Etichetă: expozitii muzeul national al banatului

  • Muzeul Național al Banatului deschide porțile timpului

    Muzeul Național al Banatului deschide porțile timpului

    Pe 19 decembrie, de la ora 18:00, Bastionul Theresia din Timișoara va deveni scena oficială pentru două expoziții ce vor fi vernisate simultan.

    Primul act al acestei serate este „Obiecte. Istorie. Muzee. Arme albe din colecția Muzeului Național al Banatului”. Peste 40 de piese, de la spade medievale la armuri strălucitoare, îi vor aștepta pe timișoreni să le descopere poveștile, într-o călătorie prin timp, de la cavalerii secolului XIII până la eroii modernității.

    Al doilea spectacol, <Arme care au făurit România>, îi va aduce pe cei interesați mai aproape de meșteșugul lui Cosmin Pop, alias <Fiare din Beci>. De la replici ale armelor dacice până la săbiile eroilor naționali, fiecare piesă este o filă din istoria României”, au transmis oficialii instituției de cultură.

    Ei au mai spus că vernisajul îi va transpune pe cei prezenți într-o lume unde fierul și focul spun legende, iar istoria prinde viață. ”Vă așteptăm să pășiți împreună cu noi pe această punte către trecut, între 20 decembrie 2023 și 29 februarie 2024, în mansarda B1 a Bastionului Maria Theresia”, au mai declarat reprezentanții Muzeului Național al Banatului.