de cultură din oraşul Năsăud, iar al doilea, la dispensarul medical din comuna Prundu Bârgăului.

    Potrivit datelor de pe Platforma naţională de programare, nu mai sunt locuri libere nici la centrele de vaccinare din municipiul Bistriţa.

    Pentru vaccinarea cu AstraZeneca există, în schimb, locuri libere în județ. La centrul de vaccinare de la Spitalului orăşenesc Beclean erau disponibile luni dimineață 665 de locuri.

  • Campania de imunizare anti-COVID-19 continuă în Bistriţa-Năsăud cu peste 400 de doze noi de vaccin

    O nouă tranşă de vaccinuri anti-COVID-19, în număr de 440 doze, a ajuns duminică în județul Bistriţa-Năsăud și a fost distribuită la centrele de vaccinare din Bistriţa, Năsăud şi Beclean, iar campania de vaccinare a fost reluată luni dimineață.

    Potrivit Prefecturii Bistrița-Năsăud, necesarul de vaccinuri se stabileşte în funcţie de numărul de persoane care se înscriu pe Platforma pentru programarea online la vaccinare împotriva COVID-19. Acest necesar este trimis la centrul regional din Cluj, care transmite în județ dozele în funcţie de solicitări. Nu se fac solicitări pentru cantităţi mari pentru că vaccinul nu poate fi păstrat mai mult de 3 – 4 zile în frigidere normale, iar situaţia înscrierilor doritorilor eligibili pentru etapa I de vaccinare, ce vizează lucrătorii din domeniul medical şi social, este într-o dinamică continuă.

    În judeţul Bistriţa-Năsăud campania de vaccinare a început în data de 31 decembrie anul trecut. În 31 decembrie şi 1 ianuarie s-au vaccinat 250 de persoane.