Etichetă: carte

  • Lansare de carte: „Istoria Holocaustului” de Ovidiu Raeţchi

    Lansare de carte: „Istoria Holocaustului” de Ovidiu Raeţchi

    Volumul este o sinteză a celei mai cutremurătoare crime din secolul XX.
    La Sinagoga Mare din Oradea va avea loc duminică, 6 februarie, de la ora 12:00 un eveniment editorial. Este vorba de lansarea cărţii „Istoria Holocaustului. Desfiinţarea omului: de la ascensiunea lui Hitler până la execuţia lui Eichman”. Cartea a apărut anul acesta la editura Litera, în colecţia Kronika. La eveniment vor participa dpl. ing. Felix T. Koppelmann, preşedintele Comunităţii Evreilor Oradea, Robert Schorr, director JCC Oradea, prof. univ. dr. Antonio Faur de la Universitatea Oradea, director la Centrul de Cercetare a Istoriei Evreilor „Eva Heyman” şi drd. Emanuel Grec, cercetător la Universitatea Heidelberg.

    Cartea, după cum se arată în prezentarea editurii, este o sinteză a celei mai cutremurătoare crime din secolul XX: anihilarea deliberată, printr-o veritabilă „bandă industrializată a morții“, a unui întreg popor. Cartea trece în revistă originile intelectuale ale nazismului, psihologia lui Hitler – pe care autorul îl numește „asasinul zero“, sursa absolută a Holocaustului – și politicile antisemite ale fiecărui stat european, din Germania până în România, din Scandinavia până în Italia, din Franța până în Grecia și în Ungaria. Un loc special îl ocupă etapele în care conducătorii celui de-al Treilea Reich au ajuns să conceapă Soluția Finală și modul în care aceasta a fost aplicată în lagărele de exterminare de la Chełmno, Bełzec, Sobibór, Treblinka, Majdanek și Auschwitz-Birkenau. „Holocaustul prin gloanțe“, comis de naziști cu precădere în Uniunea Sovietică, este reconstituit prin numeroase relatări ale supraviețuitorilor și ale martorilor, în vreme ce legile antisemite care pregătesc Shoah-ul sunt analizate în detaliu.

    „Tot acest proces genocidal – discriminarea, eliminarea din societate, ghetoizarea, înfometarea, împușcarea, gazarea – a început însă prin discurs. Orice genocid este, la început, un genocid al cuvintelor“ – iată avertismentul oferit de această nouă istorie a Holocaustului. „Ceea ce nu au înțeles toți cei care îl aclamau pe Hitler – inclusiv Heidegger, care avea toate datele să înțeleagă – era faptul că desființarea unui om, așa cum o numește Primo Levi, însemna în fapt desființarea întregii umanități. Că acesta era chiar opusul principiului talmudic rostit ulterior în onoarea salvatorilor din Holocaust – precum Oskar Schindler sau Raoul Wallenberg: Cine salvează o viață salvează lumea întreagă. Cine desființează un om desființează umanitatea întreagă. Acesta a fost marele truc al Führerului. Toți ceilalți – proclamați de la Berlin ca fiind aleși, rase superioare, supraoameni – s-au năpustit la chemarea acestuia asupra evreului, care, spunea Hitler, era mai-puțin-om decât ei. Surpriză însă: evreul era un om ca toți oamenii, iar dezumanizarea lui era doar un șiretlic prin care oricine altcineva devenea dezumanizabil.“

    Ovidiu Raețchi a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, două programe de masterat – „Spațiul Islamic” de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, respectiv „Cultură și civilizație ebraică” de la Facultatea de Litere, ambele din cadrul Universității din București. În prezent urmează două programe de școală doctorală la Facultatea de Științe Politice – SNSPA cu tema de cercetare: „Între moderare şi jihadism. Un secol de căutări ideologice pentru Fraţii Musulmani” , respectiv Facultatea de Istorie – Universitatea București cu tema de cercetare: „Procesul de pace egipteano-israelian. Canale secrete de negociere premergătoare acordurilor de Camp David (septembrie 1978): filiera românească, filiera marocană şi iniţiativele lui Nahum Goldmann (Congresul Mondial Evreiesc)”.

    Ovidiu Raeţchi a fost numit în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, printr-o decizie a premierului Nicolae Ciucă publicată, luni, 31 ianuarie 2022, în Monitorul Oficial. Ovidiu Raeţchi a avut două mandate de parlamentar în camera Deputaților, între 2012 și 2020. În al doilea mandat, el a fost vicepreşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, din partea PNL.

  • Eveniment editorial. Volumul “Biserici și comunități din Sălaj”, de Bogdan Ilieș, lansat online

    Istoricul Bogdan Ilieș își va lansa vineri volumul “Biserici și comunități din Sălaj. Construcții de edificii de cult românești (1848-1945)”.

    Evenimentul de lansare se va desfășura online, pe pagina de Facebook a Institutului Național al Patrimoniului, la ora 17.00.

    Proiectul editorial, co-finanțat din Timbrul Arhitecturii (Ordinul Arhitecților din România) 2019, mijlocește o incursiune în viața strâns legată de biserică a comunităților din zona Sălajului în perioada 1848 -1945.

    „Pe de o parte, autorul studiază fenomenul de înlocuire a vechilor construcții de lemn cu cele din material durabil, indică modelele de inspirație pentru noile lăcașe de cult și explică motivele ridicării de noi biserici comunitare. Pe de altă parte, autorul reconstituie cadrele administrative, economice și juridice în care s-au făcut aceste proiecte colective și distinge rolurile jucate de clerici, ctitori și meșteri în rezultatul final. (…) Bogdan Ilieș a adunat și ordonat cu o migală de detectiv date istorice din aproape trei sute de comunități, din surse extrem de diverse, împrăștiate prin multe locuri îndepărtate și greu accesibile, unele dintre ele salvate de autor înainte de a dispărea definitiv. Astfel, volumul de față ne oferă o bogăție impresionantă de informații inedite, structurate în câteva perspective esențiale. Unele aspecte surprinse, cum sunt spre exemplu cele legate de ctitori și meseriași, au fost prea puțin tratate până acum, iar altele, precum cele administrative, economice și juridice, deschid drumul spre noi cercetări. Cartea zugrăvește pentru prima dată un tablou general, coerent, al arhitecturii sacrale din ținutul Sălajului, între premodern și modern. În final, autorul subliniază atașamentul comunităților față de valorile trecutului și angajamentul salutar al unor specialiști și al unor instituții, care au făcut posibilă păstrarea unui număr semnificativ de biserici vechi de lemn și de zid”, scrie arhitectul Alexandru Baboș, expert în patrimoniul cultural, în prefața volumului.

    Discuția de vineri îi va drept invitați, alături de autorul volumului, pe Greta Miron – istoric, conferențiar al Facultății de Istorie și Filosofie, Istorie medievală și istoriografie din Cluj-Napoca, și pe Alexandru Baboș, arhitect, doctor în istoria arhitecturii la Universitatea Lund, expert în patrimoniul cultural.

    Conferința va fi moderată de directorul Institutului Național al Patrimoniului, Ştefan Bâlici, și va fi transmisă live și disponibilă ulterior ca înregistrare pe Facebook.

    Despre autor

    Bogdan Ilieș este doctor în istorie al Institutului de Istorie „George Barițiu“ din Cluj-Napoca cu o teză ce a avut drept subiect bisericile românești din Sălaj. Autorul are preocupări în cercetarea și documentarea bisericilor de lemn din România, de peste 12 ani, fiind autor/coautor al unor articole în reviste de specialitate. Începând cu 2015 s-a implicat alături de alți specialiști din zona Transilvaniei și a Banatului în diverse șantiere de restaurare sau punere în siguranță a unor biserici de lemn înscrise în Lista Monumentelor Istorice. Totodată, este vicepreședinte al Asociației „Arhaic“ care gestionează în zona Sălajului programul civic de salvgardare a patrimoniului cultural construit „Ambulanța pentru Monumente“.