100 de doze din antiviralul Remdesivir, medicament folosit pentru tratarea pacienților cu COVID-19 cu forme severe şi medii ale bolii, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Potrivit reprezentanților spitalului, doi angajați ai ISU Timiș, Călin Dobrean și Daniel Bodea, au preluat cutiile cu Remdesivir de la București și le-au adus de urgență la Timișoara. “Le mulțumesc colegilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru ajutorul pe care ni l-au dat. Datorită lor, medicamentul a ajuns de urgență la Timișoara și am putut să începem să îl administrăm pacienților noștri”, a declarat managerul Spitalului “Victor Babeș”, Cristian Oancea.
