Etichetă: migrație

  • Migranţi din Siria, Turcia, Pakistan şi Afganistan depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

    Migranţi din Siria, Turcia, Pakistan şi Afganistan depistaţi de poliţiştii de frontieră arădeni

    În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră arădeni au depistat douăzeci și șapte de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

    În data de 17.01.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, materiale textile pe ruta Turcia-Austria.

    În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, nouăsprezece cetăţeni străini.

    În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan , Siria, Turcia și Pakistan, solicitanţi de azil în România.

    Tot ieri, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărșand, județul Arad,în timpul executării misiunilor specifice, pe comunicația Chișineu Criș-Oradea, au descoperit ascunşi în compartimentul pentru marfă al unei autoutilitare înmatriculată în România și condusă de un cetățean român, opt cetățeni străini.

    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria.

    În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 40% din emigranţii din România sunt absolvenţi de studii superioare

    Peste 250.000 de mii de români au emigrat doar în 2018, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Un procent de aproape 40% din totalul emigranților din România sunt absolvenţi de studii superioare.

    Potrivit informaţiilor furnizate de Banca Mondială, migraţia dă naştere unor preocupări legate de „exodul creierelor”, al mâinii de lucru calificate din ţările de origine, deoarece persoanele cu un nivel superior de educaţie tind să emigreze mai des în cadrul regiunii.

    „Persoanele absolvente de învăţământ superior reprezintă 55% din populaţia totală a emigranţilor din Bosnia şi Herţegovina, peste 40% din emigranţii din Armenia şi Letonia şi aproape 40% din populaţiile de emigranţi din Albania, Moldova, Macedonia de Nord, Republica Kârgâzstan, Kazahstan, România şi Tadjikistan. Astfel de tipare permanente reprezintă mai degrabă un simptom şi nu o cauză a problemei de bază”, potrivit Băncii Mondiale.

    Printre politicile pe termen lung care pot aborda cauzele de bază ale emigraţiei se numără întărirea guvernanţei şi consolidarea instituţiilor din ţările de origine. Politicile care vizează păstrarea forţei de lucru calificate includ promovarea sectorului privat şi stimularea creării de locuri de muncă, investiţiile în învăţământul superior şi creşterea oportunităţilor pentru femei în economie.

    Astfel, cel mai recent rapot al Băncii Mondiale arată o încetinire a creşterii economice din Europa şi Asia Centrală, aceasta fiind estimată la 1,8% pentru 2019, conform celei mai recente prognoze economice din Europa şi Asia Centrală.

    „Migraţia poate să contribuie la prosperitatea din regiune. Migranţii tind, în mod disproporţionat, să provină din cadrul populaţiei active şi, de aceea, pot să reducă presiunile demografice prin mărirea dimensiunii forţei de muncă, creşterea productivităţii şi accelerarea creşterii economice.” a spus Asli Demirguc – Kunt, Economistul-şef al Băncii Mondiale pentru regiunea Europa şi Asia Centrală.

    Citește articol integral, aici.