Elevii de la 15 unităţi de învăţământ din județul Sălaj urmează cursurile, începând de luni, potrivit scenariului „galben”, cu prezență alternativă la școală. În restul școlilor, activitatea se desfățoară normal, după scenariul „verde”. Nicio școală din județ nu este în scenariul „roșu”.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, 325 unităţi de învăţământ din judeţ sunt în scenariul ce presupune participarea zilnică la ore a tuturor preşcolarilor şi elevilor şi 15 unităţi de învăţământ cu revenirea parţială, prin rotaţie de una-două săptămâni, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.
Consiliile de administraţie ale fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de DSP Sălaj, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare școală.
(FOTO CREDIT: Alexandra Koch / Pixabay)