Consilierii județeni din Sibiu au votat joi câteva instrumente noi care introduc pe termen lung gastronomia în dezvoltarea județului.
În cadrul Consiliului Județean Sibiu va funcționa un nou compartiment, Dezvoltare durabilă, dedicat sprijinirii și promovării micilor producători locali și start-up-urilor din domeniul gastronomiei.
Activitatea noului compartiment va fi ghidată după două documente, care sunt de interes și pentru publicul larg: Manualul IMM-urilor în gastronomia locală, care urmărește creșterea ofertei de produse locale, și Ghidul unui stil de viață sănătos, care vizează creșterea cererii de produse locale, adresat consumatorilor.
De asemenea, un capitol nou, dedicat gastronomiei, a fost adăugat la Strategia de dezvoltare a județului Sibiu. Gastronomia a fost introdusă în șase domenii importante de dezvoltare a județului: dezvoltarea economică, agricultura și dezvoltarea rurală, turismul, educația, sănătatea, mediul înconjurător, dar și capacitatea instituțională.
Pentru ca strategia să fie clară pentru toți cei interesați, administrația județeană a definit termenul de “Local”. Acesta reprezintă teritoriul județului Sibiu și teritoriul cuprins în proximitatea a 75 de kilometri în jurul unei localități.
Pe platforma www.gusturisibiene.ro a fost adăugată o nouă categorie unde toți cei interesați pot regăsi atât datele de contact ale noului compartiment, cât și manualul și ghidul – https://gusturisibiene.ro/sprijinim-producatorii/.
Modificările adoptate de Consiliul Județean Sibiu vin ca rezultat al proiectului EUREGA Interreg Europe, în care administrația județeană a fost partener alături de alte regiuni din Europa care aspiră sau au deținut titlul de Regiune Gastronomică Europeană, din țări precum: Olanda, Finlanda, Spania, Irlanda, Grecia și Ungaria. Județul Sibiu a fost Regiune Gastronomică Europeană anul trecut.
„Introducerea gastronomiei în Strategia de dezvoltare a județului Sibiu este un pas firesc după titlul deținut anul trecut, gastronomia locală fiind atât la nivel național, cât și european un atu pe care putem miza în dezvoltarea economică a județului. În plus, susținerea producătorilor locali și a unui stil de viață sănătos se numără printre prioritățile asumate”, a declarat președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.