Etichetă: cinema in aer liber

  • Caravana în aer liber TIFF ajunge în Covasna și Satu Mare

    Cinema în aer liber și un decor de poveste – Caravana TIFF aduce filme bune la Zabola Estate, pe Domeniile Mikes din comuna Zăbala, județul Covasna, în 19 și 20 august, și în municipiul Satu Mare, 2în 2 și 23 august.

    La Zabola Estate, cele două seri cu filme din selecția TIFF vor aduce povești despre căutări dramatice într-un thriller transilvănean, și despre dragoste și cuplu într-un debut multi-premiat, de la 21.00. Un bilet costă 20 de lei și poate fi cumpărat la fața locului.

    Ajunsă la cea de-a 11-a ediție, Caravana TIFF este unul dintre cele mai ample proiecte ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), mii de spectatori urmărind filme în aer liber în fiecare vară.

    Măsurile de siguranță luate anul acesta în timpul celui mai mare festival de film din România, care s-a încheiat de curând la Cluj-Napoca, vor fi obligatorii pentru toate evenimentele din timpul Caravanei. La intrare, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura. Astfel, persoanele care au temperatura mai mare de 37,3°C sau prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree), cât și cele care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces la proiecție. Purtarea măștii și respectarea distanței de minimum 1,5 metri între persoane sunt obligatorii pe tot parcursul evenimentului. Scaunele vor fi aranjate în două moduri, pentru o persoană și pentru două persoane, și vor fi dezinfectate permanent.

    Locurile sunt limitate, respectând restricțiile privind numărul maxim de participanți admis prin lege pentru evenimentele în aer liber.

    Zabola Estate | 19 – 20 august | 21.00

    Miercuri, 19 august

    Valan – Valea Îngerilor / Valan – Az utolsó hívás

    Regia: Béla Bagota | Ungaria, 98’  (15+)

    Cu: Csaba Krisztik, András Hatházi, Emőke Pál

    Péter investighează o reţea traficantă de carne vie din Braşov. Şi-a dedicat viaţa salvării femeilor dispărute după ce Juli, sora lui, a dispărut cu 22 de ani în urmă în orăşelul natal, Valan. Iar Péter se întoarce acolo după ce primeşte un telefon care îi dă de înţeles că trupul surorii sale tocmai a fost găsit…

    Zilele Maghiare, TIFF 2020; Cel mai bun regizor, Premiile Criticilor de film maghiari pe 2019; 10 nominalizări în Săptămâna Filmului Maghiar

    Joi, 20 august

    Monștri.

    Regia: Marius Olteanu | România, 116’

    Cu: Judith State, Cristian Popa, Alexandru Potocean, Șerban Pavlu, Dorina Lazăr

    O zi, posibil ultima, din viaţa unui cuplu. Ea caută confirmări. El se caută pe sine. Împart același pat de ani buni, dar de ceva vreme nu par să mai meargă pe același drum. După o noapte petrecută separat, fiecare în compania altui străin, Dana (Judith State) şi Arthur (Cristian Popa) ajung în fața celei mai importante decizii. Povestea lor e o dovadă că lipsa de asumare și problemele de comunicare pot distruge căsnicii, dar iubirea nu naște monștri.

    Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut la TIFF 2019; Premiul publicului la Berlinale, Marele Premiu la Festivalul Internațional de Film de la Sofia

    Satu Mare | 22 – 23 august | 21.30

    Sâmbătă, 22 august

    Urma, r. Dorian Boguță | România, 105’

    Cu: Marin Grigore, Teodor Corban, Irina Rădulescu, Dragoș Bucur, Mădălina Ghenea

    Anton, un pianist celebru, este dat dispărut, iar sora şi cumnatul său anunţă poliţia. Investigaţia va dezvălui destinul zbuciumat al artistului, relaţiile sale bizare cu familia şi prietenii şi deciziile care au declanşat un vârtej de evenimente surprinzătoare.

    Premiul pentru debut în Zilele Filmului Românesc la TIFF 2020

    Duminică, 23 august

    Jocuri de putere/ El Reino, r. Rodrigo Sorogoyen | Argentina, 132’

    Cu: Antonio de la Torre, Mónica López, Josep María Pou, Nacho Fresneda, Ana Wagener

    Manuel López-Vidal e un politician apreciat: e carismatic, se bucură de o poziție socială bună, are o familie iubitoare și prieteni peste tot. În același timp, e un om corupt care s-a îmbogățit din bani publici de-a lungul anilor. Acum este complet expus, după ce presa a publicat dezvăluiri despre ilegalitățile pe care le-a comis. Spre mirarea sa, colegii de partid caută să arunce întreaga vină pe umerii lui. Dar Manuel nu renunță. Cât de departe este dispus să meargă pentru a nu da puterea din mână?

    „Thrillerul politic al anului” (Paris Match); Marele câștigător al Premiilor Goya 2019

    (FOTO: Facebook / Caravana Filmelor TIFF)

  • Cinema în aer liber. Caravana Metropolis aduce cele mai bune filme europene, la Sibiu

    Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al 9-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi.
    Sibiu este primul oraș confirmat în care se vor putea vedea filme în aer liber, între 16 și 19 iulie, de la ora 21.30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă iar accesul se va realiza pe baza regulamentului și a unui formular completat și semnat de către toți participanții, respectând regulile de participare și distanțare socială.
    Programul Caravanei Metropolis la Sibiu
    Piaţa Mică, Sibiu
    Joi, 16 iulie
    MIZERABILII
    Ora 21.30

    Vineri, 17 iulie
    SORRY WE MISSED YOU
    Ora 21.30

    Sâmbătă, 18 iulie
    DUMNEZEU EXISTĂ ȘI NUMELE LUI E PETRUNIJA
    Ora 21.30

    Duminică, 19 iulie
    DURERE ȘI GLORIE
    Ora 21.30

    Găsiți informații despre filme și despre regulamentul de acces pe www.cinemainaerliber.ro.
    Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Metropolis, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu.