Etichetă: Domeniul schiabil Transalpina

  • Se deschide domeniul schiabil Transalpina

    Se deschide domeniul schiabil Transalpina

    Sfârșitul săptămânii viitoare ar putea aduce iubitorilor sporturilor de iarnă o veste excelentă. Domeniul schiabil Transalpina-Voineasa, unul dintre cele mai spectaculoase din țară, se va deschide, cu condiția ca toate pregătirile pentru amenajarea pârtiilor să fie finalizate. Informația a fost publicată chiar pe pagina oficială de socializare a Domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.

    Deși iarna și-a intrat demult în drepturi, domeniu schiabil Transalpina nu a putut fi deschis, aici existând un conflict de natură juridică. Mai exact, domeniul schiabil a fost sub sechestru care s-a ridicat abia în 7 ianuarie. În 13 ianuarie a fost semnat și contractul de atribuire prin delegarea serviciului de administrare a domeniului public schiabil Voineasa, încheiat între Primăria Voineasa și liderul de asociere SC Fagia SRL. Contractul are o valabilitate de patru ani.

    “Stimați iubitori ai Domeniului schiabil Transalpina, va informam stadiul in care ne aflam in momentul de fata și anume: săptămâna in curs s-au efectuat toate verificările necesare privind reautorizarea instalațiilor și anume verificările Pram și prize de pământ, verificările magneto-inductive ale cablurilor, au fost terminate reviziile mecanice și eliberate procesele verbale de revizie, a fost încheiat contractul cu serviciul de Ambulanta și in decursul zilei de ieri am înaintat documentația la CNCIR privind reautorizare Instalatilor, încă nu ne-au înaintat o data, dar sigur săptămâna viitoare se va face ISCIR-izarea, mai sunt ceva probleme cu serverul sistemului de Ticketing, care se remediază sigur pana în 28 Ianuarie, in cel mai rău caz pentru ca va trebui sa lucram pe serverul din Austria deoarece cel de aici este prăjit, in masura in care facem reautorizarea și sistemul de Ticketing nu este funcțional o sa deschidem la liber…”, se arată intr-o postare pe pagina de Facebook a Domeniului schiabil Transalpina – Voineasa.

    Conform declarațiilor administratorilor domeniului schiabil, în ultimele zile s-a muncit intens pentru pregătirea pârtiilor, montarea de plase de protecție, montarea saltelelor de protecție pe stâlpi, montarea tunurilor de zăpadă, scoaterea cablului de la teleski care era căzut pe pământ cu doi metri de zăpada peste el, deszăpezirea spațiilor tehnice a peroanelor și multe altele. Totul pentru ca în week-end-ul care vine să poată fi deschis oficial acest domeniu.

    ”Vă rugăm să aveți răbdare pentru că tot ceea se execută este pentru siguranța dvs. și nu o sa facem rabat de la nimic care ar periclita aceasta. Vă mulțumim pentru înțelegere și, dacă totul este ok, vă așteptăm să ne bucurăm împreună spre sfârșitul lunii ianuarie de cel mai frumos domeniu schiabil din țară.”, au transmis administratorii domeniului de la Voineasa.

    Altitudinea la baza pârtiei este de 1350 de metri. De aici pornește o telegondola pe o lungime de aproximativ 2.9 Km, ajungând la 1800 de metri, de unde ascensiunea se continuă cu un teleschi care urcă până la 2000 de metri pe Vârful Bora. Lungimea totală a partiilor este de aproximativ 6 km.

    Un scandal care a împiedicat buna funcționare a celui mai modern domeniu schiabil din țară

    Scandalul pe tema domeniului schiabil Transalpina a reizbucnit anul trecut, după ce s-a aflat cine este noul gestionar al pârtiilor de lângă Lacul Vidra. SC ACOMIN SA Deva a fost societatea care a gestionat până la acel moment pârtiile de schi, încă de la deschidere, fiind totodată și constructorul domeniului schiabil.

    Pârtiile au fost administrate de către constructor, pentru că nimeni nu a părut interesat să îndeplinească cerinţele UAT Voineasa – proprietarul domeniului.

    Lucrările la domeniul schiabil au fost finalizate abia în 2019, motivul fiind dat de plățile făcute de UAT Voineasa cu cu mare întârziere. De altfel, municipalitatea Voineasa are încă datorii către constructor, la care s-au adunat dobânzi şi penalităţi. În schimbul datoriei, s-a pus sechestru asigurator asupra domeniului.

    La toate aceste probleme financiare, a contribuit şi faptul că domeniul a fost gestionat doar pentru câteva luni pe an, proces care s-a derulat de fiecare dată cu scandaluri, acuze şi discuţii interminabile de ambele părţi. 

    Asocierea S.C. Fagia SRL şi SC POPNEL Forest SRL reprezintă noul câştigător al licitaţiei de gestionare a domeniului schiabil. Fagia SRL este o companie din Malaia, județul Vâlcea, o comună învecinată cu Voineasa. Domeniul principal de activitate al societății este…exploatarea lemnului.

    La revedere ”Ski Resort Transalpina”, bun venit „Domeniul schiabil Transalpina”

    Noul administrator a anunțat imediat că titulatura domeniului nu o să mai fie Ski Resort Transalpina, ci Domeniul schiabil Transalpina, existând și aici un conflict de natură juridică legat de dreptul intelectual asupra mărcii respective.

    Conflict juridic există și între Primăria Voineasa și Primăria comunei Vaideeni din județul Vâlcea. Comuna vâlceană susține că este proprietara de drept a golului alpin aparţinând domeniului schiabil şi, prin urmare, a tot ce se află pe cele 299,4 hectare. Se pare că există o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin care se recunoaşte că terenurile aparţin Vaideeni-ului, și nu Voinesei, din 1945. Voineasa, administrativ – teritorial, acolo e abia din 1968, până atunci a fost Plasa Novaci. În 1968, când s-a făcut Lacul Vidra, aceste zone au intrat în judeţul Vâlcea şi în administrarea, nu în proprietatea, comunei Voineasa. Atunci, limita cu Sibiul, de pe Lotru, s-a mutat sus pe coronamentul munţilor, la fel şi limita cu Gorjul. Până în 1968, acolo nu exista judeţul Vâlcea.

    Tot acest connflict între cele două unități admnistrativ teritoriale blochează de ani de zile dezvoltarea turistică a zonei. Deocamdată însă, sezonul de schi la Transalpina pare a intra în linie dreaptă, spre bucuria schiorilor.