Dacă în 2020 trăia emoţia sărbătoririi Centenarului Universităţii Politehnica Timişoara, acum, în 2021, instituţia a aniversat 100 de ani de la înfiinţarea Societăţii Sportive Politehnica Timişoara. Sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea la Politehnică, fiind unul dintre puţinele cazuri în care, imediat după înfiinţarea universităţii, au pornit primele discuţii cu privire la înfiinţarea asociaţiei sportive. În primăvara lui 1921 avea loc şi primul joc de fotbal, neoficial, dar consemnat în presa vremii.
Echipa de fotbal a primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara s-a constituit statutar la 4 decembrie 1921, la iniţiativa primului rector, Traian Lalescu, un mare iubitor de sport. De atunci, pe parcursul a 100 de ani, sportul a fost o componentă esenţială a pregătirii studenţilor Universităţii Politehnica Timişoara, iar data de 4 decembrie a devenit una simbolică, fiind cea la care este sărbătorit un adevărat brand al oraşului, iubit şi alintat de generaţii întregi de suporteri – POLI!
În decursul timpului, toate conducerile Politehnicii timişorene au acordat o atenţie aparte sportului, dar şi dezvoltării unei infrastructuri care să susţină această această activitate, astfel încât astăzi Universitatea Politehnica Timişoara se poate lăuda cu baze sportive cum nu mai are nici o altă instituţie de învăţământ superior.
Un veac de existenţă pentru Politehnica Timișoara
Pentru a rememora rolul pe care sportul, atât cel de masă, cât şi cel de performanţă, l-a jucat în Universitatea Politehnica Timişoara de-a lungul ultimilor 100 de ani, în 4 decembrie 2021, la ora 11:00 (la fel ca în urmă cu 100 de ani), în sala Auditorium din Centrul de Conferinţe al Universităţii Politehnica Timişoara, a fost organizat un eveniment aniversar ce a reunit foste şi actuale glorii ale echipei, reprezentanţi ai conducerii universităţii şi invitaţi speciali, atât online, cât şi fizic.
Au adresat cuvinte Florin Drăgan, rectorul UPT; Eduard Novak, Ministrul Sportului; Viorel-Aurel Şerban, fost rector al UPT şi actual preşedinte al Societăţii Sportive Universitare Politehnica Timişoara; Adrian Tal, director executiv al CSU Politehnica Timişoara. Mesaje aniversare mai au fost transmise, fizic sau online, de Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Ioan Doboşi, preşedintele secţiei de handbal SCM Politehnica Timişoara, pe care o susţine de peste 25 de ani, Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal şi fost jucător la Politehnica Timişoara în prima echipă din afara Bucureştiului care a câştigat un titlu naţional, Nicolae Secoşan, unul dintre cei mai cunoscuţi cronicari sportivi ai Timişoarei, care a rememorat momente din istoria „Poli” văzute cu ochii jurnalistului, Emerich Dembroschi, unul dintre fotbaliştii legendari ai Timişoarei, care şi-a amintit, cu emoţie, momentele care i-au marcat cariera, Sebastian Novovic, liderul Druckeriei – Asociaţia Suporterilor din Timişoara, care de ani buni a „împins” echipa înainte, Camelia Macoviciuc, prima campioană olimpică (la Atlanta) formată şi legitimată la Politehnica Timişoara, Cristian Fenici, căpitanul echipei de handbal care a cucerit Cupa României în 2019, Alexandru Buligan, celebrul portar de handbal al echipei Politehnica Timişoara şi al naţionalei României, Benjamin Bodo, campion naţional la scrimă şi student la UPT.
Colecţia Alb-Violet
Partea a doua a evenimentului a inclus lansarea colecţiei de carte Alb-Violet, iniţiată de fostul rector al Politehnicii, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Şerban, cu scopul de consemna, în scris, întâmplările din lumea sportului şi de a crea o adevărată arhivă sentimentală a Clubului Politehnica Timişoara.
În cadrul acesteia, au avut loc şi două lansări de carte: „Politehnica Timişoara – Fotbalul şi Handbalul”, scrisă de Octavian Stăncioiu şi Viorel Jurcuţ, care oferă cititorilor o colecţie de amintiri din cele mai mari secţii sportive ale Politehnicii Timişoara, şi „Politehnica Timişoara – Conducători şi susţinători ai sportului”, scrisă de Nicolae Neguţ, Ivan Bogdanov şi Constantin Florescu, ce oferă o istorie inedită a Politehnicii Timişoara, privită din perspectiva celor care au condus destinele sportului politehnist.
Emisiune filatelică dedicată Centenarului Societăţii Sportive Politehnica Timişoara
Pentru a celebra importanţa pe care brandul POLI îl are în Timişoara şi în ţară, Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică cu tema „Centenarul Societăţii Sportive Politehnica Timişoara”. Emisiunea filatelică cuprinde un întreg poştal cu timbru marcă fixă în care sunt reproduse imagini din competiţiile Societăţii Sportive Politehnica Timişoara. De asemenea în întregul poştal se poate revedea imaginea primului rector al Şolii Politehnice timişorene, Traian Lalescu. Totodată, emisiunea conţine 1 timbru şi un plic „prima zi”. Pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei, este redată silueta unui fotbalist alături de un detaliu architectonic al faţadei Universităţii Politehnice Timişoara şi actuala siglă a Societăţii Sportive Politehnica Timişoara.
Directorul general al Romfilatelia, doamna Cristina Popescu, a adresat felicitări pentru dorinţa UPT de a marca un eveniment atât de important şi pentru continuitatea cu care nu multe instituţii se pot lăuda. Pe lângă urarea de „La mulţi ani!” adresată Societăţii Sportive Politehnica Timişoara, directorul general al Romfilatelia a menţionat buna colaborare cu Universitatea Politehnica Timişoara, subliniind faptul că produsele filatelice îşi dovedesc cu prisosinţă utilitatea nu doar în clasoarele filateliştilor, ci în transmiterea unor mesaje.
Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a mulţumit Romfilatelia pentru includerea Politehnicii timişorene în planul filatelic, în cadrul unei colaborări care a început în urmă cu mai bine de un an, când se lansa emisiunea filatelică dedicată Centenarului Universităţii Politehnica Timişoara, care a continuat în luna mai cu lansarea unui întreg poştal dedicat centenarului primei expoziţii filatelice a României Mari, care a avut loc în actualul sediu al Rectoratului UPT, iar acum cu emisiunea dedicată Centenarului Societăţii Sportive Politehnica Timişoara.
Momentul a fost completat de dl Marius Munteanu, preşedintele Asociaţiei Filatelice Timişoara, care a rememorat câteva dintre legăturile stabilite la Timişoara între lumea filateliei şi mediul academic, începând cu rpima expoziţie filatelică a României Mari sau cu primul Congres al filateliştilor, ţinut în 1923 în oraşul de pe Bega.
Evenimentul s-a încheiat cu lansarea unui Vin Aniversar creat ca rod al colaborării dintre Universitatea Politehnica Timişoara şi Cramele Recaş, unul dintre cei mai importanţi sponsori ai sportului politehnist.
