Pe vremea când animalele erau încă foarte (sau cele mai) importante în gospodăria maramureșeană, înainte ca oamenii să își vândă vacile (că-i greu să le ții), una dintre cele mai mari temeri era să îți rămână vaca fără lapte.
În satele din Maramureș, se credea (și încă se mai crede) cu tărie că laptele poate fi luat prin dedeochi, prin puterea gândului rău, prin diferite practici magice, de către „bosorcai” (vrajitori) sau duhuri rele.
No, și-apoi când se întâmpla așa ceva, era bai. Dar, har Domnului, există și practici de întors laptele (și mana lui).
„Când vaca nu dă lapte ca `nainte şî să zărăşte, să ié un inel de şarpe ş-o verighetă de argint şî să mulge vaca pân ele, ca laptile să sie curat ca-nainte.
Dacă-i luat laptile de la vacă, atunci să pune în o covată fărină de mălai, să ié un cuţât care să învârte pân fărină îndărăpt, zâcând de nouă ori, numărând îndărăpt:
Na, Suraie (numele vacii), na, Io nu te strâg pă tine,
Că strâg mana laptelui tău, Să zie-napoi la tine.
Din sat să zie pân gard, Din vecini să zie pân stini”.
(din Colecția IOANA POP – TUPIȚĂ, Memoria Ethnologica)
Și în zilele noastre se ia laptele. Nu de puține ori, se ia de la magazin.
Foto: Sorin Onișor
Text: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş.
Rubrică realizată în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș.