Etichetă: centre vaccinare anti covid bihor

  • Șapte centre de vaccinare, funcţionale începând de luni în județul Bihor

    Vaccinarea anti-COVID-19 va avea loc de luni în judeţul Bihor în şapte centre funcţionale, din care două operaţionale în Oradea, a declarat, joi, pentru AGERPRES, directorul DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă.

    „În Oradea vor fi deschise, vor fi operaţionale, două centre, respectiv la Spitalul Pelican şi încă două fluxuri în Orăşelul Copiilor. Aceste trei locaţii vor fi active în Oradea. De mâine, vineri, după ora 15,00, va fi activă platforma pentru programări, urmând ca de luni să înceapă activitatea de vaccinare. În judeţ, am mai organizat centre operaţionale la Spitalul orăşenesc Aleşd, Spitalul municipal Salonta, Spitalul orăşenesc Ştei şi secţia exterioară a Spitalului municipal Marghita din Valea lui Mihai. Momentan, pornim cu aceste şapte fluxuri de vaccinare în judeţul Bihor, urmând ca şi celelalte până la 23, câte avem stabilite, să le organizăm după luna martie, în etapa a treia”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul DSP.

    El a arătat că motivul pentru care nu au devenit toate centrele operaţionale a fost determinat de un calcul pe ţară, în funcţie de populaţia vârstnică de peste 65 de ani, de numărul celor cu boli cronice şi de solicitările privind personalul din instituţiile cheie (poliţie, jandarmi, firme etc).

    Directoarea DSP a precizat că, în urma solicitării publice lansate cu o zi în urmă pentru personal vaccinator şi registrator medical, există chiar personal de rezervă pentru toate cele 23 de centre, motiv pentru care a ţinut să mulţumească medicilor de familie şi celor implicaţi.

    „Am rămas plăcut impresionată de răspunsul primit. Avem şi o listă de rezervă. Au fost foarte receptivi şi deschişi la apelul nostru. Mî înclin şi le mulţumesc mult de tot. Aşteptăm însă şi ordonanţa de urgenţă privind retribuţia acestui personal. Dar, şi în lipsa acesteia, foarte mulţi medici, asistenţi şi alte persoane s-au înscris pentru a participa la această activitate de vaccinare. Cred că vor lucra şi voluntar până apare ordonanţa”, a precizat Rahotă.

    Primarul municipiul Oradea, Florin Birta, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că încă nu se ştie dacă şi primăriile vor intra în această etapă de vaccinare, deşi vaccinarea primarului ar fi un bun exemplu pentru populaţie.

    Birta a participat marţi la o discuţie cu ministrul Finanţelor, în delegaţia Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), pentru a solicita ca finanţarea pentru plata acestui personal să fie suportată de guvern, nu de administraţiile locale.

    „Am înţeles că ordonanţa de urgenţă este în proces de avizare, la alte ministere. Dar promisiunea primului ministru a fost că vineri va mai fi o şedinţă de guvern în care aceste lucruri vor fi clarificate”, a mai precizat primarul Birta.

    (FOTO: Facebook / RO Vaccinare)