Eugen Neagoe este pe picior de plecare, de pe banca tehnică a Universității Cluj.
Antrenorul „Șepcilor roșii” negociază cu ocupanta locului 5 în Superliga, Universitatea Craiova, echipă care a rămas fără antrenor de la demiterea lui Mirel Rădoi.
Neagoe se află încă sub contract până în vară cu Universitatea Cluj, însă acesta i-a anunțat pe oficialii clujeni, că dorește să plece să antreneze în Bănie.
„Eugen Neagoe a informat astăzi, la prânz, clubul nostru în legătură cu dorința sa de a pleca la Universitatea Craiova.
Antrenorul este la această oră sub contract cu FC Universitatea Cluj, există o strategie de transferuri convenită cu staff-ul tehnic pentru această pauză competițională și un program de pregătire care include un cantonament în Turcia, toate asumate de club la solicitarea antrenorului.
În aceste condiții, conducerea clubului urmează să aibă o discuție lămuritoare cu Eugen Neagoe, dupa care vom putea comunica mai multe informații”, se arată în comunicatul oferit de Universitatea Cluj, pe pagina de socializare.
Contracandidați lui Neagoe pentru a prelua Craiova, mai sunt Laurențiu Reghecampf sau Emil Săndoi.
Eugen Neagoe a pregătit Universitatea Craiova în două mandate, în 2005 și apoi în sezonul 2010/2011 ca antrenor secund alături de Victor Pițurcă.
Ca și jucător, Neagoe a evoluat la Universitatea Craiova, între anii 1986-1993 și 1999-2000.
Eugen Neagoe a venit în Cluj-Napoca la finalul lunii august și a înregistrat șase victorii și șapte rezultate de egalitate în cele 19 partide disputate alături de “studenți”.
Sub comanda sa, “U” Cluj s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, unde o va întâlni pe FC Hermannstadt, iar, înaintea pauzei competiționale, aceasta se află pe poziția a 14-a în clasamentului Superligii, cu 19 puncte obținute în 21 de etape.
