Copii din grădinițe și din ciclul primar vor primi din partea Primăriei Baia Mare, de Ziua Copilului, pachete cu jocuri educative.
„Până pe 10 iunie, 11.000 de pachete cu jocuri educative vor fi împărţite copiilor din grădiniţe, dar şi învăţăceilor din clasele primare. Ajutaţi de un clovn, colegii mei au început astăzi periplul pe la grădiniţele şi şcolile din Baia Mare. Darurile au ajuns deja la peste 700 de copii de la şcolile şi grădiniţele din cartierele Ferneziu şi Firiza”, a anunțat luni primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, municipalitatea le oferă copiilor și posibilitatea de a călători gratuit cu trenulețul din Parcul Municipal Regina Maria, în perioada 1- 6 iunie, între orele 10.00 – 19.00.